Sub numele de Käfer în Germania, Coccinelle în Franţa, Beatle în Marea Britanie, cunoscută la noi drept Broscuţă. Ghici Volkswagen, ce-i ? Evident că vorbim de Volkswagen 1300, una dintre cele mai iubite maşini şi care şi-a câştigat prieteni credincioşi pe toate continentele. Datorită faimei sale istoricul acestui vehicul este arhicunoscut însă, marşând pe ineditul poveştii, am decis că nu strică o readucere aminte.
Pe locul unde este situat Wolfsburg-ul, localitatea ce îşi datorează existenţa uzinelor Volkswagen, în anul 1936 erau două mici sate a căror populaţie cumulată nu depăşea 1800 de suflete.
În acea perioadă propaganda nazistă era în plină desfăşurare, în nenumărate rânduri Goebbels afirmând că doar regimul hitlerist poate fi capabil să ridice nivelul de trai al muncitorului german. La începutul anilor ’30 industria auto germană era axată pe automobile de lux aşa încât pătura mijlocie rareori îşi putea permite ceva mai mult decât o motocicletă. Iniţiativa a venit din partea Deutsche Arbeitsfront (DAF) bazându-se pe viziunea din 1933 a lui Adolf Hitler, programul „Volks”, ce prevedea realizarea unor proiecte destinate populaţiei cu venituri modeste. Printre alte măsuri se ia şi decizia de a fabrica un automobil accesibil, a cărui preţ de vânzare să nu depăşească o mie de mărci.
Cel de-al III-lea Reich îl însărcinează pe Ferdinand Porsche cu obţinerea „automobilului popular”. Perioada de criză economică îl afectase şi pe inginerul austriac, Porsche fiind nevoit să accepte diferite slujbe (măturător de stradă, electrician, şofer) pentru a putea supravieţui. Atunci când este contactat de autorităţi situaţia lui era ceva mai bună, lucra la un mic garaj din Stuttgard şi concepuse două automobile (o maşină de curse pentru Auto Union şi un automobil de mic litraj pentru Zündapp-NSU) însă acestea rămăseseră în stadiul de prototip. Cerinţele celui de-al III-lea Reich sunt concise: automobil de patru locuri, solid, răcire cu aer, consum redus dar capabil să atingă 100 km/oră, întreţinere uşoară, preţul de vânzare să nu depăşească 1000 de mărci.
În cel mai mare secret, Porsche se apucă de lucru dezvoltând trei prototipuri: două berline şi o decapotabilă. Fiind partizanul plasării motorului în spate, Porsche aplică conceptul şi acestor prototipuri, două fiind dotate cu doi cilindri iar al treilea cu motor de patru cilindri. În octombrie 1936 cele trei prototipuri sunt supuse probelor, după 50.000 km parcurşi se trece la demontarea componentelor constatându-se că uzura este aproape nulă. Volkswagen (Automobil Popular) se născuse !
Împreună cu optzeci de tehnicieni de la Daimler-Benz, Porsche realizează încă treizeci de automobile. Toate acestea trec cu succes probele aşa încât se poate începe producţia de serie. Deoarece Mercedes-Benz era specializată în motoare mai puternice şi oricum urma să primească contracte din partea armatei iar firma Opel era inclusă în concernul american General Motors s-a luat decizia de a crea o nouă uzină de automobile. În ianuarie 1938 se pun bazele uzinei Volkswagen amplasată în nou creatul Wolfsburg, localitate ce s-a dezvoltat din sătucurile Hesslinger şi Rothenfeld, considerându-se că zona împădurită asigură un camuflaj impenetrabil.
Sloganul „Automobil Popular” era în fapt o mare păcăleală, intrarea Germaniei în război fiind iminentă iar scopul real era obţinerea unui automobil militar, adică obţinerea unui jeep german. Înşelătoria a ţinut şi astfel peste 300.000 de civili au depus, în rate, câte 990 de mărci pentru a-şi achiziţiona propriul automobil, lucru care evident nu s-a materializat. Ba mai mult, Ferdinand Porsche s-a trezit că ocupă postul de conducător tehnic, în condiţiile în care îi fusese promisă conducerea unei megauzine ce ar fi avut 30.000 de angajaţi şi o producţie de 3.000 de automobile pe zi. La rândui şi contele von Schulenburg, căruia îi aparţinea terenul de la Wolfsburg şi castelul construit în secolul XVI, a fost victima maşinăriei propagandistice primind ca despăgubire o sumă ridicolă.
În ciuda planurilor iniţiale, noul automobil nu avea mare trecere în rândul conducerii naziste astfel se explică faptul că în septembrie 1939 uzina era aproape gata dar în oraş nu se construise decât un singur cartier. Automobilul revine în atenţia conducerii abia după ce Rommel utilizează câteva unităţi în cadrul campaniei din nordul Franţei. De altfel s-a păstrat o declaraţie a feldmareşalului Rommel, în legătură cu campania din Africa, unde acesta face referire directă la VW : „Dacă aş fi dispus de o sută de mii de Volkswagen, aş fi atins Golful Persic şi aş fi dat o lovitură de moarte imperiului britanic...în ciuda nisipului, a căldurii şi a lipsei de benzină”.
Pentru nevoile armatei, capacitatea cilindrică este ridicată la 1131 cm, puterea creşte la 30 CP, consumul este de 8 litri la suta de kilometri cu o autonomie de peste 400 de kilometri în condiţiile de încărcătură optimă (450 kg reprezentând personalul, combustibilul, armele şi muniţia). În ciuda eforturilor făcute, 16.500 de prizonieri de război şi internaţi sunt aduşi să muncească în condiţii improprii, conducerea nazistă a uzinei nu reuşeşte livrarea la termen a celor 100.000 de unităţi VW solicitate de către Wermacht (mare parte din cerere referindu-se la variantele exclusiv militare Schwimmwagen şi Kubelwagen).
Nici măcar mult trâmbiţatul camuflaj oferit de zona păduroasă nu se dovedeşte eficient şi astfel ca urmare a bombardamentelor aviaţiei americane din perioada 20 iunie – 5 august 1944, Wolfsburgul este distrus în proporţie de 80%.
După război regiunea se află sub ocupaţie engleză iar comandantul militar al regiunii (Colonel Robert Radclyffe) decide refacerea câtorva ateliere ce urmează să efectueze reparaţii pentru nevoile armatei. În timp se montează şi câteva VW şi, în noiembrie 1945, sunt livrate autorităţilor de ocupaţie. Unora dintre posesorii de VW li s-a permis ca la întoarcerea pe teritoriul Marii Britanii să îşi aducă şi automobilele. Industriaşii britanici devin interesaţi de acest automobil, un VW este trimis la Birmingham iar Sir Wlilliam Rootes (şeful britanic al Rootes Group) soseşte în vizită la Wolfsburg pentru a da un verdict.
„..Este prea zgomotos şi prea urât. Un englez nu va accepta niciodată situaţia ridicolă de a se urca în el.”
Evident acum ştim cât de mult s-a înşelat respectivul lord (ca mulţi alţii, înainte şi după domnia sa) dar pentru acest articol consider că trebuie pus punct părţii de istoric.
Cutie 29x21cm., deschidere laterală, ilustraţia ne prezintă „o broscuţă” în peisaj deşertic. Din ilustraţie am putea deduce că acest kit conţine şi două figurine, şoferul şi un soldat cu binoclu ce scrutează zările. Însă la interior inventarul, ambalat într-o ţiplă transparentă, se prezintă astfel:
Fişă cu instrucţiuni de asamblare
Două rame din plastic gri
O piesă individuală, din plastic gri
O ramă cu piese transparente
Coala cu decaluri
Prospectul
Este alcătuit din patru pagini, prima pagină conţine un scurt istoric al vehiculului şi câteva instrucţiuni generale cu privire la asamblarea unui kit, însă informaţiile sunt inutile din moment ce sunt redactate doar în poloneză.
Tot din prima pagină aflăm că sunt oferite două variante de înmatriculare:
Africa Korps 1942 (Kfz. 82 E)
Europa 1943 (Kfz. 92 SS)
Următoarele pagini prezintă o succesiune de nouă paşi la finalul cărora obţinem asamblarea kitului.
Rama mare
27x15 cm., conţine 52 de piese din plastic gri. Încă de la prima vedere ne dăm seama că avem de a face cu un kit „spartan”, partea de transmisie rezumându-se la „desene” pe saşiul maşinii (piesă ce este turnată dimpreună aripile automobilului), două variante de piese pentru puntea spate, amortizoare spate şi ax frontal cât să fixeze roţile, bicomponente, pe poziţie. Pneurile pe laterale au un desen simplu iar pe zona de rulare sunt lise. Motorul lipseşte cu desăvârşire dar există trei piese (6,8,35) pentru izolarea acestei zone faţă de habitaclu.
Interiorul maşini este simplist reprezentat, bordul (33) se rezumă la un desen, în negativ, cu sigla şi ceas. Rama mai cuprinde piese pentru scaunele din faţă(perna, spătar şi doi suporţi de fixare). Pentru pasagerii din spate fiind disponibile două variante, banchetă sau varianta cu un scaun şi un suport pentru bagaje. Există o piesă pentru varianta decapotabilă, piesă ce vrea să reprezinte prelata strânsă însă piesa este total lipsită de realism.
Pe locul unde este situat Wolfsburg-ul, localitatea ce îşi datorează existenţa uzinelor Volkswagen, în anul 1936 erau două mici sate a căror populaţie cumulată nu depăşea 1800 de suflete.
În acea perioadă propaganda nazistă era în plină desfăşurare, în nenumărate rânduri Goebbels afirmând că doar regimul hitlerist poate fi capabil să ridice nivelul de trai al muncitorului german. La începutul anilor ’30 industria auto germană era axată pe automobile de lux aşa încât pătura mijlocie rareori îşi putea permite ceva mai mult decât o motocicletă. Iniţiativa a venit din partea Deutsche Arbeitsfront (DAF) bazându-se pe viziunea din 1933 a lui Adolf Hitler, programul „Volks”, ce prevedea realizarea unor proiecte destinate populaţiei cu venituri modeste. Printre alte măsuri se ia şi decizia de a fabrica un automobil accesibil, a cărui preţ de vânzare să nu depăşească o mie de mărci.
Cel de-al III-lea Reich îl însărcinează pe Ferdinand Porsche cu obţinerea „automobilului popular”. Perioada de criză economică îl afectase şi pe inginerul austriac, Porsche fiind nevoit să accepte diferite slujbe (măturător de stradă, electrician, şofer) pentru a putea supravieţui. Atunci când este contactat de autorităţi situaţia lui era ceva mai bună, lucra la un mic garaj din Stuttgard şi concepuse două automobile (o maşină de curse pentru Auto Union şi un automobil de mic litraj pentru Zündapp-NSU) însă acestea rămăseseră în stadiul de prototip. Cerinţele celui de-al III-lea Reich sunt concise: automobil de patru locuri, solid, răcire cu aer, consum redus dar capabil să atingă 100 km/oră, întreţinere uşoară, preţul de vânzare să nu depăşească 1000 de mărci.
În cel mai mare secret, Porsche se apucă de lucru dezvoltând trei prototipuri: două berline şi o decapotabilă. Fiind partizanul plasării motorului în spate, Porsche aplică conceptul şi acestor prototipuri, două fiind dotate cu doi cilindri iar al treilea cu motor de patru cilindri. În octombrie 1936 cele trei prototipuri sunt supuse probelor, după 50.000 km parcurşi se trece la demontarea componentelor constatându-se că uzura este aproape nulă. Volkswagen (Automobil Popular) se născuse !
Împreună cu optzeci de tehnicieni de la Daimler-Benz, Porsche realizează încă treizeci de automobile. Toate acestea trec cu succes probele aşa încât se poate începe producţia de serie. Deoarece Mercedes-Benz era specializată în motoare mai puternice şi oricum urma să primească contracte din partea armatei iar firma Opel era inclusă în concernul american General Motors s-a luat decizia de a crea o nouă uzină de automobile. În ianuarie 1938 se pun bazele uzinei Volkswagen amplasată în nou creatul Wolfsburg, localitate ce s-a dezvoltat din sătucurile Hesslinger şi Rothenfeld, considerându-se că zona împădurită asigură un camuflaj impenetrabil.
Sloganul „Automobil Popular” era în fapt o mare păcăleală, intrarea Germaniei în război fiind iminentă iar scopul real era obţinerea unui automobil militar, adică obţinerea unui jeep german. Înşelătoria a ţinut şi astfel peste 300.000 de civili au depus, în rate, câte 990 de mărci pentru a-şi achiziţiona propriul automobil, lucru care evident nu s-a materializat. Ba mai mult, Ferdinand Porsche s-a trezit că ocupă postul de conducător tehnic, în condiţiile în care îi fusese promisă conducerea unei megauzine ce ar fi avut 30.000 de angajaţi şi o producţie de 3.000 de automobile pe zi. La rândui şi contele von Schulenburg, căruia îi aparţinea terenul de la Wolfsburg şi castelul construit în secolul XVI, a fost victima maşinăriei propagandistice primind ca despăgubire o sumă ridicolă.
În ciuda planurilor iniţiale, noul automobil nu avea mare trecere în rândul conducerii naziste astfel se explică faptul că în septembrie 1939 uzina era aproape gata dar în oraş nu se construise decât un singur cartier. Automobilul revine în atenţia conducerii abia după ce Rommel utilizează câteva unităţi în cadrul campaniei din nordul Franţei. De altfel s-a păstrat o declaraţie a feldmareşalului Rommel, în legătură cu campania din Africa, unde acesta face referire directă la VW : „Dacă aş fi dispus de o sută de mii de Volkswagen, aş fi atins Golful Persic şi aş fi dat o lovitură de moarte imperiului britanic...în ciuda nisipului, a căldurii şi a lipsei de benzină”.
Pentru nevoile armatei, capacitatea cilindrică este ridicată la 1131 cm, puterea creşte la 30 CP, consumul este de 8 litri la suta de kilometri cu o autonomie de peste 400 de kilometri în condiţiile de încărcătură optimă (450 kg reprezentând personalul, combustibilul, armele şi muniţia). În ciuda eforturilor făcute, 16.500 de prizonieri de război şi internaţi sunt aduşi să muncească în condiţii improprii, conducerea nazistă a uzinei nu reuşeşte livrarea la termen a celor 100.000 de unităţi VW solicitate de către Wermacht (mare parte din cerere referindu-se la variantele exclusiv militare Schwimmwagen şi Kubelwagen).
Nici măcar mult trâmbiţatul camuflaj oferit de zona păduroasă nu se dovedeşte eficient şi astfel ca urmare a bombardamentelor aviaţiei americane din perioada 20 iunie – 5 august 1944, Wolfsburgul este distrus în proporţie de 80%.
După război regiunea se află sub ocupaţie engleză iar comandantul militar al regiunii (Colonel Robert Radclyffe) decide refacerea câtorva ateliere ce urmează să efectueze reparaţii pentru nevoile armatei. În timp se montează şi câteva VW şi, în noiembrie 1945, sunt livrate autorităţilor de ocupaţie. Unora dintre posesorii de VW li s-a permis ca la întoarcerea pe teritoriul Marii Britanii să îşi aducă şi automobilele. Industriaşii britanici devin interesaţi de acest automobil, un VW este trimis la Birmingham iar Sir Wlilliam Rootes (şeful britanic al Rootes Group) soseşte în vizită la Wolfsburg pentru a da un verdict.
„..Este prea zgomotos şi prea urât. Un englez nu va accepta niciodată situaţia ridicolă de a se urca în el.”
Evident acum ştim cât de mult s-a înşelat respectivul lord (ca mulţi alţii, înainte şi după domnia sa) dar pentru acest articol consider că trebuie pus punct părţii de istoric.
Kit - KdF. Type 82 E / Type 92 SS
Scara – 1/35
Firma – RPM
Cod – 35099
Număr piese – 60 + 13
Decal – prezent
Cutie 29x21cm., deschidere laterală, ilustraţia ne prezintă „o broscuţă” în peisaj deşertic. Din ilustraţie am putea deduce că acest kit conţine şi două figurine, şoferul şi un soldat cu binoclu ce scrutează zările. Însă la interior inventarul, ambalat într-o ţiplă transparentă, se prezintă astfel:
Fişă cu instrucţiuni de asamblare
Două rame din plastic gri
O piesă individuală, din plastic gri
O ramă cu piese transparente
Coala cu decaluri
Prospectul
Este alcătuit din patru pagini, prima pagină conţine un scurt istoric al vehiculului şi câteva instrucţiuni generale cu privire la asamblarea unui kit, însă informaţiile sunt inutile din moment ce sunt redactate doar în poloneză.
Africa Korps 1942 (Kfz. 82 E)
Europa 1943 (Kfz. 92 SS)
Următoarele pagini prezintă o succesiune de nouă paşi la finalul cărora obţinem asamblarea kitului.
Rama mare
Restul inventarului cuprinde: bările de protecţie cu câte doi saboţi (piese separate), rama şi manetele (schimbător de viteză şi frână de mână), volanul şi axul, cât şi mânerele exterioare pentru portiere, portbagaj şi capotă. Urmele de injecţie nu lipsesc de pe niciuna din componente aşa încât rămâne să ne consolăm cu faptul că piesele mici sunt prinse fin de culee şi astfel desprinderea lor nu o să ridice probleme.
Rama mică
Un pătrat cu laturile de 3,5 cm. Pe a cărui culee sunt prinse şase piese din plastic gri (grila cu pedalele, oglinda retrovizoare, claxonul, sirena şi ornamentul pentru capotă.). Pe partea externă a pătratului din culee este ataşată o piesă ce ajută la reconstituirea planşeului maşinii.
Caroseria automobilului, ce se fixează pe piesa 37 (saşiul cu aripile). Piesa nu are opţiunea de a deschide portierele, capota sau portbagajul. Partea internă este lisă aşa încât măcar la nivelul portierelor trebuie făcut un minim de intervenţie. Caroseriei îi lipseşte plafonul aşa încât se poate reprezenta şi ca decapotabilă dacă acceptăm să fabricăm „trapa” strânsă.
Piese transparente
Ramă din culee transparente, 9x6 cm., conţine 13 piese „de sticlă”. Opt piese pentru parbriz (luneta fiind compusă din două piese), geamurile fiind exagerat de groase şi, în plus, zgâriate aşa încât finisarea cu şmirghel devine obligatorie. Restul de patru piese este reprezentat de două perechi de faruri, RPM alegând să facă şi varianta cu fante de camuflare tot din plastic transparent.
Decal
Atrage atenţia drapelul cu zvastica, aşa se face că am reuşit să-l stric pentru alt proiect. Pe lângă drapel coala mai conţine trei perechi de decaluri, două pentru varianta Kfz. 22 SS şi una pentru însemnele Afrika Korps. Trebuie avut grijă la decuparea decalurilor deoarece acestea au zone comune. În plus deşi ilustraţia cutiei ne prezintă un VW cu plăcuţa de înmatriculare, iar pe piesa pentru bară faţă există suprafaţă de lipire a acestuia, coala de decal nu conţine nimic în acest sens.
Concluzii
Un kit inedit care în ciuda componentelor minimaliste reuşeşte să redea alura inconfundabilă a acestui vehicul deosebit. Strecurată într-o dioramă, broscuţa poate potenţa efectul respectivei lucrări. Cu un minim de efort s-ar putea realiza prezentarea cu portierele deschise şi astfel să fie exploatat la maxim potenţialul acestui kit polonez.
Bibliografie
http://en.wikipedia.org/wiki/Volkswagen_Beetle
Horia Matei – Automobilul, Editura Albatros, 1977
Rama mică
Piesele individuale
Caroseria automobilului, ce se fixează pe piesa 37 (saşiul cu aripile). Piesa nu are opţiunea de a deschide portierele, capota sau portbagajul. Partea internă este lisă aşa încât măcar la nivelul portierelor trebuie făcut un minim de intervenţie. Caroseriei îi lipseşte plafonul aşa încât se poate reprezenta şi ca decapotabilă dacă acceptăm să fabricăm „trapa” strânsă.
Piese transparente
Decal
Atrage atenţia drapelul cu zvastica, aşa se face că am reuşit să-l stric pentru alt proiect. Pe lângă drapel coala mai conţine trei perechi de decaluri, două pentru varianta Kfz. 22 SS şi una pentru însemnele Afrika Korps. Trebuie avut grijă la decuparea decalurilor deoarece acestea au zone comune. În plus deşi ilustraţia cutiei ne prezintă un VW cu plăcuţa de înmatriculare, iar pe piesa pentru bară faţă există suprafaţă de lipire a acestuia, coala de decal nu conţine nimic în acest sens.
Concluzii
Un kit inedit care în ciuda componentelor minimaliste reuşeşte să redea alura inconfundabilă a acestui vehicul deosebit. Strecurată într-o dioramă, broscuţa poate potenţa efectul respectivei lucrări. Cu un minim de efort s-ar putea realiza prezentarea cu portierele deschise şi astfel să fie exploatat la maxim potenţialul acestui kit polonez.
Bibliografie
http://en.wikipedia.org/wiki/Volkswagen_Beetle
Horia Matei – Automobilul, Editura Albatros, 1977
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu