Faceți căutări pe acest blog

Translate

joi, 28 mai 2020

Omaha `44

„Debarcarea din Normandia” o potecă intens bătătorită în lumea dioramelor unde noțiunea spațiu-timp se poate distorsiona dramatic (cu atât mai mult cu cât lucrezi la 1/35 sau 1/32) și poți să descoperi că ai nevoie de motostivuitor și o cameră cu mult mai mare.

Această reuniune a figurinelor Airfix și Matchbox a avut loc, într-o farfurioară de ghiveci (marea-mi descoperire a acelor zile). 


Vă prezint fotografiile luate direct de pe discheta originală (2004 AD):






„Decalurile sanitare” pictate la liber 

Rucsacul și stația de emisie recepție confecționate din Poxilină iar antena din sârma 



Ostașul sfârtecat de șrapnel este un Timpo Toys 

Eticheta este un segment de tablă ce se folosește la ranforsarea lădițelor din lemn pentru fructe


Aici sunt foto mai recente, ca să nu creadă publicul mai pretențios că sunt foto din același calup

Exact, este Tom Hanks

Apa este o cioplitură-n ipsos și vopsire cu acuarelă iar talazul iscat de barcă este ceva adeziv uscat pe o folie de celofan (Bison Universal Hobby)

Da, există și un luptător afro-american


Plasa de camuflaj este confecționată dintr-o plasă fină contra țânțarilor

Nisipul plajei Omaha fiind nisip de pe plaja din Sulina (de unde Dunărea se varsă în Marea Negră)


Curelele armelor confecționate din foiță de plumb
Țevile armelor sunt făcute din ace de seringă, pentru băiatul de la Matchbox am modificat fesul de comando prin atașarea unui cozoroc din plastic.

Strict pentru cei pasionați să-mi scrie biografia (sau doar îmi recomandă o bibliografie) două flash-uri din timpul nașterii acestei opere. Este în legătură și cu Marea Expoziție din 2004 (subiect la care am să revin cu siguranță).


Exact n-am mai avut răbdare câteva zile ca să pot posta aniversar...dar sper să revin cu altă lucrare ...rămâne de văzut.



luni, 25 mai 2020

AniMaliaToyS II

Un nou lot (cârd, haită, ciurdă, stol, banc, cireadă, turmă etc.) a fost supus verificărilor și extracției.
Să ne amintim totuși de existența unei genoteci .

În urma verificării lotul de suspecți s-a redus considerabil și astfel doar o mână (copită, gheară, copită, scurmuș, labă, tentacul, aripă etc.) de viețuitoare fiind supuse atenției noastre.

- Cu sufletul la gură v-am așteptat să ne întrebați, spre exemplu : „Ce avem noi aici?!”
- Exact! Exact! Ce avem noi aici ?


Păi în primul rând mi-a atras atenția această monstruozitate cromato-genetică. Pare că un struț cu dinți eclozează dintr-un morcov malefic.

Mi-a părut o idee bună să scot pe interval aceste reptile, în opinia mea aceste piese nefiind niște locatari obișnuiți ai seturilor ZOO


Era absolut imposibil să nu remarc acest stegosaurus futurist, la unul din capetele sale existând, evident, o comoară.
Dacă restul, într-un univers paralel, ar putea avea oarece potențial această piesă este prezentată ca o ofrandă adusă geniului „Regele Julien”

Puzzle cu fildeși

Aici mi s-a părut interesantă opțiunea chinejilor de a dangaliza aceste figurine, îmi pare un efort lăudabil. 
Peștele-fierăstrău japonez & Apatosaurus


Aceiași idee și aici, setul „Safari Ltd” beneficiază de etichetarea fiecărui animal.


În acest caz atenția mi-a fost atrasă de faptul că deși vorbim de niște miniaturi cu diametrul de 1,5-2 cm cineva s-a gândit să-l capitoneze cu „blană” (cuțu stânga) sau să adauge ochi translucizi (cuțu black & white) 

GUERNSEY
COW
new ray
Guernsey este o rasă celebră de vaci, celebră pentru proprietățile laptelui nu pentru figurile geometrice de pe piele (așa cum pare să sugereze, nefericit, fabricantul)

Mi-a atras atenția forma și consistența, prima impresie fiind că avem de-a face cu o figurină din lemn.
VTG LTD
WND 2012 & TM BBC
130725L1
.....indiferent ce înseamnă asta

Nimic deosebit, o focă din Hong Kong și un facocer din cauciuc.


Aceiași fascinație față de banalul „Made in China” care supralicitează cu denumirea animalului și a altor informații, deși acestă pasăre pare mai mult a cazuar decât a struț.


Un bizon de culoarea jadului nu putea scăpa neobservat.

Un diavol de mare este o piesă absolut deosebită, din păcate deoarece este fabricată din cauciuc orice vopsire ulterioară poate degenera. Astfel au fost 3-4 cazuri când am vopsit un astfel de material și indiferent de tipul vopselei (tempera, acrilic, email etc.) au apărut reacții ce se traduceau prin uscare incompletă. Aceste fiind spuse, în ciuda imensului potențial machetistic (fantasy/sci-fi) al acestei piese am fost nevoit ca dimpreună cu restul lotului să-l retrimit în lumea celor care nu cuvântă lotul jucăriilor banale.
Abia acum am ajuns la figurinele ce prezintă oarecare potențial, acestea calificându-se pentru o depozitare preferențială în așteptarea nemuririi.
Acest mini lot fiind alcătuit din figurine vintage (sau măcar „originale” în baza inscripționărilor) sau figurine pretabile pentru diorame 1/35. 

Aceste orătănii se bucură de mare trecere (așa cum ați văzut în episodul trecut). Cele cu tenul deschis, deși lipsite de inscripționare pe fața internă a postamentului, sunt trecute în contul „airfix” (a se vedea ștanța laterală). Cele cu detalii estompate și culoare gri (așa cum denotă și textul de pe intradosul postamentului) sunt chinezării.

Așa cum se poate vedea, un mânzoc pintenog de-o seamă cu mine (iar cine citește acest text și îi fuge privirea mai jos nu-mi este drag).
 
Niște ciolane prind bine, chiar și cele Lego

Profităm de prezența lui „The Stig” pentru a evalua  potențialul 1/35 al acestor pretendenți (maimuțe cu aptitudini sumo & materiale pentru ciorbiță și perne).

Nu se știe niciodată când Don Quijote de La Mancha  și bravul scutier Sancho Panza sunt nevoiți să facă schimbarea.


Noroc că Stig are privirea ageră:
BRITAINS
ENGLAND
respectiv
CHERILEA
C BRITAIN

Același fotomodel 1/35 încercă să deslușească potențialul acestui verișor de-al III-lea a lui Mordecai aka Morty/Mort

Un leu de mare știrbit prematur, știindu-se că plasticul este aproape nemuritor iar individul fiind născut în 1975 deducem că tocmai ce-și schimbă dinții de lapte.

Deși nu este Meishan, această scrofiță provine din China, mă rog Hong Kong, fiind propulsată de un motor în patru timpi. 

Și în loc de epilog : 
TERRAM
protagonist la
COMBAT of GIANTS : DRAGONS
UBISOFT


duminică, 24 mai 2020

Ferma

Am realizat că durează foarte mult până strâng oarece informații pentru a posta un subiect (valabil și pentru blogul cu colecții) așa că începând de azi am să postez urmând să intervin cu amănunte pe măsură ce (poate) apar.


În copilărie „Cei Șapte Samurai” m-a frustrat maxim, pur și simplu nu înțelegeam de ce să moară niște bravi războinici pentru un bold de orez. 
În adolescență tot n-am înțeles care-i treaba cu țăranii ăia, cu atât mai mult cu cât democrația a arătat că „războinicii” sunt votați susținuți de țărani.
Acum îmi fac cumpărăturile la Cora...

Din lotul extins dedicat vieții la țară, ne dăm pe brazdă cu trioul de la Crescent Toy Co Ltd.


Se poate observa că masculii sunt de un bleu mamaia ar tăntica este mai concentrată. 


Cam durduliu pentru o sperietoare de ciori, poate să fie un purtător de roabă sau doar un latifundiar care-și taie unghiile. Cu o pălărie cam mică pentru ai proteja obrăjorii de soarele-n de amiaz, cămeșa sumetecată ca pentru un safari pe tarla, vestă încheiată regulamentar și o eșarfă demnă de Hells Angels. Astea pentru „de la brâu în sus”, pentru „în jos” : pantaloni băgați bine în carâmbul cizmelor de cauciuc.
Cel de-al doilea pretendent la Cava D`Oro este mai slab parcă se vede o mustăcioră sub nasul borcănat. O bască de tractorist îl autorizează să mânuiască furca cu doi dinți, iar puloverul tras peste cămașă îl propulsează în Top Ten „Floarea din grădină”, pantaloni slim băgați în cizmele cu manșete întoarse.

Ref F ...nu știu de la ce poa` să fie


Prințesa  „Fă!” n-are baticul regulamentar dar compensează cu un șorț înflorat ;)
Bluză tricotată cu mânecă scurtă asortată cu o coafură bob `43

Fustă cloche care se îmbină armonios cu cizmele de cauciuc și gâsca subnutrită, ca să nu amintesc de găleata aka căldarea smălțuită. 


Momentan cam atât despre cei trei ștrumfi, predau legătura ...

... de leuștean
Deci ștanța este pe trei rânduri, încadrate de o ramă generoasă.

CRESCENT TOY Co Ltd
Ref F15 (sau 13, sau 16)
MADE IN ENGLAND



















Ce este agricultura fără oleacă de fertilizare, niscaiva NO3 sau măcar îngrășământ foliar ?
Se poate observa că vopsirea s-a făcut la repezeală deoarece campania era în toi dar nu pot să nu apreciez calitatea acestei vopsele. 

Așa cum este cu halat alb putem oricând să-l detașam la departamentul zoo, oricum să reținem sistemul de prindere („moș-babă”) că o să mai apară un flăcău cu o babă pe el.

 BRITAINS
MADE IN ENGLAND
 1986 (precedat de C-ul copyright)
Din câte îmi amintesc, am citit că anul 1986 a fost anul când afacerea a ajuns pe mâinile Dobson Park Industries Ltd iar produsele ulterioare au fost rebrenduite ca BRITAINS PETITE Ltd.

Dar care-i treaba cu furajele pline de antibiotice și hormoni ? Care-i treaba cu MPA-ul ? De ce toată lumea preferă „ceafa de porc” deși acolo se fac 99% din injecții ?  
MPA adică Ministerul Prosperității Animale, nu MPA adică Medroxyprogesteron acetat....că tot zicem de Dorel că-i zootehnist.



Să aruncăm un ochi și pe echipajul HERALD
Băiatul pare să fi fost inspirat de Ernest Hemingway: fedora, mustață și pipă. 
Cămașă, vestă și eșarfă. Tot din setul „la patru ace” pantalonul cambrat, cizmele de calitate, pușca de vânătoare și toiagul (aici în varianta „telescopică”). Prin cercetare cromato-arheologice identificăm o cărniță „pui de vrabie”, părul și mustața „pana corbului”, cămașa albă, eșarfa verzuie și pantalonul bleu jandarm.


Cam așa ar arăta reclama la Vodafone Uk ;) 
Ghiță Ciobanul aka Edward the shepherd are cărnița de bebeluș, fetrul pălăriei de culoare albastru deschis (RLM 76) iar mustață și țăcălia sunt negre. Costumul de tweed pare să fie de culoare naturală (maroniu ca plasticul) cu sacoul aruncat peste cămeșa albă scrobită, dinaintea-i protejată cu un șorț crem iar picioarele de încălțări negre. Pieptul îi este străbătut în diagonală de o curea neagră, cureaua desagei ce-i acoperă fesa stângă și din ea (din geantă, evident) ițindu-se o chestie verde posibil o gamelă că doar n-o fi Roquefort.

În mâna dreaptă ține un toiag pastoral cu o cârjă destul de modestă, dintotdeauna m-am gândit din ce copac își procură aceste bețe demne de Montagne Russe, că altfel era deznodământul din Miorița dacă colegii nu aveau ditai ghiogele. În fine, cu mâna stângă ciobanul „ia mielul în brațe”. Dacă privim în ochii lui (a lu` Mielu) par`că-par`că are un aer de extraterestru. 
Nu ?



Sigla HERALD (adică Crainicul ce suflă în trompetă, leit mușchetar cu panașul și „sleeveless coats-ul” în vânt) încadrată de inscripția dispusă circular : MADE IN ENGLAND. Iar pe laterale seria produsului  15 54 respectiv RD.DES.No. 882509  Toată înscripția fiind dispusă în concavitatea postamentului, concavitate creeată de o margine generoasă.

Un rozaliu pornit și el la vânătoare dar cu calibrul de 1:72, inscripționat HONG KONG nu avea cum să nu participe la această campanie agricolă.

Mi-am permis să creez o fotografie de familie, spar să nu fie foarte departe de realitatea BRITAINS.
Individul cu atitudine de gigolo trebuia să care-n spate un ditamai sacul dar fiind o piesă detașabilă exact asta a făcut. Cu noua postură este numai bun de jefuit imediat ce iese din casă, căci acolo atitudinea pare „Da` mai lăsați-mă că m-ați înnebunit de cap!” ... „Ies la bere!” 
Frizura aplicată neglijent de vopsitor nu pare să-i știrbească din atitudinea de cocoșel, de altfel vopsitorul compensează aplicând gulerul generos pe ceafă ..așa cum poartă băieții. Cămașă orange suflecată și jeanși regular fit, asortați la năsucul albastru de Voroneț.  Încălțările de culoare neagră calcă pe postamentul vopsit în verde.


C-ul copyrigh urmat de textul BRITAINS LTD 1972
Iar pe rândul doi : MADE IN ENGLAND
.... 1972...deci tipul ăsta cu sânge albastu îi leat cu mine


Deși bavura grosolană care-i desparte fața-n două nu-l recomandă ca fiind un BRITAINS get-beget, m-am bazat pe cămașa portocalie și atitudinea palmelor tip Lego făcute, parcă, pentru cărat sacii. Acu` dacă-i adoptat din China sau coloniile coroanei, nu cred să fie mare problemă. 



Cumva tanti este atipică pentru viața la țară, adică fără broboadă și fără fotă ba chiar cu un mini de finele lu` 60. Oricum trebuie să am oarece probleme deoarece gându-mi fuge la Cathy (dacă nu știi cămașa albastră purtată de Jacqueline Bisset  consider că pierdem timpul). Deși pare că s-a tuns în coșul de nuiele, sunt sigur că misiunea fetei este să hrănească orătăniile. 

C-ul copyrigh urmat de textul BRITAINS LTD 1971
Iar pe rândul doi :  ENGLAND


 

O altă familie din mediu rural ne apare pe uliță, tot din neamul HERALD. Chiar putem spune că este vorba de aceiași familie dar modelată de timpul scurs și birtul din capul satului. 

Traiul în Las Fierbinți își pune amprenta fără doar și poate, votanta PSD a renunțat la rochia mini (de fapt din 2-3 și-a croit această minunăție), șorțul cândva alb desăvârșește ținuta agreată de babele din sat. Discretul ruj (de fapt tocmai a gustat din tulburel) nu poate să ascundă calviția provocată de la frecarea cu burta vacii. Vacă spre care se îndreptă cu găleata zincată purtată la subsoara aburindă :@

Îl mai știți pe gigolo ? El sigur nu și-l amintește (decât din fotografia de la nuntă agățată în camera mare, deasupra lu` Carpeta cu căprioarele la izvor). Adio cocoș dar cocoșat de muncă, a căpătat automatismul sacului (vezi Chaplin în „Modern Times”) și noroc că are cămașa suflecată și nu se vede că-i rupt în coate.

BRITAINS LTD
sigla Herald și MADE IN ENGLAND (pe alte două rânduri).
respectiv
sigla HERALD încadrată de textul dispus pe margine MADE IN ENGLAND, iar seria dispusă lateral, de o parte și de alta a trompetistului, 15 55

Cât despre băiat ...plecat AFARĂ

Și apropo de falia dintre generații, de țeluri și eroi:



Dar ce s-ar alege de agricultura din UK dacă n-ar fi mâna de lucru ieftină oferită cu generozitate de emigranți ?
Postura pusă pe treabă, angajatorul poate să monteze :  sapă, furcă, raz, mop, lopată etc. Vopsire manuală evidentă, roz „vărsat de vânt” pentru piele, „verde știrb” pentru tricou și gri „șobolan din vestiar” pentru nădragi. Postamentul vrea să spună, utilizând cimilituri și metafore că : „situația nu-i roz...e ...albastră!”

Aici autorul picturii a utilizat mult alb, nu din dorința de a mulțumi cadrelor sanitare (laitmotivul acestor zile intra/post Covid -19) ci din dorința de a sublinia că munca emigrantului este eficientă dacă-i pe blank .
Broboadă, rochie cu mâneci scurte, șorț, cizme și găletușa cu porumb - rețeta succesului.

Imitație sau sucursale din Asia ?  Pentru astfel de răspunsuri să vedem ce informații mai apar  despre  „BRITAINS - Istoria unui imperiu din plumb și plastic” ;)



Aici este un ultim capitol în care sunt sigur că am forțat puțin aptitudinile personajelor, bunăoară respectivul pare  mai degrabă ceva personaj din Les Miserables sau măcar Moby Dick decât „Quaker prășind” . Totuși sunt convins (până la proba contrarie) că a avut un postament BRITAINS sau BRITAINS DEETAIL, bazându-mă pe calitatea figurinei și a vopselei dar și pe „baba” din rotula stângă (așa cum aminteam cu ocazia zootehnistului din antetul paginii). Oricum sunt sigur că nu-i vorba de lopată/furcă sau altele asemănătoare deoarece „mânuța Lego” este mult prea generoasă.

Aici există certitudinea că este un supus al Majestății Sale însă în lipsa capului și a „tacului” apartenența la domeniul agro-zootehnic este un risc asumat. În ciuda aspectului îngrijit i-am trimis în mijlocul tarlalei bazându-mă pe existența cizmelor ce nu par nici Guidi dar nici de călărie.


Oare Față-Palidă are ceva reclamații ?


Un țăran mergea cu căruța pe mijlocul drumului, un câine tot încerca să-l depășească.
La un moment dat câinele spune:
- Bre țărane, mergi mai pe dreapta că nu-i moșia ta!
- Doamne, în viața me` n-am auzit câne vorbind, zice țăranul.
- Nici eu, zice calul.