Faceți căutări pe acest blog

Translate

luni, 30 ianuarie 2023

Schreckschusspisstolen für Frauen zum Selbstschutz

 



Această lucrare se încadrează oarecum tot în spiritul steampunk (dar nu postapocaliptic), totul a început cu ceva pistol Made in China, nu știu exact ce funcții avea (cert este că dispunea de difuzor și ceva celulă foto), dar garantat acestea nu l-au ajutat.

Sunt convins că pentru posteritate ar fi fost prețios să deslușească tot procesul de creație însă Muza a fost extrem de posesivă astfel doar două crâmpee au reușit să răzbească prin pâcla creației :

Materie primă pentru țeavă

Bijuterii pe post de ornament plăsele (ăsta parcă era un termen pentru arme albe...)

Cum ziceam : Hocus-Pocus-Preparatus ! 
...iese iepurele din joben

Dar mai este mult până departe.
Pentru cei care nu s-au prins și nici limba germană NICHTS :
acesta este un pistol de damă, destinat autoapărării dar trebuie să fie și oarece clasă

Nu puteau să lipsească diamantele, semiprețioasele, aurul, perlele, broșele și alte acareturi care să încânte ochiul celui lovit de glonț (care și acesta, la rându-i, este megabrizbrizat).

Dar proiectul este departe de a fi încheiat, doamnele sunt așa de pretențioase și schimbătoare..

Te cunosc după sandale, Cenușăreaso...
Un pantof ascuțitoare, a fost rebrenduit. 
Accesorizat și vopsit

Între timp, lucrul la pislolet a continuat, mai precis, la punctul de sprijin



Finalul apoteotic conține și o platformă de prezentare, această pe lângă faptul că este ornată cu diverse acareturi (inclusiv cu sus-numitul „PantofioR”) are și funcții suplimentare.






Exact !  Se învârtește și străluce luminează

Ce ar mai fi de zis...aplauze la scenă deschisă ? Lauri și osane ?  Premiul Oscar pentru decor, efecte specialeși personaj secundar ?
Până una-alta este vorba de un produs original, unicat și disponibil deși transportul o să fie adevărata provocare.










 











vineri, 20 ianuarie 2023

Japonici

 Nu cred că pe timpul lu` Ceaușescu exista familie care să nu aibă prin casă un bibelou cu chinez, în mod absolut halucinant părinții mei nu aveau dar deviația s-a corectat căci eu eram absolut îndrăgostit de „arta asiatică”  (visam la o cameră tematică..asta în timp ce împărțeam camera cu frații mei). Încet încet piesele au început să se adune, fie că-l prindeam pe Dumnezeu de picior și mă nimeream când apărea în vitrină la „Menaj”, fie plusam cu Pif-uri / mașinuțe de fier și cei de leatul meu riscau să mănânce o chelfăneală zdravănă, o a treia variantă o reprezenta Prichindel (Bazarul din Neptun) unde mai pica câte un ipsos, o ceramică, un plastic.

Timpul a trecut, democrația a venit peste noi, mi-am satisfăcut stagiul militar și în ciuda experienței absolut oribile parese că eram încă purtătorul acelui microb asiatic (stră-străbunicul lui Covid). În vara anului 1992 am găsit aceste două piese la o tarabă de la bazarul din stațiunea Venus, prețul a fost piperat dar nu se putea să nu fie ale mele.

Acest paragraf începe identic „Timpul a trecut”, colecția ASIA a sfârșit acoperită de praf prin diferite colțuri (la fel ca trupa încă nenăscută).

Prin 2020 aceste piese au fost „dezgropate”, numeroase zone de degradare, bunăoară gheișa din prim-plan își pierduse chiar unul din bețele din coc așa încât am fost nevoit să îl înlătur și pe cel de-al doilea.

                                  
Vremea lor trecuse, din punctul meu de vedere, dar silueta efilată și faptul că odinioară au însemnat CEVA, m-au îndemnat să iau măsuri. Cu Milliput am remediat zonele ciobite, ulterior deși varianta „jad” era extrem de tentantă m-am orientat spre un roșu coral.



                                          


O perioadă au încercat să îmi încânte privirea dar ...
....Și te-ai dus, dulce minune.
Ș-a murit iubirea noastră-

Trebuia ca altcineva să se bucure de cele două mici japonici.


luni, 16 ianuarie 2023

Persu 0.22

 De ce n-are ursul elicopterul coadă ?


Ca materie primă : Academy, MiniArt, Meng și multe alte resturi de pe lângă casa omului.


Propulsia antigravitațională este direct de la un Mig 15 (1/48 ca și Apache), venită să compenseze alte mijloace ecologice de deplasare în spațiu-timp
 


O privire ageră poate observa un pilot sau ceva rege renegat, cocoțat la etaj (un sofer rus dintr-un kit MiniArt) dar poate desluși, totodată, privirea de vițel la poarta nouă a fochistului (aka un Italeri cu veleități de fotomodel ..de vitrină) aflat după hubloul cu dioptrii.


Pentru acest rol, rusul își schimbă capul dar năravul ba, primește apărători de glezne și genunchi (că în spațiu se practică faultul), niște tije protejează suplimentar cervicala și multitudinea de găuri anticipează multitudinea de accesorii.

Dar să revenim la vehiculul Persu 0.22 (botezat astfel in memoriam ing.Aurel Persu 1890 - 1977, de admirat veleitățile acestui om născut în locul nepotrivit).

 Diferite piese din kitul Apache, de trei ori pe atât piese din „Cutia cu Maimuțe” și ulterior pentru o oarecare armonizare un strat de metalic. Asta pe lângă faptul că (doar de vede și cu ochiul liber) propulsia Mig s-a fixat pe poziție și întreg eșafodul s-a ranforsat cu o tijă metalică înfiptă intim în străfundul navei.


Peste toate acestea s-a introdus și o cabină de elicopter, altul decât eroul inițial, este vorba de MI-24V scara 1/8 din revistă (primul număr a a costat cam 5 lei și cred că am cumpărat 4-5 ca material pentru diferite  proiecte ).


Vopsire și înmatriculare






Cu un drum ne reîntoarcem la chilot pilot, acesta primește camuflajul tricolor al Trupelor Intergalactice Române banalul dar patrioticul RGA. Acceleratorul de gânduri (vezi dozele de bere) cu rolul de a cyborg-iza umanoidul aflat la manșă și centura natigravitațională sunt doar câteva din accesoriile pilotului de Persu 0.22


Evident că totul trebuie bine etanșeizat, precum refrenul lui Chilian



Pentru a susține aceast falus zburătoriu era nevoie de o bază bine așezată aka bază bazată așa încât am optat pentru un bloc de marmură (vezi suport cupe/trofee), nu mică mi-a fost mirarea când am constatat faptul că marmura de Carrara este în fapt rășină de Popești-Leordeni cu ceva peliculă imitație de negru/alb. După cum se poate vedea m-am pus cu ...ciocanul pe ea și apoi cu pastă de structură am modelat un ...mamă ce rime îmi vin în cap de ...sol ostil spațial 
care ulterior a virat în movuliu



Din unirea lui Miniart cu Meng,
a rezultat cel de-al treilea personaj al telenovelei interplanetare „Cocoșatul Zburător”.


Ulterior acesta a fost fixat pe poziție, s-a atașat eticheta și s-a gătat lucrarea, PAM-PAM !