Lone Star - Harvey Series

Utilizarea formulei „soldăței” sau „omuleți” poate descreți fruntea unui bărbat într-un mod în care „bere” sau „meci ” n-au să izbutească niciodată, este părerea mea și alor mei. Dacă nu rezonezi măcar în proporție de 50% („bere și soldăței”) dă-i cu skip

    În general „Soldățel” înseamnă figurină miniaturală, dar termenul este mai specific desemnând omuleții de jucărie ce reprezintă personal militar din toate epocile însă, conform convenției, include cavaleri, cowboy, indieni sau alte specimene puse pe scandal. Aceste piese variază de la simple jucării, la modele detaliate iar după un anumit grad de detaliere și realism, „soldățel” năpârlește transformându-se în „figurină”. Astfel,pentru lumea omuleților, figurina este ca un fluturele ce privește de sus (de preferat, din vitrină)la veteranul din tranșeele mochetei , dar când vine vorba de anduranță.....Tot aici trebuie spus că omuleții de dimensiuni mai mari, cum ar fi personajele Marvel sau Action Man, chiar dacă au uniforme militare, nu sunt considerați „soldăței”. Ca să recapitulăm : 

• Omulețul este sinonim cu Soldățel;
• Omulețul ar putea să fie Figurină dar nu este ca să poată să fie doar Soldățel;
• Figurina are personalitate multiplă, dar nu-i Omuleț ;
• Omulețul mai mare, nu mai este Omuleț, este Ken.

    Deja din această încercare de taxonomizare realizez că n-are cum să fie bine, oamenii serioși vor fi îngrețoșați de puerilitatea subiectului iar partizanii vor folosi fierul încins sau pana durerii, adică mă văd așa un Sven Hassel (asta ca să asigur și suplimentul de huidueli).

    Este un lucru arhicunoscut că figurinele își duceau traiul de zi cu zi în Iron Age (tablă, fontă, sau plumb), primii soldăței din plastic au apărut la americani, în 1937. Față de americanii de la Beton (Beton fiind acronimul de la Bergen Toys Novelty Co), englezii s-au mișcat mult mai încet, cu Airfix în avangardă, soldăței de plastic au pus piciorul, pe bătrânul continent, abia în 1946.

    Desantul , ce părea inițial fără mare impact, înregistrează o victorie categorică la începutul anilor `50, odată cu dezvoltarea producției de mase plastice, preocuparea crescută pentru mediul înconjurător dar și creșterea costurilor de producție în industria metalurgică. Apropo, îmi este greu să ignor premoniția avută de Hans Christian Andersen încă din anul 1838.

    Și dacă tot suntem la Any ani, anul de grație 1966, marchează un reper important în istoria figurinelor de jucărie, când, pe fondul studiilor internaționale privind nocivitatea plumbului, se interzice fabricarea jucăriilor ce conțin Pb.

    Îmi place să cred că figurinele Britains Deetail, prin postamentul metalic, sunt un „remember me”, de altfel sunt așa inflatuat infatuat încât nu pot să nu mă gândesc, cu voce tare, la viitor:

- Dacă lumea figurinelor a evoluat înlocuind plumbul cu plasticul, înseamnă că urmează o nouă stabilizare, nocivitatea plasticului nemaiputând fi tăgăduită . Adică o să fim nevoiți să ne aruncăm averea pe fereastră, sau mai grav, să o denaturăm prin proceduri costisitoare?

    La începutul anilor '70 ofensiva soldățeilor de plastic ajunsese la cote maxime dar curentul „Flower power” a modificat percepția adulților și puștimea a avut restricție la jucăriile militare. Să nu ne grăbim cu emoticoane plânse, copii din occident aveau alternative cu duiumul : figurine inspirate de filme science fiction și fantasy, plus apariția noului Supererou : Tata lu` Pac-Man. Asta în timp ce la noi, rula „Fifty Shades Of Grey” (și nu mă refer la film)

    Un oarecare declin (retragere strategică) avea să afecteze contingentul `70-`80, micile excepții încercând zadarnic să iasă din încercuire (cu referire la regimentele din cositor, antimoniu sau staniu aruncate în luptă de marii retailers, la prețuri pentru colecționari). Soldățeii înregistrau pierderi masive, la figurat, prin faptul că întăririle zăceau prin magazine dar și direct deoarece generalii benchetuiau prin facultate iar mamele făceau curățenie, umplând ghenele sau brațele copiilor de pe stradă. În America, când comandații de oști au revenit din lunga permisie, încercarea de refacere a regimentelor a fost ca o gură de oxigen pentru puținele companii care se încăpățânaseră să reziste pe piață.

    Cumva, sfârșitul anilor `80 aduce o relansare a ofensivei, firmele americane pornind o Arms race campanie de „recasturi” iar firmele europene ( Preiser, Starlux, Dulcop, Charbens, Cherilea, Jean Hoefler, Matchbox, Airfix, Jecsan, Reamsa....parcă mai știam) renăscând cu fiecare livrare făcută peste ocean.

    În ciuda interesului crescut perceput de comercianți ( dovadă fiind și faptul că firma Accurate s-a înființat în 1988), beneficiarii nu erau conștienți de apartenența lor la un grup bine conturat (fie că vorbim de colecționari adulți, fie luăm în calcul puștimea). Fiecare „căpitan” prețuind și mărindu-și oastea se considera un caz unic, întâmplătoarele interacțiuni fiind cazuri excepționale, nerelevante.

    Dacă considerăm anii '50 ca fiind Primul Război Mondial al Soldățeilor din Plastic, atunci, în mod categoric, Cel de-al Doilea Război Mondial s-a declanșat în anii `90, accesul la internet fiind fitilul acestei ofensive fără precedent. Fiecare comandant de oști a realizat că face parte dintr-o conflagrație mondială și, nu de puține ori, ceea ce considera ca fiind Armada Invencible s-a dovedit a fi un pumn de partizani prin comparație cu alte trupe „câtă frunză, câtă iarbă” (cantitativ și calitativ) etalate, ca o capră, de vecin. Ca orice conflict armat cu pedigree, luptele se dădeau pe mai multe fronturi, astfel a început un carnagiu între producătorii de trupeți, zeci de kamikaze (Imex, BMC , Play Along , Arms sau Italeri)au împresurat portavioanele ce credeau că monopolizează oceanul piața. Alt front este cel deschis de ofensiva „Soldățeilor metalici”, pe un altul vopseaua lucioasă tradițională este spulberată de BadAss –vopsea mată, în alt colț (căci se știe că-i plat-pătrat) Debarcarea Armatei de clone, la capătul opus T.A.P.S.P. (trufașa armată pictată la Sankt Petesburg) înfingea steagul în teritorii virgine.

    Fac eforturi să nu discut despre Armata Română, intenționez să îi dedic un capitol separat din prisma faptului că sunt român, dar un teaser merită strecurat : „În timp ce marile puteri purtau lupte încrâncenate, cu tehnologie de ultimă generație, la noi se practica clasica schemă ardeți ogoarele, otrăviți fântânile, să apărăm nevoile și neamul”

    Dar iar mă pierd în introduceri (am mai fost complimentat, cred, privind măiestria în construirea unui preludiu desăvârșit comparativ cu.., necomparativ) și ratez tema de azi:

Lone Star- Seria Harvey 

Mici repere, mari reabilitări 

    Firma britanică fondată în 1922 se pare că avea codurile CAEN ale unei societăți românești înființate după Revoluție, așa se face că fabrica producea soldăței, cowboy dar și seturi de bucătărie. Iar în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial (ăla pe bune) producția este oprită trecându-se la fabricarea de muniție (aici este important să ne cenzurăm ironiile și să mai citim, cu atenție, intro-ul : deci fabricarea din mase plastice înflorește după 1946).

    Dar poate că le connaisseus deja s-a aricit, așa încât trebuie să declam faptul că cele afirmate se aplică firmei Crescent Toys, adică vehiculul A, care plecând din punctul X se va fi intersectat cu vehiculul Y (DCMT), plecat din punctul B, impact din care rezultă Lone Star. Dacă matematicile de clasa a II-a vă sunt străine, de câteva decenii, propun să trecem la cinefilie.

    Combinațiile din lumea figurinelor englezești sunt un fel de Sclava Isaura mixat cu Dallas, dar nestăpânind prea bine fenomenul, mă văd nevoit să povestesc „Free Fire” (asta pentru fanii mei de peste hotare) că pentru băștinași sunt gata să narez „ Un film profund realist” – Dumitru Solomon

    THE CRESCENT TOYS Co.Ltd este fondat de Henry G. Eagles și Arthur A. Schneider în anul 1922, zece ani mai târziu CT înglobează firma REKA iar în 1942 Henry G. Eagles moare, lăsând moștenirea pe mâinile celor doi fii : Harry Eagles și Ernest Maftei Eagles

„..acesta este împotriva căsătoriei lui Vasile cu Ana, fata lui Teodor, îl urăște pe Ion, tatăl lui Vasile, încă demult când..” 

    DIE CAST MACHINE TOOLS Ltd (adică vehiculul Y) a fost fondat în 1939, de Aubery Robert Mills, într-un garaj din Palmes Green (adică la nord de Londra aka punctul B).

„..ceea ce Gheorghe n-a putut să uite” 

    Începând cu anul 1945, Crescent Toys preia produse fabricate de DCMT, spre comercializare. Da, cred că am omis să spun, din cauză de sintagmă dubioasă, peste opera lui D.Solomon trebuie presărat nițel incest ca să existe o explicație plauzibilă pentru „Aceiași Mărie, cu altă pălărie”.

„intervine mătușa Mărioara, cumnata lui Teodor, care și ea, la rândul ei, suferise foarte mult în tinerețe” 

    Anul 1949 Crescent Toys își deschide o fabrică în Țara Galilor , în localitatea Cwmcarn, trecând de la consacratul zamac la plastic 

„..dar pe care, bineînțeles, că Ana nu-l iubește, tocmai fiindcă vicepreședintele consiliului a dat întâietate construirii unui bufet modern, luminat cu neon” 

    Același 1949, Harry Eagles a rămâne la Londra și fondează "HARVEY" , manufactură bazată tot pe matrițele Crescent Toys

„...din cauză că Petru, avea lotca lui iar Teodor n-avea lotca lui, fiind mai sărac, tușa Mărioara..” 

https://alexiehobby.blogspot.com/2019/09/lone-star-parasutisti-54-mm.html

    Tot anul 1949, DCMT , pe fondul unui apetit crescut al clientelei pentru tot ce ține de Vestul Sălbatic, înființează Lone Star Products Ltd. un nume de scenă menit să deschidă și drumul spre occident.

„..că tot nu poate rezolva problemele dintre cele două războaie, și pe Teodor să nu se mai opună căsătoriei dintre Vasile și Ana, și pe Costică să renunțe la..” 

-Soldățelul din trupele ANZAC pare să facă parte din Marea Ofensivă 1955 – 1976 setul „WWII Australian Infantry” iar ștanța „ Harvey Series” ne arată că matrița aparținea companiei Harvey, înglobată de DCMT aflat în plin avânt economic și artistic-

    Lone Star a avut un succes greu de egalat : replici de pistoale și puști, accesorii pentru trenulețe, figurine din aliaj și plastic sau celebra „Harvey Series” ce cuprindea soldăței din plastic cu tematică diversă și totul la niște tirajele extrem de generoase . Pentru soldățeii Harvey, marcajul de pe intradosul postamentului, ce include inclusiv un număr de identificare, dar și forma specifică a acestuia (postament hexagonal) face identificarea extrem de facilă. 

-Străjerul face parte din setul „Knigts”, personaj al telenovelei unde „Leoncio Corea de Almeida” o seduce și înrobește pe carismatica Isaura (vezi ștanța postament). 

 Rog să se menționeze efortul și acuratețea în reconstituirea, ani și ani de studiu ACAD, PASCAL și Solitaire, acestei figurine-

„..când Școala Elementară v-a fi gata, aici v-a fi înscris copilul Anei și a lui Vasile, care, între timp, au făcut nunta la bufetul vechi..” 

    Până la urmă peștele cel mare înghite peștele mai mic, DCMT pe Crescent Toys și apendicele său Harvey, dar pescarul (personificarea Balanței contabile) începe momirea locului încă de prin anii `70, iar în 1983 îl mănâncă fript.

„Și cum vă spuneam, acțiunea se petrece într-un sat de pescari..” 

Înainte de a trece la al doilea, și ultimul, capitol consider că se cere strecurat un mesaj subliminal

din el sper că ați rămas cu textul: 

Mă interesează informații (date tehnice, legende, amintiri etc.) și fotografii (cu drept de autor) legate de figurinele românești și figurinele „de Bușteni”. La fel de importante fiind informațiile (inclusiv vizuale) legate de piesele originale sau suspecte să fi fost master pentru soldățeii  „românești”

Capitolul II – Mari reabilitări 

    Așa de prolifică a fost Steaua Singuratică încât există o suprasaturație a pieței chiar și în anul 2020, din Marea Migrație am vânat 14 Gnu (opt albe și șase saci în roșii) și dacă tot s-au nimerit să pice două dubluri trebuia să fac cumva să le deosebesc.

   După o curățare temeinică, urmată de spălare și uscare, s-a întâmplat ca de obicei, în sensul că sub stratul de vopsea zăceau ascunse o grămadă de detalii. Numai că, de această dată, nu toate detaliile erau plăcute ochiului, pachetul incluzând bavuri și urme de aruncător date-n pârg.

    Dar, așa cum cei pasionați de diorame feroviare nu sesizează unele aspecte nenaturale, nici eu, prin ochii copilăriei, n-am fost deranjat încât să iau măsuri coercitive. 

    Văzându-i vizibili jenați de goliciunea ce nu ascundea defectele sus numite, am purces la vopsire.    Pictare la liber dar cu vopsele specializate (email Revell, acrilice Vallejo) zic asta că n-am mai pictat la soldăței din anul de grație 2004, când cuprins de euforie am utilizat ce se găsea prin ghiozdanele copiilor. 

    La final am efectuat o spălare (cu sensul „o murdărire”) cu un maro Glass Color (Hobby Line), ca alternativă la vechiul- demult- consumatul Tabacco (Marabu). 

    Pe data de 2 iulie 2020 s-a stins din viață inegalabilul Ennio Morricone, deși tardiv, aduc un omagiu celui care a fost tata lu` Spaghetti Western (mamă - Sergio Leone, fructul iubirii lor - Clint Eastwood). Incontestabil cinematografului îi datorăm faptul că ne lăsam înhămați cu cabluri electrice și ne rupeam genunchii în sutele de lupte cu soldățeii. În acordurile bine-cunoscute, distribuția din „Fortul Potcoava Veche”

Cei cu urechile ciulite au putut surprinde niște acorduri de la John Williams* 

    Rămânând în lumea filmului, doar fanii înfocați ai murăturilor Olafiene n-ar recunoaște secvența demnă de „Perfume: The Story of a Murderer”. 

Sărim peste beneficiile soluției Triumf, detaliile fiind amintite în antet, așa că din viteza trenului aruncăm o privire la Băile termale de la Eforie Nord

Prin evoluția societății s-a reușit o uniformizare a omenirii, evident că ne referim strict la drepturi, 

fiecare minoritate având obligația morală să-și păstreze identitatea. 

Diverse identități 

    Deși am fost implicat în tranzacționarea de Pif-uri, Rahane & Co și nu m-am omorât niciodată după episoadele Teddy Ted (martor îmi este Dr. Justice, că nu lipsa culorii era motivul), acum frunzăresc cu plăcere cam orice îmi pică-n mână. Sper că posteritatea o să aprecieze subtilitatea jocului de cuvinte, intraductibil și tabu „frunzăresc..orice îmi pică-n mână”. Revenind la benzile desenate, sunt tentat să-mi manifest frustrarea datorată sistării lu` Walking Dead ediția Ro, dar îmi păstrez părerile pentru mine, însă vreau să confirm teoriile specialiștilor: 

Da, este adevărat! 

    Da, am utilizat soluție de Future și tuș negru (în fapt, un substitut –Pledge beautify it) ca tribut adus stilului noir abordat de Greg Capullo.

    Deja văzând , în acest galop de sănătate, cum se apropie linia de sosire, mă mobilizez să reintroduc mesajul cu subliminalu` care este 

-mă interesează informații (date tehnice, legende, amintiri etc.) și fotografii (cu drept de autor) legate de figurinele românești și Bușteni. La fel de importante fiind informațiile (inclusiv vizuale) legate de piesele originale sau asemănătoare celor ce au servit ca master pentru soldățeii șoimilor și pionierilor patriei- 

Exercise TIGER

Informațiile ce fac trimitere la Debarcarea din Normandia sunt într-un număr absolut impresionant, pe măsura complexității și impactului avut de această îndrăzneață manevră militară. Pe cale de consecință și reprezentarea din punct de vedere artistic s-a bucurat de o largă popularitate ( referindu-mă la filme, cărți, monumente dar și, de ce nu, la diorame /vignete sau kituri dedicate). 

Probabil că puțini știu că D Day a fost precedată de o serie de repetiții extrem de complexe, unul dintre aceste evenimente a reușit să acumuleze toate ingredientele unui thriller: răsturnare de situație, tragedie, suspans,mușamalizare, grotesc etc.

„Forțele invadatoare” erau cantonate în Devon și Cornwall, americanii ce constituiau Forța Zu U fiind o mică rotiță din mecanismul ce urma să declanșeze începutul sfârșitului pentru Germania lui Hitler, să tot fi fost 30.000 de suflete (infanteriști, artileriști, ingineri, personal medical dar și batalioane de tancuri și personal auxiliar), transportului și protecției fiindu-le rezervate nu mai puțin de 300 de nave. Operațiunea a primit un nume pe măsura : EXERCISE TIGER și urma să se desfășoare în perioada 22 - 30.04.1944.

Slapton Sands a fost nominalizată datorită asemănării cu zona cuprinsă între Pouppeville și La Madeleine (adică „Utah Beach”), alături de alte trei zone situate mai la est (Insula Hayling, Golful Bracklesham și Littlehampton) a intrat sub jurisdicție militară la sfârșitul anului 1943. Pe lângă asemănarea cu coasta franceză, un element important l-a constituit faptul că perimetrul nu era poziționat pe culoarul frecventat de Luftwaffe. De altfel toată coasta britanică era împânzită cu baze pentru instrucție și simulări, bunăoară la polul opus al insulei, în Golfului Woolacombe se desfășurau manevre cu vehiculele amfibie.

Menirea TIGRULUI era aceea de a oferi o experiență realistică de luptă, astfel U Force a fost echipată complet, ca pentru debarcarea reală, iar pentru un plus de veridicitate s-a folosit muniție de război, în sensul că Royal Navy a deschis focul asupra țărmului pe care urma să se desfășoare simulacrul debarcării. Asta în paralel cu labirintul de mine, de sârmă ghimpată sau obstacole de beton și oțel presărate întru bucuria soldaților. La așa o desfășurare de forțe, inevitabilul s-a produs și astfel, datorită unei proaste sincronizări, tirul de manevră s-a transformat într-un tir ucigaș.

În dimineața zilei de 27 aprilie, bombardamentul coastei britanice ce urma să premeargă debarcarea cu aproximativ 50 de minute, s-a sincronizat, într-un mod nefericit, cu decalarea debarcării, decalare de care al doilea val al operațiunii nu avea cunoștință. Deoarece numărul morților și răniților nu a fost contabilizat oficial, pentru acum, aleg numărul 150 ca să merg pe varianta modestă. În ciuda acestui nefericit eveniment, inerția colosală a acestei desfășurări de forțe a făcut ca Exercițiu Tigru să continue imperturbabil.

Totuși să nu trăim cu impresia că n-au existat zeci sau sute de incidente individuale, drame personale necontabilizate de istorie sau de cei obișnuiți să înfige stegulețele pe hartă, sau că moartea celor „minim 150” a constituit apogeul . Nu, nu nici pe departe!

Pentru cineva născut după Revoluția din 89 cred că este greu de imaginat o asemenea desfășurare de forțe (vorbim de real life, nu SEGA) care presupune coordonarea unui număr impresionant de oameni (vorba aia, pe noi nici Covid-19 nu reușește să ne coordoneze) dar și călcarea în picioare a drepturilor individuale fundamentale. Afirmația bazându-se pe faptul că și eu, cu statut de furnică ceaușistă (practică agricolă, stagiul militar, zahăr pe cartelă etc.) mă simt strivit de amploarea evenimentelor ce au debutat cu începere din octombrie 1943.

Odată ce s-a stabilit perimetrul , terenul a fost rechiziționat de armată iar populația civilă a aflat că are maxim șase săptămâni pentru a părăsi zona (cu cățel, purcel și cercevea) pe termen nelimitat. În mare era vorba de peste 3000 de persoane, circa 200 de ferme (sursa lui „cățel, purcel” dar și a produselor agricole de pe 1300 de hectare), locuințe, magazine, școli, biserici...tot ceea ce obișnuiește omul să construiască în comunitate. Un astfel de moment merge de surprins într-o dioramă, cu atât mai mult cu cât populația civilă a fost ajutată de contingente americane sosite să pregătească terenul în vederea marelui exercițiu tactic. Nu -ți trebuie multă imaginație să vizualizezi gruparea populației și prelucrarea acesteia în vederea păstrării secretului, murmurul mulțimii, vociferările anonime sau incidente izolate, ulterioare, apărute în transportarea persoanelor „nedeplasabile” sau a celor „Gică contra” . Neexistând nici un fel de garanții că locul nu v-a fi afectat iremediabil în cursul simulacrului de debarcare, bașca faptul că urmau să se ciocnească două lumi : tradiția britanică și „exuberanța” răcanilor yankei , este de presupus că populația indigenă a acționat precum moldovenii la atacul otomanilor (sărind peste „pârjolitul culturilor și otrăvitul fântânilor”) și astfel pastorul și-a luat clopotul și odoarele, fermierul șeptelul și furca iar țăranul s-a alăturat cu peștele de sticlă și tabloul de la nuntă.

Într-un fel sau altul populația civilă a părăsit zona, perimetrul fiind asigurat de Poliția Militară, aici, în sfârșit, ne putem imagina peisajul deprimant (toți fascinați de Pripeat și contemporani cu SARS-CoV-2). Buruieni invadând fiecare petic de țărână, ciorile și rozătoarele în dispută teritorială sau soldatul ce scrijelește cu baioneta, pe zidul primăriei, DREW + KASIA = LOVE.

Anul 1943 își începuse numărătoarea inversă, pe fundal manevrele erau în plină desfășurare iar secretul ce izola această masivă operațiune prezenta tot mai multe breșe, în mod evident anticipate din moment ce desantul naval și aerian era greu de ignorat (măcar auditiv) de către locuitorii aflați în proximitatea zonei de tampon.

Trecem în mare viteză peste lunile următoare (la fel ca restul lumii, în timp ce tu efectuai stagiul militar obligatoriu) și nici nu mai amintim de nefericitul incident cu bombardamentul de pe mare.

În dimineața zilei de 28 aprilie, opt nave de debarcare (LST) se îndreptau către Slapton Sands. Convoiul T-4 se formase în zona golfului Lyme (Coasta Jurasică, pentru pasionații de paleontologie), distanța pe apă să coincidă cu aceea necesară desantării pe Plaja Utah. Șira spinării, a convoiului cu nume de vertebră, era compusă din opt (unii ar zice nouă) transportoare : USS LST-58, USS LST-289, USS LST-496, USS LST-499, USS LST -507, USS LST-511,USS LST-515 și USS LST- 531.

Tank- Landing Ships erau burdușite cu echipament militar: mici vehicule amfibie, tancuri, jeep-uri și camioane, toate acestea cu plinul de combustibil. Acest S.M.A. belicos era flancat de lăzi cu muniție și armament, plus trupele americane echipate până-n dinți (majoritatea „Engineer Special Brigade”, specializați în războiul amfibiu) și asta doar pe puntea inferioară, că trebuie luat în calcul și echipajul (ofițerii și mateloții aflați la posturi, pe puntea superioară).

Să ne reamintim că războiul era în toi (apropo, puțin probabil să fi existat mulți contestatari ai acestui eveniment, comparativ cu, să zicem, cei ai lui SARS-CoV-2) iar Canalul Mânecii se număra printre zonele preferate de vânătoare ale Kriegsmarine, deci discreția și „asigurarea spatelui” erau cruciale pentru desfășurarea optimă a acestor manevre de anvergură.

Marina Regală asigura protecția fiecărui convoi nou format, astfel pachetul standardizat cuprindea : două Distrugătoare, două MGB-uri (Motor gunboat) și trei MTBs (Motor torpedo boat) și, ca măsură suplimentară, se monitoriza activitatea din zona Cherbourg (sursă pentru posibile E-boat-uri inamice). Însă în cazul convoiului T-4, ghinionul făcuse deja prima mutare, HMS Scimitar, distrugătorul destinat escortării, este nevoit să părăsească grupul deplasându-se către șantierul naval, în urma unei coliziuni cu o presupusă a IX-a LST.

Și astfel corveta HMS Azalea se trezește avansată la rangul de unic bodyguard.

Dar încă n-am terminat cu vârful aisbergului, comandantul convoiului T-4, Bernard Skahill, urma să-și desfășoare nobila misiune de la bordul uneia dintre cele opt LST-uri (evident că situația nu era chiar de „Stan și Bran”, știindu-se clar că distinsul personaj era la bordul LST-515, ce vreau să spun este că LST nu prea are ștaif de stat-major) și propun ca devoratorii de telenovele să strângă rândurile, ce urmează este de neratat.
Deși comandantul vede cum HMS Scimitar, se desprinde din grup, îndreptându-se într-o direcție greșită, nu intră în alertă presupunând că asistă la o manevră „Made in British”. Trebuie zis că se adoptase, ca măsură de securitate suplimentară, păstrarea „tăcerii absolute” prin urmare utilizarea undelor radio fiind autorizată doar pentru situații excepțională (povestea cu tăcerea v-a atinge noi culmi, pe măsură ce intriga începe să capete formă și realizăm faptul că americanii utilizau o frecvență diferită de cea a englezilor ... sau viceversa). Faptul că este trimis un înlocuitor (HMS Saladin)pentru distrugătorul scos din joc, confirmă corectitudinea proverbială a britanicilor, faptul că acesta nu reușește să prindă din urmă Convoiul T-4, nu este decât o altă mutare nefericită.

Cal la C6....nu mai puțin de nouă Schnellboote ( vezi 5603 Italeri ) au reușit să se strecoare, neobservate, din portul Cherbourg, plecând în căutare de pradă..

Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ..... în realitate primul atac furibund al E-boat-urilor trece complet nedetectat, torpilele lansate trecând la un lat de pește pe sub chila transportoarelor, la aproximativ o oră după acest incident se închide bucla și ne întoarcem la fraza/faza „Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ”, E-boat-urile atacându-le necruțător .


Prima victimă este LST-507, culmea ironiei este că aceasta văzuse mișcare pe radar dar s-a presupus că sunt elemente din escortă, incendiul este aproape instantaneu iar combustibilul revărsat formează un halou în jurul navei populate cu circa 450 de suflete (trupeți și echipaj). Consider că aici merge lipită secvența cu vasul torpilat din filmul Dunkirk (2017), știindu-se că 507 s-a scufundat luând cu ea cel puțin 200 de suflete. Imediat după trecerea elementului de surpriză, restul LST-urilor deschid focul și lansează numeroase S.O.S-uri radio, însă fără efect. Așa cum dezvăluiam în spoiler, interzicerea comunicațiilor a fost potențată de nealinierea frecvențelor radio, astfel că vasele din escortă nu recepționau apelurile disperata iar stațiile de pe coastă respectau consemnul de tăcere, ulterior (adică mult prea târziu) operatorii de coastă, interceptând codul T-4, aveau să facă legătura cu „Exercițiul Tigru” aflat în desfășurare.

Următoarea victimă este USS LST-531, lovită de două torpile aceasta se scufundă în mai puțin de șase minute transformându-se în coșciug pentru majoritatea sufletelor aflate la bord.

LST-289 este, la rându-i lovită-n pupa, incendiul izbucnit la bord reușind să fie ținut sub control cu prețul a treisprezece vieți și a numeroși răniți. Nava își menține flotabilitatea și ajunge la mal (printr-o minune, dacă ne luăm după fotografiile făcute-n port)

LST-511 devine victimă colaterală, autoarea avariilor fiind colega LST-496, a cărei canonadă urmărea una din navele inamice, cel puțin 18 marinari și americani sunt răniți la bordul lui 511.

Restul LST-urilor s-au dispersat în zig-zag, căutând adăpost în ape mai puțin adânci, ulterior LST-515 ignorând procedura ce prevedea ca navele supraviețuitoare să-și continue marșul fără a ridica supraviețuitori, revine la locul tragediei și smulge din ghearele morții peste 100 soldați și marinari.

A existat și o tentativă de salvare de pe mal, însă cele șase mici nave de salvare (RML-uri) au trebuit să facă cale-ntoarsă atunci când comandanții lor au realizat, că în busculada iscată asemănarea lor cu silueta E-boat-urilor le putea fi fatală. Ele au revenit, tardiv, odată cu mijirea zorilor când morții prin hipotermie îngroșau rândurile celor înecați, ulterior se v-a concluziona că trupele nu au fost instruite corespunzător cu privire la ajustarea vestei de salvare și astfel greutatea echipamentului i-a tras, pe nefericiți, cu capul sub apă.

Atacul fulgerător a fost declanșat în jurul orei 1:30 AM iar două ore mai târziu inamicul se retrăsese din perimetru fără a raporta avarii substanțiale, cât despre pagubele provocate, bilanțul putea să fie mult mai dramatic, luând în calcul eșecul primei runde de torpile lansate de Schnellboot-uri, ratare pusă pe seama pescajului redus specific navelor de desant. Marea șansă a aliaților a fost că germanii n-au reușit să pătrundă importanța evenimentului.

Pierderile exacte de vieți omenești nu se cunosc, diferențele dintre sumele totale dar și ale surselor acestora (câte din 27.04 , câte din 28.04, câte din rândul marinei, câte din rândul trupelor de desant) fiind considerabile, am să aleg un număr echilibrat și rotund, adică 700. Dar chiar și cu această medie, Exercise Tiger se afla în topul pierderilor suferite de americani, pe un terifiant loc doi (no.1 fiind rezervat Atacului de la Pearl Harbor).

Date fiind vremurile, supraviețuitorii nu au beneficiat de condiții preferențiale, gen permisie de refacere, redistribuiți, se vor regăsi la bordul altor USS LST-uri în zori zilei D Day, ba mai mult, ei au fost nevoiți să jure păstrarea secretului până după terminarea războiului.

Însă împiedicarea defetismului pare să fi fost ultima grijă a autorităților din acea perioadă, în condițiile în care nu mai puțin de zece ofițeri de rang înalt (adică adevărate baze de date cu privire la Operațiunea Overlord) erau dați dispăruți în urma atacului din golful Lyme. Ipoteza ca măcar unul dintre ei să fi căzut în mâinile inamicului aducea în discuție amânarea sau chiar anularea debarcării din Normandia adică un pas un salt către lumea lui Philip K. Dick. Așa se face că în ajunul marelui eveniment s-a depus un efort susținut pentru găsirea presupuselor zece cadavre cât și a documentelor Top Secret aflate în posesia acestora; după o perioadă extrem de tensionată, cele zece „cutii negre” au fost recuperate.

În ciuda micilor rotițe ce funcționaseră defectuos, mașinăria de război se deplasa imperturbabil, astfel odată cu finele lui aprilie se încheia Operațiunea Tigru, dar începutul lunii mai aducea pe plaje Forța-O, ca parte a Operațiunii Fabius ce tocmai debuta.

Faptul că ulterior, în timpul debarcării efective de pe plaja Utah, numărul morților a fost cu mult sub 700 ne poate îndreptăți să afirmăm că mega repetiția din primăvara lui `44 a fost un real succes, sau poate că adunăm mere cu pere. Cert este că o acțiune asumată, la lumina zilei, alături de camarazi și respectând în limitele posibilităților un anumit scenariu nu are cum să fie mai traumatizantă decât incredibila panică din mijlocul unei nopți, ce se anunța tihnită, din care te-ai trezit ca fiind printre puținii supraviețuitori, după o combinație absolut ireală de foc și apă.

Târziu, după finalizarea cu succes, a Debarcării din Normandia, s-au făcut dezvăluiri cu privire la existența amplelor antrenamente, oferindu-se minime referințe despre evenimentele nefericite; raport laconic ce a trecut neobservat sub afluența veștilor sosite de pe meleagurile franceze.

Atitudinea oficialităților față de evenimentele nefaste ale Operațiunii Tigrul face ca acest caz să intre în marea familie „Mușamalizări, Conspirații și Area 51”, abia la începutul anilor `70 lințoliul avea să fie ridicat, personajul pozitiv nu a fost celebrul Clark Kent, ci un oarecare Ken Small. Acesta va porni o cruciadă demnă de opera regretatului Stan Lee. Implicarea eroului nostru este declanșată de descoperirea unor artefacte pe plaja Slapton, începe să adune informații și treptat ajunge, cu implicarea locuitorilor din Devon, să pună bazele comemorării tragicului incident. O astfel de victorie a presupus escaladarea nenumăratelor obstacole birocratice, el beneficiind chiar și de un bonus atunci când decide să achiziționeze un Sherman scufundat în proximitatea plajei. Zece ani mai târziu, tancul este adus la țărm prin tehnici de ranfluare și transformat în monument comemorativ. În „The Forgotten Dead” este de presupus că autorul își împărtășește o parte din patimi, eu m-am permis să înlocuiesc ilustrația originală a cărții cu o fotografie a acestuia alături de tanc și astfel cu un singur drum să oferim informații și un mic omagiu.

Acțiunile unor astfel de entuziaști au obligat , într-un final, guvernul SUA să abordeze o poziție în legătură cu acest subiect și astfel după patruzeci de ani s-a comunicat oarecum coerent . În 1988-89 DoD avea să pună lipsa informațiilor pe seama secretomaniei din ajunul debarcării dar și pe dispariția unor documente (jurnale de bord, evidențe de personal, efecte personale etc.) pierdute iremediabil pe navele scufundate sau grav avariate dar a negat existența sau implicarea în presupusa mușamalizare . Totodată au devenit publice și rezultatele numeroaselor anchete și analize, neregulile descoperite sfidând conduita militară dar și bunul mers al lucrurilor, anomalii ce au fost o ca o pistă balizată pentru urgia abătută în acel final de aprilie.

Faptul că deplasarea convoiului T-4 s-a desfășurat în linie dreptă, fără voltele menite să deruteze un eventual inamic, sau incredibila situație ce a făcut ca armata americană să comunice pe o anumită frecvență radio iar marina britanică pe o alta, lipsa piesei principale din escortă, faptul că a existat o comandă mixtă , instructajul defectuos cu privire la utilizarea corectă a vestelor de salvare, lipsa din componența convoiului a unor nave destinate recuperării supraviețuitorilor fiind doar câteva dintre concluziile acelor analize . Însă, la fel ca în cazul catastrofelor aviatice (am văzut eu la National Geographic), s-au tras învățămintele necesare și s-au luat măsuri de remediere, încât foarte probabil ca dezastrul din „Noaptea Tigrului” să fi salvat multe vieți pe coasta Franței.

Marele Small Ken, avea să fie răpus de o boală necruțătoare în primăvara lui 2004, cu doar câteva săptămâni înaintea comemorării de 60 de ani.

Dincolo de surpriza provocată de descoperirea acestei informații (percepută inițial ca fake news) am avut și meschina entuziasmare vizualizând enormul potențial pentru diorame și vignete, aproape regretând faptul că am alunecat pe panta buruienoasă a fantasy/sci-fi.

Și cum încheierea (deznodământul, cum îi zicea tovarășa de Limba Română ) este importantă într-o operă literară (sau literală, cui îi pasă), stați să vă povestesc cum am descoperit EU acest eveniment.

La un moment dat, prin 2004, s-au aliniat astrele și am avut ocazia să prind un hub cu câțiva pasionați de WW2. Beneficiind de o țeavă groasă am aspirat tot felul de material, ulterior numai fotografiile cu (ce credeam eu că este) Debarcarea din Normandia s-au îngrămădit pe 5 (cinci) CD-uri.

Luna trecută dorind să aflu informații despre locația unde s-a făcut una dintre fotografii (vezi „Curcanul cu șase puști”) în ideea de a face un colaj „then and now” am apelat la facilitatea aia cu google images .... evident că există zeci de colaje (încă o gaură de covrig ratată). La intersectarea frazei „Exercise Tiger”, undeva într-un colț întunecat se pornise să clipească un mic led dar evenimentul a trecut neobservat. Nu poate nimeni să mă acuze, știindu-se că mențin un echilibru prin episoadele când sunt ca un pom de Crăciun (din acelea belea, cu două instalații funcționale). Ulterior am pățit ca tipul ăla de origine geto-dacă ... „dacă-mi dați un punct de sprijin..” descoperind că informația se tot repeta în sursele disponibile pe net. Eu doresc să menționez, în mod expres, acest site https://www.exercisetiger.org.uk/ și nu neapărat pentru că a fost prima sursă întâlnită, mai mult pentru faptul că m-a impresionat ca nivel de informație și implicare, că n-au catadicsit să-mi răspundă la un email, în care-i propuneam lui J.Smith promovare intergalactică prin intermediul http://www.tapir-models.ro/ și https://alexiehobby.blogspot.com/ ,nu știrbește cu absolut nimic aprecierea mea.

Notă de subsol

1. Slapton Sands

2. Insula Hayling

3. Golful Bracklesham

4. Littlehampton

5. Golfului Woolacombe

6. Cimitirul Brookwood (Surrey) locul unde au fost înhumate provizoriu victimele