Informațiile ce fac trimitere la Debarcarea din Normandia sunt într-un număr absolut impresionant, pe măsura complexității și impactului avut de această îndrăzneață manevră militară. Pe cale de consecință și reprezentarea din punct de vedere artistic s-a bucurat de o largă popularitate ( referindu-mă la filme, cărți, monumente dar și, de ce nu, la diorame /vignete sau kituri dedicate).
Probabil că puțini știu că D Day a fost precedată de o serie de repetiții extrem de complexe, unul dintre aceste evenimente a reușit să acumuleze toate ingredientele unui thriller: răsturnare de situație, tragedie, suspans,mușamalizare, grotesc etc.
„Forțele invadatoare” erau cantonate în Devon și Cornwall, americanii ce constituiau Forța
Slapton Sands a fost nominalizată datorită asemănării cu zona cuprinsă între Pouppeville și La Madeleine (adică „Utah Beach”), alături de alte trei zone situate mai la est (Insula Hayling, Golful Bracklesham și Littlehampton) a intrat sub jurisdicție militară la sfârșitul anului 1943. Pe lângă asemănarea cu coasta franceză, un element important l-a constituit faptul că perimetrul nu era poziționat pe culoarul frecventat de Luftwaffe. De altfel toată coasta britanică era împânzită cu baze pentru instrucție și simulări, bunăoară la polul opus al insulei, în Golfului Woolacombe se desfășurau manevre cu vehiculele amfibie.
Menirea TIGRULUI era aceea de a oferi o experiență realistică de luptă, astfel U Force a fost echipată complet, ca pentru debarcarea reală, iar pentru un plus de veridicitate s-a folosit muniție de război, în sensul că Royal Navy a deschis focul asupra țărmului pe care urma să se desfășoare simulacrul debarcării. Asta în paralel cu labirintul de mine, de sârmă ghimpată sau obstacole de beton și oțel presărate întru bucuria soldaților. La așa o desfășurare de forțe, inevitabilul s-a produs și astfel, datorită unei proaste sincronizări, tirul de manevră s-a transformat într-un tir ucigaș.
În dimineața zilei de 27 aprilie, bombardamentul coastei britanice ce urma să premeargă debarcarea cu aproximativ 50 de minute, s-a sincronizat, într-un mod nefericit, cu decalarea debarcării, decalare de care al doilea val al operațiunii nu avea cunoștință. Deoarece numărul morților și răniților nu a fost contabilizat oficial, pentru acum, aleg numărul 150 ca să merg pe varianta modestă. În ciuda acestui nefericit eveniment, inerția colosală a acestei desfășurări de forțe a făcut ca Exercițiu Tigru să continue imperturbabil.
Totuși să nu trăim cu impresia că n-au existat zeci sau sute de incidente individuale, drame personale necontabilizate de istorie sau de cei obișnuiți să înfige stegulețele pe hartă, sau că moartea celor „minim 150” a constituit apogeul . Nu, nu nici pe departe!
Pentru cineva născut după Revoluția din 89 cred că este greu de imaginat o asemenea desfășurare de forțe (vorbim de real life, nu SEGA) care presupune coordonarea unui număr impresionant de oameni (vorba aia, pe noi nici Covid-19 nu reușește să ne coordoneze) dar și călcarea în picioare a drepturilor individuale fundamentale. Afirmația bazându-se pe faptul că și eu, cu statut de furnică ceaușistă (practică agricolă, stagiul militar, zahăr pe cartelă etc.) mă simt strivit de amploarea evenimentelor ce au debutat cu începere din octombrie 1943.
Odată ce s-a stabilit perimetrul , terenul a fost rechiziționat de armată iar populația civilă a aflat că are maxim șase săptămâni pentru a părăsi zona (cu cățel, purcel și cercevea) pe termen nelimitat. În mare era vorba de peste 3000 de persoane, circa 200 de ferme (sursa lui „cățel, purcel” dar și a produselor agricole de pe 1300 de hectare), locuințe, magazine, școli, biserici...tot ceea ce obișnuiește omul să construiască în comunitate. Un astfel de moment merge de surprins într-o dioramă, cu atât mai mult cu cât populația civilă a fost ajutată de contingente americane sosite să pregătească terenul în vederea marelui exercițiu tactic. Nu -ți trebuie multă imaginație să vizualizezi gruparea populației și prelucrarea acesteia în vederea păstrării secretului, murmurul mulțimii, vociferările anonime sau incidente izolate, ulterioare, apărute în transportarea persoanelor „nedeplasabile” sau a celor „Gică contra” . Neexistând nici un fel de garanții că locul nu v-a fi afectat iremediabil în cursul simulacrului de debarcare, bașca faptul că urmau să se ciocnească două lumi : tradiția britanică și „exuberanța” răcanilor yankei , este de presupus că populația indigenă a acționat precum moldovenii la atacul otomanilor (sărind peste „pârjolitul culturilor și otrăvitul fântânilor”) și astfel pastorul și-a luat clopotul și odoarele, fermierul șeptelul și furca iar țăranul s-a alăturat cu peștele de sticlă și tabloul de la nuntă.
Într-un fel sau altul populația civilă a părăsit zona, perimetrul fiind asigurat de Poliția Militară, aici, în sfârșit, ne putem imagina peisajul deprimant (toți fascinați de Pripeat și contemporani cu SARS-CoV-2). Buruieni invadând fiecare petic de țărână, ciorile și rozătoarele în dispută teritorială sau soldatul ce scrijelește cu baioneta, pe zidul primăriei, DREW + KASIA = LOVE.
Anul 1943 își începuse numărătoarea inversă, pe fundal manevrele erau în plină desfășurare iar secretul ce izola această masivă operațiune prezenta tot mai multe breșe, în mod evident anticipate din moment ce desantul naval și aerian era greu de ignorat (măcar auditiv) de către locuitorii aflați în proximitatea zonei de tampon.
Trecem în mare viteză peste lunile următoare (la fel ca restul lumii, în timp ce tu efectuai stagiul militar obligatoriu) și nici nu mai amintim de nefericitul incident cu bombardamentul de pe mare.
În dimineața zilei de 28 aprilie, opt nave de debarcare (LST) se îndreptau către Slapton Sands. Convoiul T-4 se formase în zona golfului Lyme (Coasta Jurasică, pentru pasionații de paleontologie), distanța pe apă să coincidă cu aceea necesară desantării pe Plaja Utah. Șira spinării, a convoiului cu nume de vertebră, era compusă din opt (unii ar zice nouă) transportoare : USS LST-58, USS LST-289, USS LST-496, USS LST-499, USS LST -507, USS LST-511,USS LST-515 și USS LST- 531.
Tank- Landing Ships erau burdușite cu echipament militar: mici vehicule amfibie, tancuri, jeep-uri și camioane, toate acestea cu plinul de combustibil. Acest S.M.A. belicos era flancat de lăzi cu muniție și armament, plus trupele americane echipate până-n dinți (majoritatea „Engineer Special Brigade”, specializați în războiul amfibiu) și asta doar pe puntea inferioară, că trebuie luat în calcul și echipajul (ofițerii și mateloții aflați la posturi, pe puntea superioară).
Să ne reamintim că războiul era în toi (apropo, puțin probabil să fi existat mulți contestatari ai acestui eveniment, comparativ cu, să zicem, cei ai lui SARS-CoV-2) iar Canalul Mânecii se număra printre zonele preferate de vânătoare ale Kriegsmarine, deci discreția și „asigurarea spatelui” erau cruciale pentru desfășurarea optimă a acestor manevre de anvergură.
Marina Regală asigura protecția fiecărui convoi nou format, astfel pachetul standardizat cuprindea : două Distrugătoare, două MGB-uri (Motor gunboat) și trei MTBs (Motor torpedo boat) și, ca măsură suplimentară, se monitoriza activitatea din zona Cherbourg (sursă pentru posibile E-boat-uri inamice). Însă în cazul convoiului T-4, ghinionul făcuse deja prima mutare, HMS Scimitar, distrugătorul destinat escortării, este nevoit să părăsească grupul deplasându-se către șantierul naval, în urma unei coliziuni cu o presupusă a IX-a LST.
Și astfel corveta HMS Azalea se trezește avansată la rangul de unic bodyguard.
Deși comandantul vede cum HMS Scimitar, se desprinde din grup, îndreptându-se într-o direcție greșită, nu intră în alertă presupunând că asistă la o manevră „Made in British”. Trebuie zis că se adoptase, ca măsură de securitate suplimentară, păstrarea „tăcerii absolute” prin urmare utilizarea undelor radio fiind autorizată doar pentru situații excepțională (povestea cu tăcerea v-a atinge noi culmi, pe măsură ce intriga începe să capete formă și realizăm faptul că americanii utilizau o frecvență diferită de cea a englezilor ... sau viceversa). Faptul că este trimis un înlocuitor (HMS Saladin)pentru distrugătorul scos din joc, confirmă corectitudinea proverbială a britanicilor, faptul că acesta nu reușește să prindă din urmă Convoiul T-4, nu este decât o altă mutare nefericită.
Cal la C6....nu mai puțin de nouă Schnellboote ( vezi 5603 Italeri ) au reușit să se strecoare, neobservate, din portul Cherbourg, plecând în căutare de pradă..
Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ..... în realitate primul atac furibund al E-boat-urilor trece complet nedetectat, torpilele lansate trecând la un lat de pește pe sub chila transportoarelor, la aproximativ o oră după acest incident se închide bucla și ne întoarcem la fraza/faza „Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ”, E-boat-urile atacându-le necruțător .
Prima victimă este LST-507, culmea ironiei este că aceasta văzuse mișcare pe radar dar s-a presupus că sunt elemente din escortă, incendiul este aproape instantaneu iar combustibilul revărsat formează un halou în jurul navei populate cu circa 450 de suflete (trupeți și echipaj). Consider că aici merge lipită secvența cu vasul torpilat din filmul Dunkirk (2017), știindu-se că 507 s-a scufundat luând cu ea cel puțin 200 de suflete. Imediat după trecerea elementului de surpriză, restul LST-urilor deschid focul și lansează numeroase S.O.S-uri radio, însă fără efect. Așa cum dezvăluiam în spoiler, interzicerea comunicațiilor a fost potențată de nealinierea frecvențelor radio, astfel că vasele din escortă nu recepționau apelurile disperata iar stațiile de pe coastă respectau consemnul de tăcere, ulterior (adică mult prea târziu) operatorii de coastă, interceptând codul T-4, aveau să facă legătura cu „Exercițiul Tigru” aflat în desfășurare.
LST-289 este, la rându-i lovită-n pupa, incendiul izbucnit la bord reușind să fie ținut sub control cu prețul a treisprezece vieți și a numeroși răniți. Nava își menține flotabilitatea și ajunge la mal (printr-o minune, dacă ne luăm după fotografiile făcute-n port)
Restul LST-urilor s-au dispersat în zig-zag, căutând adăpost în ape mai puțin adânci, ulterior LST-515 ignorând procedura ce prevedea ca navele supraviețuitoare să-și continue marșul fără a ridica supraviețuitori, revine la locul tragediei și smulge din ghearele morții peste 100 soldați și marinari.
A existat și o tentativă de salvare de pe mal, însă cele șase mici nave de salvare (RML-uri) au trebuit să facă cale-ntoarsă atunci când comandanții lor au realizat, că în busculada iscată asemănarea lor cu silueta E-boat-urilor le putea fi fatală. Ele au revenit, tardiv, odată cu mijirea zorilor când morții prin hipotermie îngroșau rândurile celor înecați, ulterior se v-a concluziona că trupele nu au fost instruite corespunzător cu privire la ajustarea vestei de salvare și astfel greutatea echipamentului i-a tras, pe nefericiți, cu capul sub apă.
Pierderile exacte de vieți omenești nu se cunosc, diferențele dintre sumele totale dar și ale surselor acestora (câte din 27.04 , câte din 28.04, câte din rândul marinei, câte din rândul trupelor de desant) fiind considerabile, am să aleg un număr echilibrat și rotund, adică 700. Dar chiar și cu această medie, Exercise Tiger se afla în topul pierderilor suferite de americani, pe un terifiant loc doi (no.1 fiind rezervat Atacului de la Pearl Harbor).
Date fiind vremurile, supraviețuitorii nu au beneficiat de condiții preferențiale, gen permisie de refacere, redistribuiți, se vor regăsi la bordul altor USS LST-uri în zori zilei D Day, ba mai mult, ei au fost nevoiți să jure păstrarea secretului până după terminarea războiului.
Însă împiedicarea defetismului pare să fi fost ultima grijă a autorităților din acea perioadă, în condițiile în care nu mai puțin de zece ofițeri de rang înalt (adică adevărate baze de date cu privire la Operațiunea Overlord) erau dați dispăruți în urma atacului din golful Lyme. Ipoteza ca măcar unul dintre ei să fi căzut în mâinile inamicului aducea în discuție amânarea sau chiar anularea debarcării din Normandia adică un pas un salt către lumea lui Philip K. Dick. Așa se face că în ajunul marelui eveniment s-a depus un efort susținut pentru găsirea presupuselor zece cadavre cât și a documentelor Top Secret aflate în posesia acestora; după o perioadă extrem de tensionată, cele zece „cutii negre” au fost recuperate.
În ciuda micilor rotițe ce funcționaseră defectuos, mașinăria de război se deplasa imperturbabil, astfel odată cu finele lui aprilie se încheia Operațiunea Tigru, dar începutul lunii mai aducea pe plaje Forța-O, ca parte a Operațiunii Fabius ce tocmai debuta.
Târziu, după finalizarea cu succes, a Debarcării din Normandia, s-au făcut dezvăluiri cu privire la existența amplelor antrenamente, oferindu-se minime referințe despre evenimentele nefericite; raport laconic ce a trecut neobservat sub afluența veștilor sosite de pe meleagurile franceze.
Atitudinea oficialităților față de evenimentele nefaste ale Operațiunii Tigrul face ca acest caz să intre în marea familie „Mușamalizări, Conspirații și Area 51”, abia la începutul anilor `70 lințoliul avea să fie ridicat, personajul pozitiv nu a fost celebrul Clark Kent, ci un oarecare Ken Small. Acesta va porni o cruciadă demnă de opera regretatului Stan Lee. Implicarea eroului nostru este declanșată de descoperirea unor artefacte pe plaja Slapton, începe să adune informații și treptat ajunge, cu implicarea locuitorilor din Devon, să pună bazele comemorării tragicului incident. O astfel de victorie a presupus escaladarea nenumăratelor obstacole birocratice, el beneficiind chiar și de un bonus atunci când decide să achiziționeze un Sherman scufundat în proximitatea plajei. Zece ani mai târziu, tancul este adus la țărm prin tehnici de ranfluare și transformat în monument comemorativ. În „The Forgotten Dead” este de presupus că autorul își împărtășește o parte din patimi, eu m-am permis să înlocuiesc ilustrația originală a cărții cu o fotografie a acestuia alături de tanc și astfel cu un singur drum să oferim informații și un mic omagiu.
Faptul că deplasarea convoiului T-4 s-a desfășurat în linie dreptă, fără voltele menite să deruteze un eventual inamic, sau incredibila situație ce a făcut ca armata americană să comunice pe o anumită frecvență radio iar marina britanică pe o alta, lipsa piesei principale din escortă, faptul că a existat o comandă mixtă , instructajul defectuos cu privire la utilizarea corectă a vestelor de salvare, lipsa din componența convoiului a unor nave destinate recuperării supraviețuitorilor fiind doar câteva dintre concluziile acelor analize . Însă, la fel ca în cazul catastrofelor aviatice (am văzut eu la National Geographic), s-au tras învățămintele necesare și s-au luat măsuri de remediere, încât foarte probabil ca dezastrul din „Noaptea Tigrului” să fi salvat multe vieți pe coasta Franței.
Marele Small Ken, avea să fie răpus de o boală necruțătoare în primăvara lui 2004, cu doar câteva săptămâni înaintea comemorării de 60 de ani.
Și cum încheierea (deznodământul, cum îi zicea tovarășa de Limba Română ) este importantă într-o operă literară (sau literală, cui îi pasă), stați să vă povestesc cum am descoperit EU acest eveniment.
La un moment dat, prin 2004, s-au aliniat astrele și am avut ocazia să prind un hub cu câțiva pasionați de WW2. Beneficiind de o țeavă groasă am aspirat tot felul de material, ulterior numai fotografiile cu (ce credeam eu că este) Debarcarea din Normandia s-au îngrămădit pe 5 (cinci) CD-uri.
Luna trecută dorind să aflu informații despre locația unde s-a făcut una dintre fotografii (vezi „Curcanul cu șase puști”) în ideea de a face un colaj „then and now” am apelat la facilitatea aia cu google images .... evident că există zeci de colaje (încă o gaură de covrig ratată). La intersectarea frazei „Exercise Tiger”, undeva într-un colț întunecat se pornise să clipească un mic led dar evenimentul a trecut neobservat. Nu poate nimeni să mă acuze, știindu-se că mențin un echilibru prin episoadele când sunt ca un pom de Crăciun (din acelea belea, cu două instalații funcționale). Ulterior am pățit ca tipul ăla de origine geto-dacă ... „dacă-mi dați un punct de sprijin..” descoperind că informația se tot repeta în sursele disponibile pe net. Eu doresc să menționez, în mod expres, acest site https://www.exercisetiger.org.uk/ și nu neapărat pentru că a fost prima sursă întâlnită, mai mult pentru faptul că m-a impresionat ca nivel de informație și implicare, că n-au catadicsit să-mi răspundă la un email, în care-i propuneam lui J.Smith promovare intergalactică prin intermediul http://www.tapir-models.ro/ și https://alexiehobby.blogspot.com/ ,nu știrbește cu absolut nimic aprecierea mea.
Notă de subsol
1. Slapton Sands
2. Insula Hayling
3. Golful Bracklesham
4. Littlehampton
5. Golfului Woolacombe
6. Cimitirul Brookwood (Surrey) locul unde au fost înhumate provizoriu victimele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu