Faceți căutări pe acest blog

Translate

miercuri, 8 ianuarie 2020

French Soldier – Dunkerque 1940

În anul 1940, pe 4 iunie oraşul Dunkirk se prăbuşeşte, Bătălia pentru Franţa a fost scurtă dar cu pierderi însemnate...am să abandonez acest subiect, despre care găsiţi surse bogate în informaţii (inclusiv un film din 2017), rezumând prin fraza „Blitzkrieg-ul a spulberat Ligne Maginot” şi vă ofer o introducere contemporană:

În primăvara anului 2010, printr-o conjunctură fericită mă aflam pe tărâm ungar, în localitatea Mosonmagyaróvár unde era în plină desfăşurare cea de-a 14-a ediţie a Moson Show, Expoziţia şi Concursul Internaţional de Machete.
Facultatea de Agronomie, clădirea în care avea loc evenimentul, se afla „la o atuncătură de băţ” de altă clădire importantă, Centrul de Cercetare Biotehnologică, aici numeroase firme ce trăiesc de pe urma acestui hobby îşi etalau produsele. Sute de standuri încurajau bărbaţii să experimenteze senzaţia deosebită pe care femeile o trăiesc aproape zilnic: Shopping – Shopping – Shopping ! În acest furnicar am remarcat firma cehească SKP, iniţial am studiat un superb vehicul Austin, după îndelungi transformări, din coroane în forinţi, din forinţi în lei grei, am ajuns la suma de 143 RON, aşa că am renunţat. Şi uite aşa m-am ales cu ceva mic, o figurină, la un preţ avantajos (16 RON).


Denumire kit: French Soldier – Dunkerque 1940
Firma: SKP
Scara: 1/35
Cod: SKP079
Material: Răşină
Debut: 2009

Ambalaj

Cutie din carton cu capac, 11x5 cm; h 2,5 cm; capac argintiu cu etichetă. Pe fond alb o fotografie, vedere din partea dreaptă, a figurinei vopsite, astfel încât ne facem o idee despre conţinutul kitului.

Soldat francez în uniforma anilor 40 şezând pe o ladă de muniţie, cu coatele pe genunchi şi fruntea sprijinită în palme, la picioarele sale, fără a fi în contact, arma. Pictura (sau fotografia ?) este în nuanţe întunecate aşa încât nu se observă prea multe detalii ale figurinei. Pe aceeaşi etichetă avem trecute codul produsului, firma şi scara de execuţie, deci lipseşte cu desăvârşire numele kitului. Pentru a afla denumirea acestui kit, oarecum anticipat, am accesat www.skpmodel.en via google.

La interior piesele sunt ambalate în două pungi ziplock.



Componente

Piesele sunt dintr-o răşină verzuliu-albăstruie, în punga mare şase piese:
  • cele două braţe
  • mâinile (palmele) împreunate, piesă comună
  • restul corpului
  • lada de muniţie
Punga mică adăposteşte arma soldatului.


Cele două braţe (de fapt mâneci) sunt prinse pe un pin de turnare, o tijă cu profil în „T”. Prinderea este la nivelul umerilor şi reprezintă o soluţie nefericită deoarece o porţiune semnificativă din zona de contact face corp comun cu pinul de turnare, desprinderea intactă a celor două piese constituind o misiune extrem de delicată. „Mânecile” sunt flexate, se văd curăturile, cutele bine evidenţiate, la fel şi manşetele care, la interior, au orificii adânci pentru fixarea mâinilor.

Piesa cu mâinile este fină cu degetele bine exprimate. Mâna dreaptă este strânsă în pumn şi, din fericire, este lipsită de clasica bavură ce apare la nivelul degetelor, mâna stângă făcută căuş se sprijină pe pumnul mâinii drepte. Prinderea pe culee se face la nivelul încheieturilor aşa încât piesa nu are de suferit dar şi în acest caz trebuie avut grijă la desprinderea piesei, în sensul că trebuie început cu secţionarea pinului astfel încât să apară detensionarea şi abia ulterior desprinsă piesa din cele două puncte. Tot aici ar mai fi de adăugat faptul că mâinile sunt scobite aşa încât să ofere sprijin pentru cap.

Capul are calitatea specifică pieselor din răşină...m-am întrerupt puţin, cât să-mi pun ochelarii cu lupă... arcadele sunt expresive cu sprâncene bine conturate, cutele de la radăcina nasului sunt o încântare, ochii bine realizaţi, nările de asemenea. Urechile detaliate ca şi cutele de la nivelul gâtului, în concordanţă cu poziţia capului. Francezul are pe cap, predictibil, casca de război tip Adrian model 1926, lăsată pe ceafă aşa încât fruntea să se odihnească pe mâini (potrivirea fiind perfectă şi de mare efect). Cureluşa „subbărbie” este bine individualizată, trecând pe sub baza nasului şi datorită tensionării ăncreţind buza superioară ceea ce ceează impresia că personajul este mustăcios. La exteriorul căştii, pe laterale, la nivelul prinderii cureluşei se observă câte o pereche de nituri, de o parte şi de alta. Creasta este detaliată, aplicată (ca la piesa 1:1), observându-se niturile. Sigiliul constituie o desfătare a ochilor, obuzul în flăcări fiind perfect realizat, sub sigiliu o pereche de nituri desăvârşesc opera...mi-am scos ochelarii ca să nu mai pierdem timpul. Există şi un defect, după poziţionarea capului, în ciuda detalierii, chipul este ascuns privitorului.

Piesa pe care am denumit-o „restul corpului”, chiar asta este, „Gânditorul de la Hamangia” dar în viziune minimalistă (fără cap şi fără braţe). Poziţionarea şezândă fiind ranforsată de o plăcuţă din care ies două borduri pentru sprijinul tălpilor şi un pin care se înfinge, pardon, în şezut. Vestonul are cute adânci şi realiste, în partea superioară se termină printr-o eşarfă (albă conform pozei) înfăşurată în jurul „gâtului”, o gaură unde se va poziţiona capul figurinei. Din gulerul vestonului se observă doar vârfurile, ieşite de sub eşarfă. Acolo unde trebuiau să fie umerii, piesa prezintă decupaje cu suprafaţa lisă, pentru fixarea braţelor. Centironul este amănunţit reprezentat, pe spate de la nivelul centurii porneşte o chingă care între umeri se termină print-un inel metalic din care pleacă alte două chingi (în „Y”) ce se pierd pe sub epoleţi şi eşarfă, regăsindu-se pe faţa vestonuluidar, datorită poziţiei, vizibile pe o porţiune limitată. La nivelul cingătorii se vede un mic segment din cele două cartuşiere, de o parte şi de alta a cataramei (care cataramă nu se vede). Poate că aţi sesizat, până în acest punct n-am pomenit nimic de bavuri, pentru că abia acum a sosit clipa, o bavură scămoşată porneşte de la nivelul eşarfei, străbate pieptul şi prohabul pierzându-se la nivelul pinului de turnare. Pare dificil de abordat dar garantat şi greu de observat după poziţionarea mâinilor şi a capului. Cu pliuri adânci şi dispuşi natural pantalonii prezintă şi adâncituri pentru coate, cu dublu rol, rol estetic (pentru o bună afrontare a pieselor) dar şi rol de ghidare (în lipsa unor dispozitive „babă-moş” la nivelul zonei de îmbinare a braţelor pe corp). Imediat de sub genunchi pornesc jambierele (deşi mă aşteptam la moletiere) din piele (conform fotografiei) fixate pe faţa externă cu câte două cureluşe, o a treia cureluşă trece pe sub bocanc pentru a evita ridicarea apărătorii peste carâmbul bocancului.

Ultimul element al acestei piese îl reprezintă o ploscă (bidon regulamentar, model 1935, capacitate 2 litri) ce se sprijină pe şoldul drept iar cureaua acesteia străbate spatele pentru a se plia pe umărul stâng, traseul de întoarcere fiind vizibil abia la nivelul recipientului, ansamblul se reface tot print-o cataramă evidentă. Prezenţa acestui bidon constituie, pentru sculptorul acestei figurine, motiv de virtuozitate. Datorită poziţiei, cureaua este tensionată şi poalele vestonului sunt mototolite de acest recipient, cutele rezultate sunt fantastice.

Ultima piesă (din setul de şase) este lada de muniţie..ce Dumnezeu să spun despre o cutie? Capacele sunt alcătuite din câte două scânduri cu „desenul fibrei” vizibil. Lateralele confecţionate dintr-o bucată lisă, întăritori la capete, două închizători simpliste..o cutie. Chiar am sentimentul că nici franţuzul nu prea vrea să stea cu fundul pe ea (pare cam subţirică, o să vedem la asamblare).

Piesa numărul şapte chiar merita un statut privilegiat, nu ştiu dacă se cade să foloseşti cuvântul „gingaş” pentru o armă de foc dar acest cuvânt, garantat, se pretează pentru această piesă. Patul armei se sprijină pe pinul de turnare, capătul ţevii este menit să creeze tensiune, neavând un diametru mai mare de 0,2 mm. Trăgaciul bine individualizat ca şi garda acestuia, în concluzie o armă fină, detaliată..gingaşă. Înclin să cred că este vorba de o armă cu repetiţie, cu închizător culisant rotativ, o puşcă Lebel model 1886.



Concluzii

O piesă deosebită, până şi achiziţionarea ei făcându-mi plăcere, o recomand pentru exotism, detaliere şi nu în ultimul rând pentru preţul accesibil.

Anticipez ceva problemela fixarea ansamblului cap-mâini-braţe-trunchi şi ceva emoţii la desprinderea braţelor de pe culee.

Bunăoară, la acestă oră, o multitudine de variante îmi par atractive şi nici una nu include „Franţuz plângând de-i sare cămaşa (sub veston)”:
  • Raderea sigiliului si aplicarea cifrului Regelui Ferdinand, eventual moletiere
  • Salvarea capului (cu canibalizarea cifrului) şi folosirea unui cap banal, poziţionarea soldatului intr-un vehicul (cu capul pe volan) sau cu capul pe masă (într-o cârciumă) etc.

marți, 7 ianuarie 2020

Vimpel Russian Antiterrorist Unit

Bымпел – Vympel (care înseamnă „fanion”) este o unitate antiteroristă rusă înființată în anul 1981 din structurile KGB și într-un timp scurt și-a câștigat reputația de a fi printre fruntașele forțelor speciale ruse. După prăbușirea CCCP, unitatea a trecut printr-un carusel de reorganizări, redenumiri și relocări.

Pion important în Criza constituțională rusă din 1993, drept răsplată pentru succesul asaltului de la Clădirea Guvernului, președintele Bosis Elțîn transferă această unitate sub conducerea Ministerului de Interne (MVD) primind numele de „Vega”. Această retrogradare umilitoare duce la o hemoragie masivă de personal, statutul de milițian fiind de neconceput pentru un spetnaz. Doi ani mai târziu unitatea redevine Vympel și se întoarce la statutul de unitate specială, subordonându-se FSB (Serviciul Federal de Securitate ) . Unitate clasificată și secretă ajunge ocazional în atenția publicului (de exemplu capturarea liderului militar cecen Salman Raduyev în 2000).

Departe de mine intenția de a scormoni în zone întunecate și insolite, nu vreau să văd nici măcar nuanța de gri lăsată la vedere așa că am alocat suficient spațiu pentru intro.
 

Fără doar și poate art box-ul este extrem de eficient, din teancurile de oferte frunzărite s-a impus detașat, adevărul este că fiind vara lui 2009 kitul era proaspăt, chiar fierbinte. Așa cum spuneam , prima dată am remarcat desenul și abia apoi textul bilingv care-l încadra ”Vimpel Russian Antiterrorist Unit” în manșeta superioară și „Антитеррористическая группа Вымпел„ pe manșeta inferioară.

Denumire: Vimpel Russian Antiterrorist Unit

Firma: Zvezda

Scara: 1/35

Cod: 3598

Material : Plastic

Număr piese: 71 (din care 5 transparente)

Alte detalii: Piese transparente, decaluri și schiță asamblare




Șase personaje echipate până-n dinți se pregătesc să ia cu asalt, deplasându-se pe lângă un perete, să zicem, sala unei școli din Beslan.

Primul luptător, iscoada, sprijinit pe genunchiul drept supraveghează ținta cu ajutorul unui dispozitiv cu oglindă. Este echipat complet, casca cu viziera lăsată și arma sprijinită pe piept de brațul stâng (fig.3)

Următoarele două figurine, vârful de lance al asaltului, formează un pachet compact care se va lansa asupra țintei. Protecția este oferită de un scut ce aduce cu capacul unui sicriu, colantat cu grimasa unei pantere. Casca scutierului nu este prevăzută cu vizieră iar cu mâna dreaptă poziționează țeava armei la nivelul feței, pe direcția privirii (fig.1). Al treilea combatant este poziționat „ca la carte”, cu mâna stângă sprijinită pe umărul predecesorului său așa încât să fluidizeze deplasarea. Nu are cască (cфера/sfera cu o numesc ei), capul fiindu-i acoperit doar de cagulă și ochii protejați de ochelari tip ski. Arma în poziție de tragere cu patul rabatat, bine sprijinit în umărul drept (fig.6)

Al patrulea luptător, poziționat în poximitatea duetului, asigură protecția acestuia însă casca are viziera coborâtă deci cumva anulează faptul că arma sa este dotată cu lunetă (fig.2)

Ultimi doi ruși constituie ariegarda și asigură protecția armată pentru întreg grupul de intervenție. Cel de-al cincilea luptător antitero se află în poziția de tragere din genunchi, iar menirea armei sale consider că este aceea de berbec (fie că are, fie că nu are muniție) (fig.5). Cel care încheie grupul are, comparativ cu colegul său, viziera ridicată și se află la o oarecare distanță de coechipieri. Este pregătit să execute tragerea, din picioare, realizând priză cu ambele mâini pentru o armă cu țeavă scurtă (de fapt „țevi„ că sunt trei) (fig.4)

Legat de echipament, cu ușurință distingem elemente ale acestuia: salopetă, mănuși tactice fără degete, genunchiere, vestă antiglonț, teacă pistol, încărcătoare, bocanci, casca și arma.

Și fața posterioară a cutiei este ilustrată, aici cele șase figurine sunt prezentate asamblate și vopsite, fiecare în două ipostaze (față/spate).


Cutie cu deschidere laterală, la interior este o singură culee , un mic plic din polietilenă ce protejează o mică culee cu piese transparente și o mică coală cu decaluri și o coală A4 cu instrucțiuni.

Culeea 



Culeea din plastic crem (sau gri, depinde de șarjă) conține 66 de piese din a căror combinare o să rezulte cei șase luptători (astfel apare iar numărul bestiei, prima apariție fiind într-o hologramă de pe pașaportul rusesc...în fine). Deși prima impresie nu-i tocmai bună (armamentul face corp comun cu brațul) ulterior aspectul pieselor echilibrează situația. Privind de aproape pare incredibil că aceste piese nu sunt din rășină iar entuziasmul nostru pornește pe o pantă ascendentă atunci când observăm detaliile de excepție și lipsa bavurilor. 





Capetele sunt livrate făcând corp comun cu căștile, este adevărat că acest lucru ne limitează (teoretic) libertatea de mișcare dar măcar elimină eventualele probleme legate de îmbinarea nenaturală sau de deformare. Deși toate fețele sunt acoperite de cagule, fanta neacoperită surprinde plăcut prin conturul ochilor și rădăcina nasului, detalii tratate cu maxim de atenție. 



Torsul este reprezentat cu vesta de protecție, plăcile și curelele sunt foarte bine redate, iar brațele se potrivesc fără probleme. Așa cum aminteam, unul dintre brațe este înarmat, faldurile țesăturii și detaliile mâinilor înmănușate sunt first class dar nici atenția acordată armamentului nu este mai prejos (mă rog, nu strica dacă țevile erau găurite). Evident că nici la nivelul picioarelor nu s-a făcut rabat de la calitate, ba chiar consider că s-a oferit și bonus. Diferitele curele și genunchierele sunt bine realizate iar faldurile materialului au un aer extrem de natural, la bocancii sunt vizibile până și șireturile iar talpa numai bună de amprentat prin noroaie. 

Pe aceiași culee sunt disponibile și o gamă diversă de accesorii : ranițe, port-încărcătoare, walkie talkie și pistoale-n teacă. Tot aici aș încadra și scutul balistic, care este livrat cu antebrațul scutierului, toate piesele bine detaliate și lipsite de bavuri.


Dacă ne-au trecut prin mâini măcar 2-3 kituri, ar trebui să remarcăm grija cu care s-a confecționat matrița acestui kit, astfel la toate cele 66 de piese pinurile de fixare pe culee se situează exact în zonele cele mai puțin vulnerabile.

Mica culee
Un dreptunghi din plastic transparent conține cinci piese transparente:
  • ochelari ski (1) pentru luptătorul cu cagulă
  • o vizieră simplă (2) pentru trăgătorul din poziția din genunchi
  • două viziere cu margine (3) pentru „sferele” celor doi trăgători
  • o vizieră cu margine dublă (4) pentru iscoadă

Cele cinci piese sunt bine turnate, perfect transparente așa că eventualele deteriorări trebuie să ne fie imputate (albire în urma scoaterii de pe culee – se evită utilizând o lamă încălzită la flacără; opaciere în urma lipirii cu cianoacrilat – se evită prin protejare cu mască gen Future sau prin utilizarea unui white glue).


Decal

Micuțul petic de hârtie conține trei decaluri : Notat cu cifra 1 este baza de culoare albă care se va transfera pe scutul balistic, ulterior (Zvezda recomandă un minim de 20 minute) peste acest decal se v-a lipi capul de panteră neagră (notat cu cifra 3). Ultimul decal oficial (notat cu cifra 2) nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o oglinda de pe dispozitivul figurinei numărul 3. Evident că neoficial avem la dispoziție : chenar roșu, 3598, Vympel și stema Zvezda 😉

Instrucțiuni de asamblare
O coală A4, împăturită așa încât să rezulte patru pagini. Pe prima pagină, în partea superioară este reprezentat grupul de asalt iar sub el un chenar cu un scurt istoric al grupării antiteroriste. Pagina se încheie cu atenționările clasice (cutterul taie, superglue irită ochii etc.). Pe pagina a doua ne este prezentată asamblarea primelor trei figurine, trei schițe pentru fiecare personaj. Pe pagina trei tot câte trei schițe pentru fiecare din ultimele figurine. Pe ultima pagină este schițată culeea principală, culeea cu piese transparente dar și coala cu decaluri, ultima parte este rezervată schemei de vopsire și a codurilor de culori (Zvezda și Model Master).


Concluzii
Un kit absolut „Most Wanted”, calitate deosebită a pieselor, lipsa bavurilor și afinitate crescută pentru lucrările sci-fi & fantasy, nu în ultimul rând este de menționat prețul mai mult decât decent .

Momentan mă simt confortabil știind că am la saltea un kit și jumătate dar proiectul „The Human Divizion” este posibil să epuizeze aceste resurse așa încât este necesară o revigorare a stocului, cu atât mai mult cu cât există tradiție:

S.U.Z.A. 3

luni, 6 ianuarie 2020

Sfântul Göran

În anul 2004 am descoperit acest hobby, oricât am încercat din discuțiile de pe forum nu reușeam să înțeleg cum sunt acele kituri de figurine care trebuie asamblate și lipite. Eu aveam doar figurine autohtone și ceva Airfix & Matchbox. Colegii virtuali mi-au recomandat diferite firme, dintre acestea eu mi-am ales una apoi am intrat pe un site și am făcut comandă. După ceva timp am primit cele două kituri : Deutche Pioniere 1/35 și Deutsches Afrikakorps 1/35 - ambele Revell 😅  *
* adică, așa cum bine știți, în ambele kituri sunt figurine dintr-o bucată.
În fine anul 2004 a fost un am extrem de prolific, din zecile de idei reușind să se concretizeze doar 20 😱

Legenda
· Postament- capac borcan 800g,
· Strat bază- pastă aracet,
· Cal- figurină Republica Socialistă România (de fapt copii după Hoefler), 












· Gaz- vată,
· Fritz- German Pioneers 1/35 (Revell 02607),












. Lance - două scobitori unite,
· Mască de gaze- prenandez.



      foto originale din 2004




Evident că tema este WW1 inspirată de arhicunoscuta fotografie a soldatului înarmat cu o lance