Baronul von
Guillemet îl contactează pe
Manet, solicitându-i acestuia să îl imortalizeze alături de frumoasa lui soţie. Se stabileşte ca cei doi să-i pozeze în sera unui bun amic,
contele Otto Rosen, evreu de origine suedeză. Odată ajuns la întâlnire, pe
strada Amsterdam nr.70, pictorul observă că trebuie să găsească o soluţie elegantă la o problemă delicată.
Doamna Rossa Guillement este întradevăr ravisantă cu o micuţă excepţie... poartă 45 la cizmuliţe. Pe parcursul a cinci ore pictorul îşi întocmeşte diferite schiţe şi stabileşte culoarea pentru nuanţele predominante.
La nici o săptămână, baronul face presiuni pentru predarea tabloului deşi înţelegerea era pentru finele anului 1880. Consternat Edouard află că doamna Rossa s-a stins din viaţă la puţin timp după întâlnirea din seră (aceasta, plictisită de statutul de model, molfăise câteva frunze de leandru) iar baronul, mistuit de dor, îşi dorea cu ardoare tabloul.
Urmează două luni nebune, somn pe apucate şi multă, multă muncă dar la finele lunii februarie (1979 n.a.)
„Dans la Serre” este gata, dimensiunile de
150 de centimetri pe 115 centimetri corespundeau cerinţelor solicitantului iar încălţările răposatei erau ascunse vederii (pictorul a profitat de ocazie şi a micşorat drastic unghiul real dintre „parantezele” baronului, de altfel umbla vorba că acesta stătuse înfăşat dimpreună cu o roată de caşcaval). Urmează o săptămână de lungă aşteptare la finele căreia, stupoare: în drum spre atelier baronul fusese omorât de o trăsură.
În toamna lui 1882 impresionistul francez se află în plină jenă financiară (pe când lucra la pictarea cuplului s-a procopsit cu un reumatism puternic care îi sabotează creaţia), de situaţie profită Itzic Rossenberg, renumit cămătar parisian. Şi astfel
„Dans la Serre” şi alte şase opere semnate
Edouard Manet ajung în posesia lui Rossenberg. Anul următor când merge să îşi ridice dobânda, Itzic află că
pictorul s-a stins din viaţă (înecat în Sena pe când picta „Coucher de soleil”).
În anul 1903
„Dans la Serre” figurează printre puţinele lucruri scăpate din incendiul ce mistuise reşedinţa familiei Rossenberg, Yan Hoffman devine moştenitorul acestor bunuri.
La trenul ce îl poartă pe Yan sunt ataşate şi cinci vagoane cu bunuri, printre acestea şi „Dans la Serre” scoasă de pe ramă şi rulată. Comparativ cu proprietarul, pictura avea să ajungă la destinaţie.
La punctul de sortare, din KL Birkenau, pictura îi atrage atenţia lui SS-Hauptscharfurer–ului Smith Gunze, asemănarea dintre baron şi tatăl sau având un efect hipnotizator asupra cerberului. Timp de trei săptămâni magazionerul îşi riscă pielea găsind tot felul de tertipuri pentru a amâna plecarea garniturii cu captură către Vaterland. În tot acest timp o echipă alcătuită din cinci artişti evrei lucrează la o copie fidelă a operei. Pe 17 august 1943 „originalul” iese din atelierul ad-hoc (cei cinci nu aveau să mai iasă), regăsindu-se pe inventarul garniturii ce pleacă către Austria (în opis figurează ca
„Dans le Jardin d’Hiver”). În aceiaşi zi, pe o rută ocolitoare, originalul porneşte către str. Guner Weg nr. 115 – Bebra.
11 iunie 1944, ofensiva sovietică face ravagii în rândurile nemţilor, printre victime se numără şi schutze S.Gunze, telegrama post-mortem nu se trimite deoarece nu mai există niciun destinatar. În urma descoperirilor din arborele genealogic neamul Gunze a fost înghiţit de maşinăria celui de-al Treilea Reich. bunurile sunt confiscate iar „Im Wintergarten” este expusă în Das blaue Zimmer a Stiftung Preussicher Kulturbesitz, din Berlin.
12.04.1945, americanii descoperă tezaurul din mina de sare de la Merkers – Austria, la inventariere, pe 15 aprilie 1945 opera lui Edouard Manet este înregistrată ca EM/WG.TM 020212
04.05.1945 Berlinul este roşu, SMERş îl caută pe Hitler, politrucii extrag arta proletară din mulţimea operelor decadente burghezo-moşiereşti, soldaţii de rând dau iama în populaţia feminină a oraşului, plutoanele de execuţie ... execută etc.
Pe 5 septembrie 1958, Helmut Kikinetz curatorul Nationalgaleria găseşte în depozit un duplicat al picturii expuse în
Sala Verde, este vorba de un
„In the Winter Garden„ mâzgălită cu litere chirilice de culoare galbenă, fiind
vremuri tulburi acesta amână cercetarea pentru vremuri mai bune. Din păcate vremurile bune pentru custodele nostru nu aveau să vină, pe 14 septembrie este victima unei operaţiuni STASI ce urmărea decapitarea unei reţele de călăuze vest-germane.
În 16.10.2003, Helga Rademann îşi susţine lucrarea de doctorat „Spectometria vs. radiaţia Rotgen în identificarea originalităţii operelor secolului XVIII”.
Paragraful de la pagina 345 merită reprodus:
„În plus la proba nr.1 am identificat, sub stratul galben-piersiciu al umbrelei, o înjurătură scrisă în ebraică...radiografierea a scos în evidenţă substratul pe care s-a executat pictura: o prelată cu camuflaj Erbsenmuster plină cu excremente de păduchi şi lindini.”
O imagine de ansamblu se poate forma aflând şi observaţiile despre proba nr.2 :
„..analiza chimică a relevat că vopseaua galbenă este un RLM 04..”
Din păcate Helga nu a ajuns doctorand, lucrarea acesteia a fost distrusă dimpreună cu restul dovezilor fizice, încercările de îndepărtare a RLM 04 nu au dat rezultate şi astfel întreaga afacere s-a muşamalizat.
P.S. Din nefericire o anumită frază a trecut neobservată:
„evident că pigmenţii utilizaţi, deşi rudimentar şi ingenios obţinuţi nu au nici o legătură cu secolul 18, expunerea în continuare a acestui fals este extrem de nociv, fizic vorbind, deoarece
tehnica sfumato conţine un verde malachit cu valoare iradiantă de 1750 mSv..”
În text ↑ culoarea galbenă s-a utilizat pentru cuvintele ce nu sunt rodul imaginației.
Pentru textul de jos s-au folosit 100% informații reale :
Furnizorul eroului principal este Dragon 6019 - Soviet Motor Rifle Troops (Berlin 1945) 1/35
Pentru ansamblul perete/podea s-a utilizat komatex de 4, respectiv 3 mm. Totul „sprijinit” pe un blat de lemn.
Pentru ornamentare s-a folosit un cilindru de la un clopoțel de vânt, diverse accesorii pentru bijuterii, textile sau sârme
A urmat confecționarea de accesorii așa încât Ivan să se transforme într-o sită culturală
Plus o altă operă burgheză ... în minus
Mai era ceva....
....mi-am adus aminte : „In the Winter Garden„
Prelucrare pentru vopsire, printare pe autocolant.
Confecționare ramă din komatex
Ornare ramă
Aplicare Water Effects pentru efect „vopsele ulei”
În timpul comunismului rus „Inamic al poporului” aka „Dușman al poporului„ desemna oponenții politici (reali sau închipuiți, evident). Primind acest „statut” respectivul își pierdea complet drepturile cetățenești (și așa puține) putând fi executat, deportat sau întemnițat. Acest stigmat fiind extrem de contagios se subînțelege că afecta profund rudele, chiar și cunoștințele sale deveneau suspecte în ochii autorităților. Într-o societate obtuză unde celebrul articol 58 (Cod penal CCCP) obliga populația să raporteze toate activitățile „antisovietice” chiar nu îți doreai să te intersectezi cu un Lișeneț
лишенец
