Totul cu măsură

Asamblarea unui kit nu presupune prea multe cunoştinţe, eventual să conştientizăm faptul că superglue lipeşte temeinic pielea şi distruge ţesăturile. Odată ce începem să aducem modificări kitului, cu atât mai mult cu cât modificările presupun şi operaţiuni de scratchbuild, constatăm că sunt necesare unele cunoştinţe tehnice elementare dar şi oarece abilităţi (am ajuns să regret faptul că chiuleam sistematic la orele de atelier). Mergând pe ipoteza că nu sunt singurul antitalent din acest hobby şi luând în calcul că din tânăra generaţie doar cei autodidacţi pot să afle „unele chestii”, am dedus că sunt necesare unele articole care să dezbată lucruri elementare.

Datorită faptului că, indiferent de material, pentru a obţine un pătrat cu latura de 10 mm am nevoie de un material brut de minim 1 m2 (chestie de măsurare, trasare, tăiere, antrenament, posibil defect ocular, spirit analitic şi categoric mult talent). În cazul în care dimensiunile pătratului ce urmează să fie obţinut sunt rezultate pe baza măsurătorilor efectuate de mine, atunci necesarul minim este de două bucăţi a câte 1 m2 fiecare; având toate aceste coordonate este absolut normal, chiar obligatoriu, să fiu autorul unui articol pe tema măsurare şi trasare.

Măsurarea de lungime 

Cel mai simplu instrument de măsurare este rigla gradată, împărţită în centimetri şi milimetri. Pentru a măsura, de exemplu, cu rigla pe o coală de hârtie 10 centimetri, se fac două semne: în dreptul diviziunii 0 şi în dreptul diviziunii 10. Distanţa dintre cele două repere va fi de 10 centimetri.

Greşelile de măsurare pot să apară dacă cele două semne se fac în dreptul diviziunii 1 şi 10, dacă rigla nu este aşezată perpendicular pe marginea colii de hârtie, dacă marginea folosită ca reper nu este dreaptă sau linia nu este privită perpendicular, ci lateral.

Măsurarea cea mai precisă se obţine atunci când linia gradată nu se aşează cu partea lată pe foaia de hârtie ci când se aşează perpendicular cu muchia cu diviziuni în jos. În această poziţie a liniei, semnele de măsurare se pot face precis după diviziuni. Totodată, în cazul măsurării pe o placă, prin această metodă se poate verifica planeitatea suprafeţei (Metoda fantei de lumină). Muchia riglei este aşezată pe suprafaţă şi se priveşte spre lumină, dacă între riglă şi suprafaţă se vede o fantă de lumină înseamnă că piesa nu este rectilinie.

O altă metodă de măsurare (aşa numita metodă indirectă) presupune folosirea compasului, pe lângă situaţiile de măsurare a interiorului unei piese, metoda se dovedeşte utilă la măsurarea pe plan. Picioruşele compasului se fixează în punctele dintre care dorim să aflăm distanţa şi după aceea, fără a modifica deschiderea compasului, fixăm picioruşele sale pe linia gradată şi măsurăm distanţa. Deasemenea cu ajutorul compasului putând verifica mărimea mai multor piese ce trebuie să fie egale.

Prin măsurarea cu rigla putem afla şi diametrul pentru sârmele subţiri. Pe un creion rotund se înfăţoară strîns o bucată de sârmă şi la final se măsoară lăţimea tronsonului de spire. Valoarea obţinută se împarte la numărul de spire şi astfel aflăm diametrul sârmei (lăţime de 20mm compusă din 40 de spire, rezultă că diametrul sârmei utilizate este de 0,5 mm). De asemenea pentru circumferinţe (mai mari) se poate utiliza un fir. Se înconjoară circumferinţa cu firul, apoi acesta se întinde pe riglă şi se determină lungimea.

Cea mai bună riglă pentru trusa machetistului este rigla metalică, având în vedere că după măsurare şi trasare urmează tăierea. Un segment tăiat dintr-o ruletă de buzunar este la fel de utilă, datorită lăţimii reduse şi a uşurinţei în manipulare.

Fiind vorba de piese pentru machete, rigla uzuală ar trebui să aibe un maxim de 10-15 cm lungime şi obligatoriu un segment cu repere corespunzătoare jumătăţilor de milimetru. Totodată trebuie să ţinem cont că pentru măsurări de precizie este indicat ca rigla folosită la măsurarea reperelor să fie folosită şi la trasare, existând diferenţe între rigle. Diferenţele sunt date de clasa de precizie dar si de grosimea diferită a reperelor.

Trasarea 

Întotdeauna când dorim să decupăm sau să tăiem o bucată dintr-un material, acesta trebuie trasat. Trasarea corectă cât şi tăierea exact pe conturul trasat duc la obţinerea unei piese corecte. Ţinând cont de dimensiunile reduse ale pieselor ideal pentru trasare este creionul mecanic cu mine de 0,5 -0,7 mm. Folosirea creionului „normal” fiind justificată în cazul transpunerii de desene cu ajutorul hârtiei de indigo. Liniile drepte se trasează cu rigla aşezată pe muchie, când se trasează punctele extreme. După aceea se aşează rigla cu partea ei lată şi se unesc cele două repere. Rigla trebuie bine fixată bine, prin apăsare, iar creionul se apasă pe muchia riglei, trasarea făcându-se cu creionul ţinut aproape vertical.

Unghiurile ascuţite şi obtuze se trasează cu ajutorul raportorului. Cu rigla gradată se duce o linie dreaptă şi se marchează pe ea punctul de unde dorim să tragem o linie oblică, care să formeze unghiul. Raportorul se aşează astfel ca centrul muchiei sale inferioare să se afle ăn dreptul punctului marcat. Pe arcul superior al raportorului se fixează al doilea punct în dreptul diviziunii ce corespunde unghiului ce urmează să fie trasat. După aceea, se îndepărtează raportorul, iar între punctele trasate se trage o linie dreaptă de lungimea necesară, pentru trasarea liniilor curbe florarul este un instrument indispensabil. Evident măsurarea unghiurilor (pe piesă sau plan) se face tot cu raportorul.

 

Eu prefer ca înainte să mă apuc de trasat să mă asigur că am o margine tăiată la unghi de 90 de grade (ca punct de reper), pentru aceasta folosesc vinclu (echer dreptunghiular) chiar dacă asta presupune să mai pierd puţin din material. 

Tăierea 

În cazul în care tăierea urmează să se facă cu un cutter este indicat, ca în prealabil, să se facă zgârierea conturului piesei ce urmează să fie decupată. Prin zgâriere se evită scăparea lamei în afara traseului trasat, pentru această operaţiune se utilizează un zgârieci (obiect ascuţit de tipul sulă de cizmărie) ghidat de riglă aşa încât zgârierea să se producă exact pe linia de trasare. Tăierea propriu-zisă se face cu cutter-ul ghidat de rigla metalică (riglă metalică pentru a evita ciobirea muchiei cu lama de cutter), ca şi în cazul trasării sau zgârierii rigla trebuie fixată bine, prin apăsare, iar lama se apasă pe muchia riglei, tăierea făcându-se cu cutterul ţinut la un unghi de 20 -30 de grade faţă de suprafaţa pe care se execută tăierea. În cazul în care materialul este mai gros apăsarea trebuie să fie moderată aşa încât după 2-3 reveniri să se execute tăierea completă. Pentru protejarea lamei se recomandă ca tăierea să se execute pe un cutting map.

Eu am tăiat-o !

Bibliografie
Mîini îndemînatice – Ed.Tineretului 1955
Instrumente şi aparate de măsurare – Moga, Alexandru , Ed. Tehnică 1962

😜