Modern German Infantry 1/32 – Airfix 51573-1

 

Modern German Infantry  1/32 – Airfix  51573-1

 

Era un german, un american, un englez  și un român ... nu-i banc, este doar o recenzie a figurinelor aflate pe mâna românului.

Setul conținea 29 figurine, pentru 7 poziții, ulterior a apărut o variantă shorten de numai 14 combatanți. Matrițare de excepție, detaliere făcută cu responsabilitate, siluete fine ce par să cocheteze mai mult cu 1/35 decât cu 1/32. Pornind de jos, adică pe scara evoluției remarcăm încălțările cu carâmbul înalt în care sunt îndesați pantaloni cu buzunare aplicate, vestonul fixat pe talie de centura cu încărcătoarele, harnașamentul pe spate formează clasicul Y purtat încă din WW2 și „mai va”, cască de oțel cu fileul de camuflaj și un armament bine definit cam atât este suficient pentru o rețetă de succes. Modern German Infantry este un set de TOP.

Producător : Airfix
Mărime : 54 mm
Scară : 1/32
Tară origine: Marea Britanie
Material : Plastic
Culoare: kaki
Perioada : WW2
Tip: Figurine din plastic nepictate
An producție : 1976
Ani reeditări: `77 `78 `83 `86

 

Se face că Airfix scosese din mâneca termenul „Modern” și astfel alimenta intriga Războiului Rece. Noi, aici în spatele Cortinei de Fier, continuam conflictul Cowboy – Indieni sau WW2 (în mod normal până-n `90 aveai acces doar „românii” ce cădeau de pe postament, copii jalnice după British Paratroops Airfix) dar îmi pot imagina cum puștii roșcovani și pistruiați trasau noile granițe ale Europei prin înfruntarea trupelor Modern British Infantry, Modern Russian, Modern U.S. NATO și evident RFG-iști Modern German Infantry. Peste această opulență hop și SAS-ul, ce copilărie de invidiat…acum noroc cu internetul și telefonul inteligent care a uniformizat copilăria tuturor

 

 

Inițial am avut o singură figurină, este vorba de poziția culcat, vopsită în ceva camuflaj de iarnă, cu pielea de o culoare „pui de vrabie ieșit din ou”, greu de identificat așa că mult timp a fost marginalizată. Ulterior un alt combatant s-a alipit, fiind la rându-i marginalizat. Ulterior constatând, ca în filmele indiene ce se respectă, că fac parte din același „Sippe”.

 

Mult mai târziu (primăvara lui 2022) o echipă consistentă a venit în sprijinul celor doi paria,
după alte câteva luni acestea au trecut la detoxifiere acest lucru explicânt coexistența fotografiilor ante și post năpârlire.

 

Apropo de link-ul legat de tehnica de curățare, am intervenit acolo cu un comentariu ce consider că este o informație prețioasă.

F1. Trăgător din poziția în picioare
Poziție clasică, pușcă clasică a armatei germane postWW2 cu muniție Nato 7,62, așa numita G3 aka Gewehr 3. Figurina are atitudine de învingător, belicoasă și elegantă deopotrivă. Atitudine potențată și de casca M1960 Bundeswehr Bodentruppen, de inspirație americană, cu fileul de camuflaj extem de bine realizat.

 

Tustrei

Singurul derapaj ce-I poate fi imputat, apare la zona de contact dintre armă și corp, respectiv brațul stâng hipertrofiat, fie că vorbim de palmă, antebraț , braț sau umăr. Despre bavura asemănătoare cu Zidul Berlinului …numai de bine ;)

O ultimă observație legat de această figurină, simpla coincidență face ca fundul celor trei să fie dangalizat diferit, respectiv 10, 11, 13. Din câte știu în setul extins erau șase asemenea pușcași, deci cel mai probabil câte două perechi de numere, zic eu.

În încheiera subiectului kalașul G3 (pe modelul adidașii Puma)

F2. Trăgător din poziția culcat rezemat
Ca și poziție oferă stabilitate în cazul unui război de la distanță (adică aruncarea de obiecte cu scopul de a dărâma/omorâ inamicii, ocazional era lovit ochiul generalului inamic sau, mult mai grav, era spart bibeloul cu pește), comportament admirabil și cotă mare la viață. În lupta corp la corp - ∞ la penibilitate. Simbolizare plastică (la propriu) la sintagma „a umbla cu nasul pe sus”.

După îndepărtarea stratului de vopsea observăm detalii interesante atât dorsal cât și ventral dar casca tot are aspectul de cușmă sau „cuib de pasăre. Dar evitând imaginea căștii privirea ne cade pe ceea ce par a fi cizmele M1958 din piele de vițel.

Pe stânga, ștanțat cu numărul 26

Ca la un veritabil cyborg component mecanică este asimilată de cea bio și dacă tot a venit vorba de mitralieră, înțeleg că se dorește să fie un MG1 dar nu sunt foarte convins și nu cred că-i din cauza lipsei trepiedului, poate la fel de bine să fie un MG42 sau MG43, zic.

F3. Trăgător din șold
Tragerea „din șold” oferă puteri aproape nelimitate personajului, important în economia bătăliei deseori culcând inamicii mai ceva ca Moș Ene. Echiparea cu Uzi fiind deja un extrapower.

De remarcat faptul că prima achiziție după ce că n-are tetină mai beneficiază și de un facies gen „Adrian!” (vezi Rocky) zic asta deși în minte îmi vine secvența cu sodatul mutilat ce iese din clădirea bombardată (vezi Carentan Bands of Brothers).

 

doi-iod

De la mic la mare conform mărimii nădragilor 1, 2 ...

... c-așa-i..

 

MP-2A1 denumirea dată armei israeliene intrată în dotarea Bundeswehr

Alin Demeter

F4. Aruncătorul de grenadă
Obergefreiter Mușat chiar ne duce cu gândul la WW2, cu referință la caporalul de pe artbox ce pare înarmat cu o grenadă ciocan hitleristo-nazistă că despre grenada lu ` figurină nu mă pot pronunța că se pare că-i lansată și explodată. Însă și îmbrăcat și dezbrăcat tot are o atitudine impresionantă iar detalierea este first class. Bine proptit în Knobelbecher (după numele recipientului din piele în care se amestecă zarurile) poreclă dată acestor cizme la modă până prin `74.

Înscripția „9” face posibil o referire la „fi 9” ?

Să nu uităm să reamintim implicarea lui Gewehr G3 ca armă standard a vest-germanilor de după 1950.

19.11.2022 new entry

F5. Soldat în fugă
Adevărul este că am fugit pe malul Borcei cu arma în cumpănire de ajunsesem să cred că așa se câștigă un război, gâfâind cu masca pe mufă și cu foamea intrată-n AND.
Dinamism și detaliere (țeava cârnă fiind apanajul războaielor și depozitării defectuoase) sunt două dintre atuurile acestei figurine, asta în ciuda notei mici obținute la „combat”. Dintre ostașii disponibili acesta este singurul echipat cu ceea ce pare să fie varianta modernă a Brotbeultel 3.Ce să zic, întruchiparea sintagmei „a fugit cu banii de pâine”. Priza delicată pe postament îl înscrie automat ca și candidat la afecțiuni locomotorii incompatibile cu poziția bipedă știindu-se că plasticul Airfix devine extrem de casant odată cu îmbătrânirea (profit de ocazie să îmi iau angajamentul : „pe viitor am să dedic câteva rânduri acestui subiect delicat”).

Și în acest caz se observă bavura grosolană și contopirea grotească a corpului cu arma din dotare (mă refer la G3).

Pe piciorul drept un bartai 19-le

Arma de origine israelită botezată :) HK G3 și-a luat nasul la purtare

 

Momentan echipajul numără 8 suflete, lipsesc două poziții interesante (comandantul de pluton, respectiv prietenul lu` Carl Gustav MAV ) ..... 

...... poate pe viitor?

Cam aceleași informații, altă interpretare

Exercise TIGER

Informațiile ce fac trimitere la Debarcarea din Normandia sunt într-un număr absolut impresionant, pe măsura complexității și impactului avut de această îndrăzneață manevră militară. Pe cale de consecință și reprezentarea din punct de vedere artistic s-a bucurat de o largă popularitate ( referindu-mă la filme, cărți, monumente dar și, de ce nu, la diorame /vignete sau kituri dedicate). 

Probabil că puțini știu că D Day a fost precedată de o serie de repetiții extrem de complexe, unul dintre aceste evenimente a reușit să acumuleze toate ingredientele unui thriller: răsturnare de situație, tragedie, suspans,mușamalizare, grotesc etc.

„Forțele invadatoare” erau cantonate în Devon și Cornwall, americanii ce constituiau Forța Zu U fiind o mică rotiță din mecanismul ce urma să declanșeze începutul sfârșitului pentru Germania lui Hitler, să tot fi fost 30.000 de suflete (infanteriști, artileriști, ingineri, personal medical dar și batalioane de tancuri și personal auxiliar), transportului și protecției fiindu-le rezervate nu mai puțin de 300 de nave. Operațiunea a primit un nume pe măsura : EXERCISE TIGER și urma să se desfășoare în perioada 22 - 30.04.1944.

Slapton Sands a fost nominalizată datorită asemănării cu zona cuprinsă între Pouppeville și La Madeleine (adică „Utah Beach”), alături de alte trei zone situate mai la est (Insula Hayling, Golful Bracklesham și Littlehampton) a intrat sub jurisdicție militară la sfârșitul anului 1943. Pe lângă asemănarea cu coasta franceză, un element important l-a constituit faptul că perimetrul nu era poziționat pe culoarul frecventat de Luftwaffe. De altfel toată coasta britanică era împânzită cu baze pentru instrucție și simulări, bunăoară la polul opus al insulei, în Golfului Woolacombe se desfășurau manevre cu vehiculele amfibie.

Menirea TIGRULUI era aceea de a oferi o experiență realistică de luptă, astfel U Force a fost echipată complet, ca pentru debarcarea reală, iar pentru un plus de veridicitate s-a folosit muniție de război, în sensul că Royal Navy a deschis focul asupra țărmului pe care urma să se desfășoare simulacrul debarcării. Asta în paralel cu labirintul de mine, de sârmă ghimpată sau obstacole de beton și oțel presărate întru bucuria soldaților. La așa o desfășurare de forțe, inevitabilul s-a produs și astfel, datorită unei proaste sincronizări, tirul de manevră s-a transformat într-un tir ucigaș.

În dimineața zilei de 27 aprilie, bombardamentul coastei britanice ce urma să premeargă debarcarea cu aproximativ 50 de minute, s-a sincronizat, într-un mod nefericit, cu decalarea debarcării, decalare de care al doilea val al operațiunii nu avea cunoștință. Deoarece numărul morților și răniților nu a fost contabilizat oficial, pentru acum, aleg numărul 150 ca să merg pe varianta modestă. În ciuda acestui nefericit eveniment, inerția colosală a acestei desfășurări de forțe a făcut ca Exercițiu Tigru să continue imperturbabil.

Totuși să nu trăim cu impresia că n-au existat zeci sau sute de incidente individuale, drame personale necontabilizate de istorie sau de cei obișnuiți să înfige stegulețele pe hartă, sau că moartea celor „minim 150” a constituit apogeul . Nu, nu nici pe departe!

Pentru cineva născut după Revoluția din 89 cred că este greu de imaginat o asemenea desfășurare de forțe (vorbim de real life, nu SEGA) care presupune coordonarea unui număr impresionant de oameni (vorba aia, pe noi nici Covid-19 nu reușește să ne coordoneze) dar și călcarea în picioare a drepturilor individuale fundamentale. Afirmația bazându-se pe faptul că și eu, cu statut de furnică ceaușistă (practică agricolă, stagiul militar, zahăr pe cartelă etc.) mă simt strivit de amploarea evenimentelor ce au debutat cu începere din octombrie 1943.

Odată ce s-a stabilit perimetrul , terenul a fost rechiziționat de armată iar populația civilă a aflat că are maxim șase săptămâni pentru a părăsi zona (cu cățel, purcel și cercevea) pe termen nelimitat. În mare era vorba de peste 3000 de persoane, circa 200 de ferme (sursa lui „cățel, purcel” dar și a produselor agricole de pe 1300 de hectare), locuințe, magazine, școli, biserici...tot ceea ce obișnuiește omul să construiască în comunitate. Un astfel de moment merge de surprins într-o dioramă, cu atât mai mult cu cât populația civilă a fost ajutată de contingente americane sosite să pregătească terenul în vederea marelui exercițiu tactic. Nu -ți trebuie multă imaginație să vizualizezi gruparea populației și prelucrarea acesteia în vederea păstrării secretului, murmurul mulțimii, vociferările anonime sau incidente izolate, ulterioare, apărute în transportarea persoanelor „nedeplasabile” sau a celor „Gică contra” . Neexistând nici un fel de garanții că locul nu v-a fi afectat iremediabil în cursul simulacrului de debarcare, bașca faptul că urmau să se ciocnească două lumi : tradiția britanică și „exuberanța” răcanilor yankei , este de presupus că populația indigenă a acționat precum moldovenii la atacul otomanilor (sărind peste „pârjolitul culturilor și otrăvitul fântânilor”) și astfel pastorul și-a luat clopotul și odoarele, fermierul șeptelul și furca iar țăranul s-a alăturat cu peștele de sticlă și tabloul de la nuntă.

Într-un fel sau altul populația civilă a părăsit zona, perimetrul fiind asigurat de Poliția Militară, aici, în sfârșit, ne putem imagina peisajul deprimant (toți fascinați de Pripeat și contemporani cu SARS-CoV-2). Buruieni invadând fiecare petic de țărână, ciorile și rozătoarele în dispută teritorială sau soldatul ce scrijelește cu baioneta, pe zidul primăriei, DREW + KASIA = LOVE.

Anul 1943 își începuse numărătoarea inversă, pe fundal manevrele erau în plină desfășurare iar secretul ce izola această masivă operațiune prezenta tot mai multe breșe, în mod evident anticipate din moment ce desantul naval și aerian era greu de ignorat (măcar auditiv) de către locuitorii aflați în proximitatea zonei de tampon.

Trecem în mare viteză peste lunile următoare (la fel ca restul lumii, în timp ce tu efectuai stagiul militar obligatoriu) și nici nu mai amintim de nefericitul incident cu bombardamentul de pe mare.

În dimineața zilei de 28 aprilie, opt nave de debarcare (LST) se îndreptau către Slapton Sands. Convoiul T-4 se formase în zona golfului Lyme (Coasta Jurasică, pentru pasionații de paleontologie), distanța pe apă să coincidă cu aceea necesară desantării pe Plaja Utah. Șira spinării, a convoiului cu nume de vertebră, era compusă din opt (unii ar zice nouă) transportoare : USS LST-58, USS LST-289, USS LST-496, USS LST-499, USS LST -507, USS LST-511,USS LST-515 și USS LST- 531.

Tank- Landing Ships erau burdușite cu echipament militar: mici vehicule amfibie, tancuri, jeep-uri și camioane, toate acestea cu plinul de combustibil. Acest S.M.A. belicos era flancat de lăzi cu muniție și armament, plus trupele americane echipate până-n dinți (majoritatea „Engineer Special Brigade”, specializați în războiul amfibiu) și asta doar pe puntea inferioară, că trebuie luat în calcul și echipajul (ofițerii și mateloții aflați la posturi, pe puntea superioară).

Să ne reamintim că războiul era în toi (apropo, puțin probabil să fi existat mulți contestatari ai acestui eveniment, comparativ cu, să zicem, cei ai lui SARS-CoV-2) iar Canalul Mânecii se număra printre zonele preferate de vânătoare ale Kriegsmarine, deci discreția și „asigurarea spatelui” erau cruciale pentru desfășurarea optimă a acestor manevre de anvergură.

Marina Regală asigura protecția fiecărui convoi nou format, astfel pachetul standardizat cuprindea : două Distrugătoare, două MGB-uri (Motor gunboat) și trei MTBs (Motor torpedo boat) și, ca măsură suplimentară, se monitoriza activitatea din zona Cherbourg (sursă pentru posibile E-boat-uri inamice). Însă în cazul convoiului T-4, ghinionul făcuse deja prima mutare, HMS Scimitar, distrugătorul destinat escortării, este nevoit să părăsească grupul deplasându-se către șantierul naval, în urma unei coliziuni cu o presupusă a IX-a LST.

Și astfel corveta HMS Azalea se trezește avansată la rangul de unic bodyguard.

Dar încă n-am terminat cu vârful aisbergului, comandantul convoiului T-4, Bernard Skahill, urma să-și desfășoare nobila misiune de la bordul uneia dintre cele opt LST-uri (evident că situația nu era chiar de „Stan și Bran”, știindu-se clar că distinsul personaj era la bordul LST-515, ce vreau să spun este că LST nu prea are ștaif de stat-major) și propun ca devoratorii de telenovele să strângă rândurile, ce urmează este de neratat.
Deși comandantul vede cum HMS Scimitar, se desprinde din grup, îndreptându-se într-o direcție greșită, nu intră în alertă presupunând că asistă la o manevră „Made in British”. Trebuie zis că se adoptase, ca măsură de securitate suplimentară, păstrarea „tăcerii absolute” prin urmare utilizarea undelor radio fiind autorizată doar pentru situații excepțională (povestea cu tăcerea v-a atinge noi culmi, pe măsură ce intriga începe să capete formă și realizăm faptul că americanii utilizau o frecvență diferită de cea a englezilor ... sau viceversa). Faptul că este trimis un înlocuitor (HMS Saladin)pentru distrugătorul scos din joc, confirmă corectitudinea proverbială a britanicilor, faptul că acesta nu reușește să prindă din urmă Convoiul T-4, nu este decât o altă mutare nefericită.

Cal la C6....nu mai puțin de nouă Schnellboote ( vezi 5603 Italeri ) au reușit să se strecoare, neobservate, din portul Cherbourg, plecând în căutare de pradă..

Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ..... în realitate primul atac furibund al E-boat-urilor trece complet nedetectat, torpilele lansate trecând la un lat de pește pe sub chila transportoarelor, la aproximativ o oră după acest incident se închide bucla și ne întoarcem la fraza/faza „Fără nici un fel de avertisment, LST-urile se trezesc sub asediu ”, E-boat-urile atacându-le necruțător .


Prima victimă este LST-507, culmea ironiei este că aceasta văzuse mișcare pe radar dar s-a presupus că sunt elemente din escortă, incendiul este aproape instantaneu iar combustibilul revărsat formează un halou în jurul navei populate cu circa 450 de suflete (trupeți și echipaj). Consider că aici merge lipită secvența cu vasul torpilat din filmul Dunkirk (2017), știindu-se că 507 s-a scufundat luând cu ea cel puțin 200 de suflete. Imediat după trecerea elementului de surpriză, restul LST-urilor deschid focul și lansează numeroase S.O.S-uri radio, însă fără efect. Așa cum dezvăluiam în spoiler, interzicerea comunicațiilor a fost potențată de nealinierea frecvențelor radio, astfel că vasele din escortă nu recepționau apelurile disperata iar stațiile de pe coastă respectau consemnul de tăcere, ulterior (adică mult prea târziu) operatorii de coastă, interceptând codul T-4, aveau să facă legătura cu „Exercițiul Tigru” aflat în desfășurare.

Următoarea victimă este USS LST-531, lovită de două torpile aceasta se scufundă în mai puțin de șase minute transformându-se în coșciug pentru majoritatea sufletelor aflate la bord.

LST-289 este, la rându-i lovită-n pupa, incendiul izbucnit la bord reușind să fie ținut sub control cu prețul a treisprezece vieți și a numeroși răniți. Nava își menține flotabilitatea și ajunge la mal (printr-o minune, dacă ne luăm după fotografiile făcute-n port)

LST-511 devine victimă colaterală, autoarea avariilor fiind colega LST-496, a cărei canonadă urmărea una din navele inamice, cel puțin 18 marinari și americani sunt răniți la bordul lui 511.

Restul LST-urilor s-au dispersat în zig-zag, căutând adăpost în ape mai puțin adânci, ulterior LST-515 ignorând procedura ce prevedea ca navele supraviețuitoare să-și continue marșul fără a ridica supraviețuitori, revine la locul tragediei și smulge din ghearele morții peste 100 soldați și marinari.

A existat și o tentativă de salvare de pe mal, însă cele șase mici nave de salvare (RML-uri) au trebuit să facă cale-ntoarsă atunci când comandanții lor au realizat, că în busculada iscată asemănarea lor cu silueta E-boat-urilor le putea fi fatală. Ele au revenit, tardiv, odată cu mijirea zorilor când morții prin hipotermie îngroșau rândurile celor înecați, ulterior se v-a concluziona că trupele nu au fost instruite corespunzător cu privire la ajustarea vestei de salvare și astfel greutatea echipamentului i-a tras, pe nefericiți, cu capul sub apă.

Atacul fulgerător a fost declanșat în jurul orei 1:30 AM iar două ore mai târziu inamicul se retrăsese din perimetru fără a raporta avarii substanțiale, cât despre pagubele provocate, bilanțul putea să fie mult mai dramatic, luând în calcul eșecul primei runde de torpile lansate de Schnellboot-uri, ratare pusă pe seama pescajului redus specific navelor de desant. Marea șansă a aliaților a fost că germanii n-au reușit să pătrundă importanța evenimentului.

Pierderile exacte de vieți omenești nu se cunosc, diferențele dintre sumele totale dar și ale surselor acestora (câte din 27.04 , câte din 28.04, câte din rândul marinei, câte din rândul trupelor de desant) fiind considerabile, am să aleg un număr echilibrat și rotund, adică 700. Dar chiar și cu această medie, Exercise Tiger se afla în topul pierderilor suferite de americani, pe un terifiant loc doi (no.1 fiind rezervat Atacului de la Pearl Harbor).

Date fiind vremurile, supraviețuitorii nu au beneficiat de condiții preferențiale, gen permisie de refacere, redistribuiți, se vor regăsi la bordul altor USS LST-uri în zori zilei D Day, ba mai mult, ei au fost nevoiți să jure păstrarea secretului până după terminarea războiului.

Însă împiedicarea defetismului pare să fi fost ultima grijă a autorităților din acea perioadă, în condițiile în care nu mai puțin de zece ofițeri de rang înalt (adică adevărate baze de date cu privire la Operațiunea Overlord) erau dați dispăruți în urma atacului din golful Lyme. Ipoteza ca măcar unul dintre ei să fi căzut în mâinile inamicului aducea în discuție amânarea sau chiar anularea debarcării din Normandia adică un pas un salt către lumea lui Philip K. Dick. Așa se face că în ajunul marelui eveniment s-a depus un efort susținut pentru găsirea presupuselor zece cadavre cât și a documentelor Top Secret aflate în posesia acestora; după o perioadă extrem de tensionată, cele zece „cutii negre” au fost recuperate.

În ciuda micilor rotițe ce funcționaseră defectuos, mașinăria de război se deplasa imperturbabil, astfel odată cu finele lui aprilie se încheia Operațiunea Tigru, dar începutul lunii mai aducea pe plaje Forța-O, ca parte a Operațiunii Fabius ce tocmai debuta.

Faptul că ulterior, în timpul debarcării efective de pe plaja Utah, numărul morților a fost cu mult sub 700 ne poate îndreptăți să afirmăm că mega repetiția din primăvara lui `44 a fost un real succes, sau poate că adunăm mere cu pere. Cert este că o acțiune asumată, la lumina zilei, alături de camarazi și respectând în limitele posibilităților un anumit scenariu nu are cum să fie mai traumatizantă decât incredibila panică din mijlocul unei nopți, ce se anunța tihnită, din care te-ai trezit ca fiind printre puținii supraviețuitori, după o combinație absolut ireală de foc și apă.

Târziu, după finalizarea cu succes, a Debarcării din Normandia, s-au făcut dezvăluiri cu privire la existența amplelor antrenamente, oferindu-se minime referințe despre evenimentele nefericite; raport laconic ce a trecut neobservat sub afluența veștilor sosite de pe meleagurile franceze.

Atitudinea oficialităților față de evenimentele nefaste ale Operațiunii Tigrul face ca acest caz să intre în marea familie „Mușamalizări, Conspirații și Area 51”, abia la începutul anilor `70 lințoliul avea să fie ridicat, personajul pozitiv nu a fost celebrul Clark Kent, ci un oarecare Ken Small. Acesta va porni o cruciadă demnă de opera regretatului Stan Lee. Implicarea eroului nostru este declanșată de descoperirea unor artefacte pe plaja Slapton, începe să adune informații și treptat ajunge, cu implicarea locuitorilor din Devon, să pună bazele comemorării tragicului incident. O astfel de victorie a presupus escaladarea nenumăratelor obstacole birocratice, el beneficiind chiar și de un bonus atunci când decide să achiziționeze un Sherman scufundat în proximitatea plajei. Zece ani mai târziu, tancul este adus la țărm prin tehnici de ranfluare și transformat în monument comemorativ. În „The Forgotten Dead” este de presupus că autorul își împărtășește o parte din patimi, eu m-am permis să înlocuiesc ilustrația originală a cărții cu o fotografie a acestuia alături de tanc și astfel cu un singur drum să oferim informații și un mic omagiu.

Acțiunile unor astfel de entuziaști au obligat , într-un final, guvernul SUA să abordeze o poziție în legătură cu acest subiect și astfel după patruzeci de ani s-a comunicat oarecum coerent . În 1988-89 DoD avea să pună lipsa informațiilor pe seama secretomaniei din ajunul debarcării dar și pe dispariția unor documente (jurnale de bord, evidențe de personal, efecte personale etc.) pierdute iremediabil pe navele scufundate sau grav avariate dar a negat existența sau implicarea în presupusa mușamalizare . Totodată au devenit publice și rezultatele numeroaselor anchete și analize, neregulile descoperite sfidând conduita militară dar și bunul mers al lucrurilor, anomalii ce au fost o ca o pistă balizată pentru urgia abătută în acel final de aprilie.

Faptul că deplasarea convoiului T-4 s-a desfășurat în linie dreptă, fără voltele menite să deruteze un eventual inamic, sau incredibila situație ce a făcut ca armata americană să comunice pe o anumită frecvență radio iar marina britanică pe o alta, lipsa piesei principale din escortă, faptul că a existat o comandă mixtă , instructajul defectuos cu privire la utilizarea corectă a vestelor de salvare, lipsa din componența convoiului a unor nave destinate recuperării supraviețuitorilor fiind doar câteva dintre concluziile acelor analize . Însă, la fel ca în cazul catastrofelor aviatice (am văzut eu la National Geographic), s-au tras învățămintele necesare și s-au luat măsuri de remediere, încât foarte probabil ca dezastrul din „Noaptea Tigrului” să fi salvat multe vieți pe coasta Franței.

Marele Small Ken, avea să fie răpus de o boală necruțătoare în primăvara lui 2004, cu doar câteva săptămâni înaintea comemorării de 60 de ani.

Dincolo de surpriza provocată de descoperirea acestei informații (percepută inițial ca fake news) am avut și meschina entuziasmare vizualizând enormul potențial pentru diorame și vignete, aproape regretând faptul că am alunecat pe panta buruienoasă a fantasy/sci-fi.

Și cum încheierea (deznodământul, cum îi zicea tovarășa de Limba Română ) este importantă într-o operă literară (sau literală, cui îi pasă), stați să vă povestesc cum am descoperit EU acest eveniment.

La un moment dat, prin 2004, s-au aliniat astrele și am avut ocazia să prind un hub cu câțiva pasionați de WW2. Beneficiind de o țeavă groasă am aspirat tot felul de material, ulterior numai fotografiile cu (ce credeam eu că este) Debarcarea din Normandia s-au îngrămădit pe 5 (cinci) CD-uri.

Luna trecută dorind să aflu informații despre locația unde s-a făcut una dintre fotografii (vezi „Curcanul cu șase puști”) în ideea de a face un colaj „then and now” am apelat la facilitatea aia cu google images .... evident că există zeci de colaje (încă o gaură de covrig ratată). La intersectarea frazei „Exercise Tiger”, undeva într-un colț întunecat se pornise să clipească un mic led dar evenimentul a trecut neobservat. Nu poate nimeni să mă acuze, știindu-se că mențin un echilibru prin episoadele când sunt ca un pom de Crăciun (din acelea belea, cu două instalații funcționale). Ulterior am pățit ca tipul ăla de origine geto-dacă ... „dacă-mi dați un punct de sprijin..” descoperind că informația se tot repeta în sursele disponibile pe net. Eu doresc să menționez, în mod expres, acest site https://www.exercisetiger.org.uk/ și nu neapărat pentru că a fost prima sursă întâlnită, mai mult pentru faptul că m-a impresionat ca nivel de informație și implicare, că n-au catadicsit să-mi răspundă la un email, în care-i propuneam lui J.Smith promovare intergalactică prin intermediul http://www.tapir-models.ro/ și https://alexiehobby.blogspot.com/ ,nu știrbește cu absolut nimic aprecierea mea.

Notă de subsol

1. Slapton Sands

2. Insula Hayling

3. Golful Bracklesham

4. Littlehampton

5. Golfului Woolacombe

6. Cimitirul Brookwood (Surrey) locul unde au fost înhumate provizoriu victimele

DAMA și VALETUL ... de pică

Dama și valetul

…de pică

Am să încerc să ofer o traducere cât mai corectă deși nici olandeza dar nici germana nu sunt a doua mea limbă :

Domnule Șef,
Trimit această anonimă că sunt o susținătoare înfocată a cauzei, vârsta nu-mi permite dar tare aș vrea sa fiu Mädelringführein în BDM.
Ieri, septembrie 5, în gara Veendam, am văzut cum un grup de soldați ai Wehrmachtului a fost atacat de o patrulă a jandarmeriei.
Din câte am văzut, ca eram la ghișeu să-mi iau bilet, că am fost la cumnată-mea Eerdeny, trei soldați au fost urcați în dubă.
Sper că anunțul meu loial să contribuie la menținerea ordinii și disciplinei în al III-lea Reich.

Heil Hitler,
Mej. Theodore van Visser

La fel ca și în cazul precedent am să încerc o traducere cât mai aproape de limba cazonă utilizată:

Către Stapo-Grenzpolizei-Kommissariate Groningen

Notă explicativă

În data de 5 septembrie 1944, la ora 13.21 a fost interceptat un grup de partizani echipați în uniforma Wehrmachtului; în urma confruntării s-a reușit reținerea a trei rebeli, unul fiind în stare gravă. Cu regret vă informăm faptul că ne aflam în imposibilitatea de a onora invitația dumneavoastră. Cei trei banditen au fost executați, considerându-se că au încălcat prevederile Convenției de la Geneva, respectiv punctul "f" al Articolului 23; SS-Onderschaarleider-ul responsabil de aplicarea acestei măsuri este acum în drum spre Erster Weltkrieg. În încercarea de a repara răul făcut vă trimitem, prin curier, armamentul şi efectele militare găsite asupra rebelilor.

SS-Opperstormleider Jurgy van Koit 

Veendam 7 september 1944

O ultimă încercare de a reda, prin traducere, atmosfera încordată a acelor vremuri:

Stapo-Grenzpolizei-Kommissariate Groningen

Circulară

Și în posesia ultimului grup de rebeli s-a găsit armament german. Solicitam implicarea de forțe suplimentare în anchetarea personalului ce deservește Munitionlager Papeburg, în raziile din birturi, din casele cu potențial conspirativ (adică toate!), fabrici și uzine.
În speranța că rezultatele anchetei se vor ridica la nivelul așteptărilor, în gara din Papenburg s-au rezervat cinci vagoane cu destinația: Sibirien

Să se verifice proveniența :
Karabiner 98k s/n 7219
Karabiner 98k s/n 6901
Mp40 s/n 0579
Parabellumpistole s/n 9044

Schultz W. Kruup

Oberleutnant der Geheime Staatspolizei Groningen

În urmă cu cinci zile… 

- Maine Feldlerche, ești o adevărată piesă de excepție, cred că se va merita fiecare marcă plătită grăsanei de la ghișeu! 

Apropo de mărci...dacă ești pasionat și de numismatică (din aceea fără pretenții) îți recomand CLICK

- Voinicule, sunt convinsă că ai un ditamai bastonul de Generalfeldmarschall în ranița-ți măiastră!

În același timp, câțiva metri mai adânc...

- Măi van Basten, cum se face că numai Gustinh este de planton în șifonier şi eu mă cârtițesc pe aici?

- Hai las-o Joopk, acolo la klerenkast trebuie să fii capabil ca în pauze să o dezmierzi pe Grendiko, ori după tine s-ar termina războiul până să-ți ridici fanionul.

Poate vă întrebați ce face Joopk cu foarfecele?
Ei bine, foarfeca face parte din trusa de intervenție/descarcerare, dacă un ostaș rămână blocat în … trapă ... adică știți voi ... rămâne în Heil Hitler...

- Housse, mein Dummkopf! Ia uite ce am găsit… 

Ghici ghicitoarea mea: Ce a găsit Joopk ?

Într-un timp scurt AICI o să fie un link către articolul dedicat construirii acestei diorame, dar și eforturile digitale potențatoare de story.

Exemplu de mostră:

Răspuns la ghicitoare