Faceți căutări pe acest blog

Translate

Se afișează postările cu eticheta banc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta banc. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Sherman Hunting

Caldarâmul scrâșnea din dantura de bazalt iar zidul începuse să onduleze... 

Bestia metalică se apropia amenințător, zgomotul inconfundabil le face pielea ca de găină. 

Trebuia o sincronizarea perfectă, aveau o singură șansă pentru a amuți un Sherman ce părea de-a dreptul turbat. 




Afară-i vopsit gardul..

1.Baza – rigips și ramă foto

2.Paviment – rigips trasat și vopsea ulei

3.Zid- rigips scrijelit

4.Afișe- imprimantă

5.Armament- Military Miniatures Infantry – Tamiya

6.Vânătorii de care – Cross of Iron, Dragon 6006

7.Statuie – figurină metalică

8.Soclu statuie – capac carioca plus nasturi 
 





..înauntru-i leopardul

9.Iarbă – covor Noch

10.Pat- Transportes boxes, Plus models cod 096

11.Balot prelate – piesă jucărie M3A1 Scout cars

12.Butoi- German tank supplies & crew set – Academy 1376

13.Mitralieră – ZB53- Military Miniatures German Infantry – Tamiya

14.Prelate- foiță de plumb și hârtie igienică

15.Decaluri – cutia cu maimuțe

16.Sherman – copie rășină



duminică, 20 octombrie 2019

Umor englezesc




A trecut aproape o lună de la debutul Debarcării din Normandia, avansarea trupelor se desfășoară conform previziunilor, armata germană se reorganizează dar deznodământul este previzibil.
În oraș se aud rafale sporadice cauzate de ciocnirea cu mici grupuri întârziate, însă această rafală a fost o excepție .....




- Sir, nu înțeleg, de ce l-ați împușcat pe William?
- A apărut fluturând porcăria aia deasupra capului, spunându-mi că mi-a găsit portretul din dormitorul neveste-mii!






P.S. 

 


marți, 28 mai 2019

Der Unternehmen Puppenspieler


Der Unternehmen Puppenspieler
Sfârșit de august 1943, undeva în stepă

Gura lui Dolphy este plină de nicotină, o zeamă negricioasă scurgându-i-se pe bărbie deja îmbibase gulerul închis regulamentar, dar el privește impasibil în zare. Nu-l deranjează nici casca încinsă de soarele dogoritor, nici multiplele cicatrici craniene, el este soldatul ideal, arianul pur. El execută ordinele.....orbește.
Într-un cuvânt Dolphy este o mașină de ucis*




Din când în când duce țigara la gură, își ajustează cureaua puștii deși aceasta nu-i taie umărul, mai execută câte o piruetă, se mai lasă pe vine ... cam această este rutină zilnică.
Bravul Dolphy obișnuia să stea la 20 de metri de boschetul favorit dar de ceva vreme păstrează o distanță de 50-100 de metri, astăzi se află la mai bine de 300 de metri de boschetul său, dar acest lucru nu pare să-l deranjeze. 


Secvența ne poartă cu gândul la „Alice im Wunderland”, soldatul nu vorbește, nu gândește în schimb boschetul din dreapta sa bolborosește neîncetat litania „Dă Doamne să nu fie Alexievici, Dă Doamne să nu fie …” 

În aceste zile însorite, Fritz, este un privilegiat, accederea în această misiune secretă l-a costat rația de carne pe două săptămâni. Locul de desfășurare a operațiunii este păstrat secret, un secret păzit cu strășnicie, însă, uneori, soldații dau năvală, mânați de dependentă. Fritz este conștient că sustragerea unui pachet de „muniție” este echivalent cu execuția însa se gândește că poate dubla investiția prin comercializarea resturilor.


Operațiunea Puppenspieler a înregistrat o perioadă de mare glorie însă în ultimele luni se află pe o pantă descendentă,  pierderile începând să se adune în rândul Axei. Se presupune existența unui sniper genial, Alexievici, care ochește momeala dar îl doboară pe Scharfschutze-rul teuton, să fie talentul genial sau tehnica sovietică .. , cert este că recordul lui Zaițev este deja depășit.

Dar situația actuală este pe cale să se înrăutățească, în lunile ce urmează un nou geniu balcanic se va naște: Dorelovici a.k.a Papa snaiper, acesta va aborda „Legea  Alexievici -  țintește momeala, ucide lunetistul”  dar cu corolarul „Dă-i un foc și fumătorului”




Materialen 

1. Perete tranșee - rigips și furnir 
2. Podea tranșee - komatex 2mm și furnir 
3. Plante - păr din peria de haine 
4. Păpușar – copie răsinoasă 
5. Marioneta - șofer Opel Blitz, Italeri 
6. Armament - Dragon 
7. Curele arme - carte de joc din plastic 
8. Angrenaj - komatex, ace acupunctură und lego 
9. Cutia de muniție - komatex 
10. Țigări – așchii komatex 
11. Fum - vată 
12. Chiștoace - hârtie rulată 
13. Furtun - gută de pescuit 
14. Postament - pachet de cigaretten Eckstein, reasamblat dintr-un print


*Marioneta poate executa mișcări de piruetare dar cel mai greu a fost realizarea chipului. M-am muncit foarte mult să-i dau acest aspect artificial  ... și tot nu sunt convins că am reușit. :)





miercuri, 3 aprilie 2019

Soare



Era Ceaușescu la Neptun.  
Se scoală într-o dimineață și ieșind pe terasă, privind spre mare spune:
-        -   Bună dimineața, Soare !
-          - Să trăiți Tovarășe Nicolae Ceaușescu !
Uimit, oarecum, de cele întâmplate îi povestește consoartei .
În dimineața următoare, ies împreună  pe terasă, Ceaușescu  zice:
-        -   Bună dimineața, Soare !
-          - Să trăiți Tovarășe Nicolae Ceaușescu ! Dar eu nu sunt Soare, eu sunt căpitanul Tudor Dorel, maiorul Popescu Soare a fost ieri de gardă !













joi, 31 ianuarie 2019