Salutări din OMAHA

În acest an festivitățile de comemorare au fost spartane, pe motiv de distanțare socială (COVID-19) în schimb lumea s-a călcat în picioare la „Nu pot să respir!”...să sperăm că nu urmează un alt episod „Nu pot să respir!”...la propriu

 

Baza este reprezentată de o oglindă Faciba, în jargonul adolescenței mele „faciba” însemna geacă cu două fețe cum „adidas” însemna pantofi sport etc. deci oglindă cu două fețe, acea oglindă care oferă o față cu lupă, zonă unde este foarte ușor să-ți pierzi mințile. Bunăoară te trezești că storci și smulgi tot felul de chestii, iar mintea îți fuge la capodopera lui Jonathan Swift „este știut că pielea cea mai netedă și mai albă văzută cu lupa este aspră, grosolană și urâtă la culoare”. Apropo nu trebuie să ratezi această carte născută în anul ...  1726

Am păstrat postamentul și sistemul de rotire, pe acesta am fixat o placă de fundal din komatex,    aceea cu segmentul cu azuriu. Aici fac o paranteză, să recomand  niște lectură suplimentară.

Privită din lateral, placa are aspectul unui „Z” în oglindă* (fără legătură cu „Ziua Z”, cu „oglinda” sau cu unul din brațele zvasticii... specificație necesară celor pasionați de biografia lu` alexie) talpa din stânga, situată în plan inferior, făcând parte din poveste în timp ce fața externă a tălpii din drepta,  aflată la nivel superior, servind doar ca suport pentru etichetă.

Există două astfel de etichete : 06.06.1944 respectiv 06.06.2000

Deși nu pare (ca la toate operele mele), preludiul a constat în căutarea asiduă de referințe istorice  așa încât confecționarea buncărul ui nu se sprijină doar pe imaginație.

Dar să revenim la prima fațadă:

Peste placă am adăugat și lipit o succesiune de plăci din komatex pentru a reda intrarea într-un buncăr, intrarea propriu-zisă fiind un material cu aspect plușat de culoare neagră. Grinzile de susținere („de susținere a ușilor din oțel” n.a.) sunt confecționate din carte de joc plasticată iar armătura (segment sub grinda transversală) realizată din plasă de șmirghel.

Tanchistul american este o copie din rășină iar pentru cablul căștilor mi-am smuls părul din cap căutând o soluție  ;)

Pe jos, pe un fond lutos-mocirlos, o serie de resturi metalice sau plastice.

*„Z”  în oglindă – dacă te-ai uita dinspre faianță, normal

Legat de a doua față „După 56 de ani” adică aproape toate cele trei volume Aldumas din bpt :)

Se remarcă eficiența celor 3 R,  dar și încercarea celor din Sintești  de a-și pune ouăle în cofraj. Apoi observăm cum natura (prin covorașul de la Noch) încercă să acopere rănile făcute de om, ulterior toată atenția ne este atrasă de acel original graffiti. 

Pentru anul 2000, chiar și 2020 mesajul transmis cu can-ul este absolut corect dat, din păcate, viitorul se anunță unul extrem de pufos  (vezi transgender, flat earth etc.) și permisiv.

În fine, evident că nu-l putem ignora pe bunicul de 76 de ani, un individ care a avut pentru ce lupta (punctul de pensie, PSD-ul sau coada la plata dărilor neavând sinonim în limba lui). 

Refugees – Preiser 64007

Să nu uit!

Nu am putut să nu aduc un omagiu și felului în care statul Român a ales să protejeze astfel de vestigii de pe teritoriul tării, faptul că sunt construite de nemți și au pus mari probleme marinei sovietice oferă o explicație pentru soarta lor pe timpul lui Ceașcă. 

Bizar este că statutul de Cenușăreasă le bântuie și acum, micile excepții sunt cazurile când au ajuns la persoane fizice (retrocedări ? :) ) și astfel au devenit cârciumi active  (cazul Puiu`s – Mangalia), cârciumi fantomă (buncărul de pe digul Mangalia), casă de vacanță (buncărul din dreptul hotelului Cerna), grajd (buncărul mare de la Vadu) etc.