Vine Moș Crăciun ?

Der Weihnachtsmann kommt? *

-Einakter-

(Teatrul înfățișează un peisaj hibernal, o stâncă, cu aspectul unui calup de brânză ce se ițește din omătul gros; pe această platformă naturală, pe burtă, doi ostași, echipați în camuflaj de iarnă supraveghează
linia orizontului. Din când în când se aude un zgomot înfundat, de sac cu cartofi căzut din pod ; zăpada ce cade de pe crengile lizierei din proximitate. Lumina se cerne printre norii grei iar geruiala se așează anonimă peste albul imaculat. Obligatoriu scena este montată pe o turnantă – în cazul de față o farfurie de ghiveci cu diametrul de 18 cm)

SCENA I
NARATORUL (o voce cu un timbru deosebit, ca a regretatului Florian Pittiș) : Decembrie 1943 – Frontul de Răsărit, post de observaţie german - Luther și Adolf (altu’ nu ǎla!) discutǎ. Mai sunt patruzeci de minute până la sosirea schimbului, Luther este veteran iar Adolf cel mult biban având două zile de cătănie, aici incluzând și instrucția.


LUTHER, ADOLF echipați cu hanoracul din doc sunt puțin vizibili, singura pată de culoare este field gray-ul pantalonilor lui Luther și bermütze-le acoperite de promoroacă. Ei privesc către public, dialogul se poartă fără ca aceștia să miște capul, dar mimica este exacerbată așa încât să nu poată fi catalogați drept ventriloci.

ADOLF (mirat, inocent, pe un ton ridicat): N-am vǎzut Roșii!(privire de Bambi pe gheață) Cum aratǎ?


ECOUL (insistent): aratǎ?... aratǎ?


LUTHER (înecându-se de furie, printre dinţi): Nu mai urla! Când ai sǎ vezi un „Roşu” ai sǎ-l recunoști! (maliţios) Chiar şi tu!


(Vântul rǎscoleşte zǎpada, se aud corbii certându-se ) – zăpada este bicarbonat de sodiu, praf de marmură și sare fină – mirodenie hibernală fixată cu aracet


SCENA II
(Eroii nu și-au schimbat poziția însă scena este rotită la unghi de 180, acum publicul admiră tălpile ghintuite, uzura celor afișate de Luther fiind evidentă ** Astfel spectatorii beneficiază și de silueta unui arbust desfrunzit și cocârjat – rădăcină uscată de floarea-soarelui - situat în dreapta scenei dar au parte și de aparteul celui de-al treilea personaj uman)

BEMOT echipat regulamentar, deplasându-se la adăpostul „brânzei” în mâna dreaptă bălăngănind un balot din care se ițesc bețele de schi și carabina Gewehr 33/40 – hârtie igienică croită și vopsită, bețe din sârmă cu puc din carte de joc plasticată, armă din set Dragon și mâner din ață chirurgicală - pe umărul stâng poartă, într-un echilibru perfect, o pereche de schiuri 

  
Băi băiete, mi-am primit steluța de Obershütze (trist) în Kufra (înaintează încet cugetând adânc. Are tendința să scuipe dar se răzgândește, scuturându-și capul) Ne-am retras cu englejii-n coastă ca să ajung să-mi înghețe (o cioară croncăne agresiv acoperind prima silabă) ..iele în fața rușilor ! (oftează, cocosându-se ca și cum bagajul și-a înzecit greutatea ) Scheisse ! (ajunge în marginea dreaptă a scenei, aproape ieșit din cadru, întoarce fața către public) sper ca Das Orakel vom Berge să nu fie doar un praf în ochi (iese din cadru suduind indescifrabil)

SCENA III
(Aceiași scenă cu cei doi combatanți culcați pe burtă, precum mirele și mireasa prăbușiți în frișca tortului trecut neglijent prin ușile batante al bucătăriei. O privire avizată poate să observe că omătul este mai tasat în dreptul lui Adolf, ca și cum a încercat să facă un „înger de zăpadă” fără de aripi) – stânca este din polistiren izolat cu aracet și șervețel, vopsit în alb și pudrat cu NaHCO3
ADOLF (cu îngrijorarea unui orășean care-și întrebă, telefonic, ruda de la țară despre stadiul prașilei la porumb) : Dar Moșul are voie să treacă, nu?!

ECOUL (consecvent ***): NU? NU?


LUTHER (exasperat, reprimându-și o rabatată ****): Ți-am spus că nimic nu trebuie sǎ treacǎ de noi! (ofteazǎ şi trage un vânt) Mai ales dacă este în troicǎ şi miroase a (înghite-n sec) votcǎ.


ADOLF (vexat, pe un ton normal, chiciura limitându-i deschiderea gurii): Pǎi Moş Crǎciun nu-i ARIAN? (înveselit brusc de conexiunea făcutǎ, chicotește) Anul trecut mi-a adus Mein Kampf.

SCENA IV
( Scena este rotită cu încă 90 de grade, în sensul acelor de ceasornic, de așa manieră încât prim-planul este rezervat siluetei lui Luther. Lumina crește în intensitate, pentru a evita aspectul de morsă eșuată pe banchiză, iar croncănitul din fundal vine să întărească senzația „crăpatului de zi”) – MG43-iul are crăcanul confecționat din sârmă, manșonul de camuflare din șervețel vopsit iar banda de muniție este din hârtie embosată home made


NARATORUL (voce nazală, de popă care-i la o înmormântare dar se gândește la nunta de după):

Cu pene albe, pene negre

O pasăre cu glas amar

Străbate parcul secular...

Cu pene albe, pene negre...

LUTHER (mirat, pe un ton mai ridicat, fǎrǎ sa înceteze „salvele”): Şi acolo tot M` Kampf? (privindu-l pe Adolf) Adevărul este că toţi am primit Mein Kampf-ul (nostalgic) și o cană de bere..... (înghite în sec, baleind cu privirea linia orizontului de la dreapta la stânga) Ideea este cǎ traseul Moşului nu-i pe aici, ruta lui a fost trasată la Reichtagsgebäude și sigur nimeni nu s-a gândit la noi. 

(o pasăre butaforică străbate scena de la stânga la dreapta, la circa 60 cm deasupra cabinei sufleurului)

SCENA V
(aranjament similar cu Scena II, doar luminatul este a giorno)

NARATORUL (voce de promovare pe teleshopping, după fiecare vers inspiră zgomotos) :

Partea de jos este compusă din:

partea de sus a părții de jos și

partea de mijloc a părții de jos și

partea de jos a părții de jos

ADOLF (curaţând zăpada din cutia cu muniţie, trist): Nu trece nimeni … (vocea devine cristalină, a la Alexandrina Halic ) dar pe mine mǎ trece…


(Adolf se ridicǎ, Luther înjură. De departe se aude șuieratul cățelei lu` Degtyaryov) 

ECOUL (se agită o placă de tablă zincată, 70/30cm și aerul este cravașat cu vârful unei undițe din bambus)

NARATORUL (vocea de la debut, vezi Pittiș style): Încă o dată s-a adeverit că pe Frontul de Răsărit (cortina începe să coboare) Moșul aduce doar brikenrute...

- Cade perdeaua -

* Vine Moș Crăciun ?
-piesetă într-un act –


** semn că nu este ca în Armata Română (1991) când din prima zi m-a trezit în bocancii gondolă ai veteranului Amariței iar după trei zile nu mai aveam nici măcar valiză...


*** aceasta este o greșeală de script din ciclul „Mama, Turnu Măgurele nu pot să mimez”


**** rabatată – aici cu sensul de „una după ceafă” deoarece ad litteram (în Armata Română 1991-1992 Crângul lu` Bot) însemna să te înclini ca un practicant Bushido și atunci când ajungeai la un unghi de 90 grade, veteranul îți trimitea „lopata” peste ceafa ta. Era de preferat să cazi în genunchi pentru a preaslăvi inteligența puterea bivolului , evident că în conformitate cu codul sus-menționat ar fi trebuit să spui :„Te rog să mă mai vizitezi. Am să număr clipele până ne vom întâlni din nou”

Update 04.07.2020

Recuperare figurine aka Bemot & Luther