Polistiren

Aceiaşi placă

            Ca orice copil al „Epocii de Aur” am avut veleităţi modelistice de la o vârstă fragedă, o bucată de polistiren, un perete de bloc şi o baltă alcătuiau „trusa machetistului”. Cum acele vremuri sunt de mult apuse, nu atât pentru individ cât ca trend, să învingem nostalgia şi să trecem la lucruri serioase, mă rog,  serioase pentru noi.

            În acest articol mi-am propus să prezint o imagine cât mai complexă pentru ... polistiren.

            Baza pentru obţinerea polistirenului s-a pus în anul 1839 când, în Germania, s-a obţinut un predecesor din răşina unui copac exotic (Storax), din  anul 1931 începe fabricarea polistirenului (masă plastică obţinută prin polimerizarea stirenului), Fritz Stastny şi firma BASF obţin brevetul pentru produsul Styropor, în anul 1959, în America, se obţine polistirenul expandat (spumă albă de polistiren).

            Spuma de polistiren se împarte în două mari categorii:

            Polistiren expandat (EPS), cu o structură celulară deschisă ce se traduce prin mici sfere de dimensiuni diferite ce formează un conglomerat, comercializarea făcându-se sub formă de panouri cu dimensiuni diferite (1000x500 mm; 1250x600 mm etc.), pe noi interesându-ne grosimea acestor panouri, astfel grosimile la care se comercializează plăcile de EPS sunt: 20mm, 30mm, 50mm, 80mm, 100mm şi 140mm. Polistirenul expandat este de culoare albă (Styropor) dar se produc şi variantele Neopor (gri-argintiu) sau Dalmatina  (alternanţă de alb/negru a „bobiţelor”). Feţele şi muchiile plăcilor de EPS debitate sunt perfect plane, după tăiere fiind imposibil să mai obţinem acea secţiune netedă, excepţie făcând situaţia în care tăierea se face cu un dispozitiv ce topeşte pe măsură ce taie, o oarecare finisare se poate face prin şlefuire dar conglomeratul de sfere va rămâne  vizibil. 

            Polistirenul extrudat (XPS), structură celulară închisă, spuma este compactă , microbulele de aer fiind dispuse omogen în toată masa materialului. Comercializare sub formă de panouri de dimensiuni variate (1250x600mm; 1000x500 mm etc.) şi în acest caz importante sunt variantele de grosime: 25mm, 30mm, 40mm, 50mm, 60mm, 70mm, 80mm şi 100 mm. XPS-ul se găseşte în trei culori principale (albastru, verde şi roz) cu diferite variaţii de nuanţă. Feţele şi muchiile plăcilor debitate sunt perfect plane şi netede, suprafaţa fiind acoperită de o crustă densificată şi colorată mai intens, după tăiere suprafaţa rezultată este plană şi compactă dar nu mai are aceleaşi proprietăţi, excepţie făcând situaţia în care tăierea se face cu un dispozitiv ce topeşte pe măsură ce taie. Datorită structurii diferite, polistirenul extrudat este mai rezistent decât EPS-ul, astfel are o rezistenţă mai mare faţă de acizi, baze, alcool, apă sărată, ciment şi asfalt, însă deteriorarea ăn contact cu produsele petroliere este la fel de drastică. Ca preţ, este cel puţin dublu faţă de polistirenul expandat.

            Proprietăţile diferite ale celor două tipuri de poliestiren şi aplicabilitatea în construcţii nu fac obiectul articolului de faţă, punctual, pentru nevoile noatre trebuie să reţinem că ambele tipuri prezintă sensibilitate faţă de adezivi, lacuri, vopsele pe baza de diluant şi se deformează relativ uşor la apăsare.

            Polistirenul se poate procura de la magazinele cu materiale de construcţii sau hipermarket-uri specializate (Polux, Bricostore, Dedeman etc.) dar trebuie avute în vedere şi resturile rămase de la amenajarea locuinţei.

            În urma prelucrării clasice ale materialului rezultă resturi, „bobiţe” de la expandat şi praf fin de la extrudat, care se electrizează şi crează probleme la curăţenie, putând crea şi probleme de sănătate în cazul inspirării accidentale.

            Ca aplicabilitate în „atelier”

-          securizarea  transportului de machete prin proprietatea de a absorbi şocurile dar şi prin uşurinţa cu care se pot realiza diverse opritori pentru încadrarea şi fixarea machetelor, fixarea acestor „borduri” se poate face cu adeziv sau scotch sau, reversibil, cu scobitori şi bolduri.

-          Placa se poate lipi cu silicon pe perete, ideal pe faianţă, şi astfel obţinem un avizier pentru fixarea planurilor sau a fotografiilor de detaliu.

-          Extrudatul se poate folosi şi pentru construirea de „mic mobilier”,  cutii şi etajere pentru depozitarea lucrurilor uşoare de tipul cutiuţelor de vopsea sau a culeelor.

-          Constituie un suport bun pentru vopsire sau depozitarea pieselor imediat după această manoperă, prin înfingerea ţtifturilor sau a scobitorilor purtătoare de piese.

-          Suport pentru şmirghel, în funcţie de tipul de polistiren putând obţine o pilă cu suprafaţă mai dură sau mai elastică.

-          Recomand ca o bucată de polistiren să fie permanent la îndemână, în zona de lucru, îşi va arăta eficienţa cu prima ocazie (de la fixarea unei piese până la fixarea, în siguranţă, a lamei de cutter.

            Legat de folosirea acestui material strict pentru machete, trebuie spus că se pretează doar pentru secţiunea „diorame şi figurine” şi am să mă refer doar la scara 1/35, deşi, evident, se pot adapta şi pentru alte dimensiuni.

            În anii din urmă pe piaţă era disponibil doar polistirenul expandat, odată cu apariţia XPS-ului am ajuns să îl prefer pe acesta din urmă, aşa încât utilizarea extrudatului s-a redus, în mare parte, la utilizarea „sferelor”, în cele ce urmează am să mă refer doar la poliestirenul extrudat şi acolo unde doar EPS-ul poate fi folosit am să specific acest lucru.

            „Sferele” provenite de la polistirenul expandat , mărimi şi forme adecvate, se pot folosi pe post de legume şi fructe, prinse pe plante sau direct pe „masă”, totodată putând avea şi alte întrebuinţări de la yală cu bilă până la glob de cristal.

            Ca primă sugestie pentru polistiren aş pune utilizarea ca placă de bază pentru diorame, avantajele fiind date de costul insignifiant, greutatea scăzută, prelucrare uşoară şi fixarea facilă a pieselor prin ştift şi adeziv sau doar adeziv. În cazul unor diorame cu greutatesau suprafaţă mare se recomandă ca placa de polistiren să fie fixată pe o bucată de placaj, carton presat sau scândură, pentru a evita ruperea plăcii în urma manipulărilor repetate.Deoarece polistirenul prezintă sensibilitate la adezivi şi diluanţi se vor utiliza doar adezivi pe bază de apă (aracet) sau silicon, vopsirea putându-se face cu orice tip de vopsea dacă sigilăm poliestirenul (strat de aracet, pastă obţinută din aracet şi şerveţel, aplicarea unui tapet din şerveţel îmbibat în aracet, strat de vopsea acrilică, Future etc.). Pe placa de polistiren se pot face trasări direct cu creionul, prin aceste trasări se poate stiliza piatră cubică, plăci de mozaic, pavele sau alte modele, evident pentru cazurile când între polistiren şi  vopsea nu se interpune un substrat care să acopere trasarea.

Sunt situaţii în care putem profita de proprietatea polistirenului de a reacţiona la adezivi, astfel prin aplicarea de prenandez sau aspersarea de diluant se pot obţine crevase spectaculoase în placă, inconvenientul vine din faptul că nu putem deţine controlul acestui fenomen de degradare, de aceea este recomandat să utilizăm un letcon (pistol de lipit) pentru crearea unor degradări controlate, trebuie să ţinem cont că fumul rezultat este neplăcut şi totodată toxic. 

O altă întrebuinţare majoră, pentru polistiren, este obţinerea formelor de relief ( se pretează la obţinerea de munţi, dealuri şi văi dar asta doar pentru dioramele feroviare sau la 1/72), la scara 1/35, din considerente de spaţiu, se pot realiza porţiuni de versant, creste stâncoase etc. În funcţie de ceea ce urmărim să obţinem cât şi în funcţie de grosimea materialului, putem utiliza o placă de polistiren sau un sandviş din plăci, în cazul unui sandviş plăcile se prelucrează separat sau în bloc (după lipire), în funcţie de necesitate. Proprietăţile adezivul utilizat la lipirea plăcilor este  foarte important, personal recomand adezivul pentru cherestea de la Bison, şi se referă la interacţiunea moderată cu polistirenul, în sensul că este de preferat să atace acest material dar acţiunea să fie doar la suprafaţă, caz în care se realizează o veritabilă sudură. În cazul adezivilor inerţi (aracet, silicon), în centrul sandvişului rămâne o suprafaţă neîntărită ceea ce duce la slăbirea aderenţei. O altă particularitate ce trebuie urmărită la adeziv se referă la elasticitate, un adeziv cu grad mare de elasticitate asigură o lipitură trainică şi în plus permite prelucrarea ulterioară a sandvişului, deci este exclusă folosirea adezivilor speciali de tip „mortar”. Ca regulă generală, plăcile vor fi zgâriate sau şmirgheluite cu granulaţie mare pe feţele ce urmează să vină în contact cu adezivul, după lipire sandvişul se presează constant până la uscarea adezivului, o ranforsare suplimentară se poate face cu scobitori, suficient de departe de margine aşa încât să nu apară probleme la finisarea ulterioară a blocului de material. 

            Prin prelucrare se înţelege tăierea, decuparea sau cioplirea materialului pentru a obţine un aspect cât mai realist, aceste manopere se pot face cu lama de cutter, pânza de bomfaier sau traforaj, finisarea făcându-se prin şmirgheluire, cu rezultate spectaculoase (în cazul XPS). În comerţ se găsesc aparate speciale (mobil şi fix) pentru tăierea  polistirenului, care ca principiu de funcţionare au un fir de nichelină alimentat la curent, cu ajutorul acestor dispozitive se pot obţine tăieturi imposibil de reprodus prin alte tehnici, atât prin complexitate şi curăţenia tăieturii cât şi prin uşurinţa de execuţie. Prin cioplire se urmăreşte obţinerea unor muchii cât mai variate (pentru stânci) aşa încât, ulterior, să fie cât mai multe suprafeţe pentru dry brush. Marginule sandvişului se pot chitui cu „chit de cuţit” şi ulterior prin finisarea cu şmirghel să obţinem un aspect de piesă compactă.

            Exploatând principiul sandvişului, acest material este perfect pentru obţinerea unor diorame pe mai multe niveluri, prin scurtarea unor „felii” se pot obţine secţiuni prin tuneluri, buncăre sau alte spaţii subterane şi astfel multipla opţiuni pentru dioramist.

            O altă utilizare a poliestirenului, nu este vorba de plăci şi nici de extrudat, se referă la folosirea diverselor forme de poliestiren expandat, cele create pentru protejarea aparaturii electrocasnice. Aceste forme diversificate se pot folosi individual sau cuplate şi cu un minim de finisare putându-se obţine accesorii diverse, de mare efect. Dintr-o astfel de combinaţie am construit un buncăr şi ţinând cont că acest lucru se întâmpla în anul de debut (2004) îl considrer o reuşită. 

            Potenţialul poliestirenului este departe de a fi epuizat, şi aici mă refer doar la puţinul care-l ştiu despre acest material. Astfel din resturile rămase se pot rupe mici bucăţi din care se poate realiza grohotişul de la poalele versanţilor, sfărâmătura din jurul clădirilor distruse de bombardament sau doar diverse roci plasate strategic în diorame şi vignete.

            Tăierea de felii din grosimea plăcii fiind posibilă se pot obţine şi pereţi pentru clădiri, atât că grosimea scăzută înseamnă şi o fragilitate ce poate cea probleme ulterior.

            Pe suprafaţa plăcii se pot face amprentări (de exemplu, o mică depresiune pentru un ochi de apă), în funcţie de presiunea exercitată, la periferie, pot să apară ruperi ale suprafeţei ce sunt de mare efect (prin amprentarea realizată cu o roată, traseul acesteia va fi încadrat între linii de rupere; fenomen ce apare la 1/1 când solul are o anumită textură şi grad de umiditate).

            Din bucăţi mai groase se pot obţine conuri vulcanice, iniţial forma brută obţinându-se prin cioplire şi aspectul final prin şmirgheluire şi vopsire; din „şaibe” de poliestiren, obţinute prin preducire cu cilindrii de diverse calibre, suprapuse se pot construi diverse piese (fântână, turn). 

            Nu în ultimul rând, cu mai mult sau mai puţin talent, se pot face sculpturi în acest material mergând de la Moai (cam pe aici fiind limita pentru mine) până la Sfinx (fie cel autohton, fie tizul său mai celebru).

Deşi simt că acest articol nu este complet, consider că este destul de consistent încât să atragă atenţia asupra acestui material polivalent.