Faceți căutări pe acest blog

Translate

sâmbătă, 30 martie 2019

Panzermeyer - Kurt Meyer


Panzermeyer
            Kurt Adolf Wilhelm Meyer (23.12.1910 – 23.12.1961), s-a născut în Jerxheim, Germania, într-o familie modestă. Tatăl său a lucrat ca muncitor şi în Primul Război mondial a obţinut gradul de sergent major, ulterior fiind lăsat la vatră în urma rănilor suferite.
           
După încheierea studiilor, Meyer a lucrat ca ucenic pe lângă un negustor, ulterior în construcţia de drumuri pentru ca, mai apoi, să lucreze ca poştaş. Oportunitatea de a-ş schimba destinul s-a ivit atunci când a decis să se alăture forţelor poliţieneşti din Mecklenburg, cererea fiindu-i acceptată în octombrie 1929. Această schimbare avea să aducă după sine şi o mare încercare pentru tânărul Meyer, din acestă confruntare cu soarta trăgându-i-se porecla „Panzermeyer” ce avea să îl însoţească toată viaţa.
            În perioada în care studia la Academia de Poliţie din Schwerin, tânărul a vrut să-i joace o festă unui coleg, a urcat pe acoperişul unei clădiri cu intenţia de ai turna acestuia o găleată cu apă în cap. Însă tânărul alunecă şi cade de pe acoperiş, căzând în picioare şi alegându-se cu aproape 20 de fracturi, era de aşteptat să moară în urma acestor traumatisme. După o perioadă de convalescenţă, Meyer revine printre colegii săi, supravieţuirea şi refacerea uimitoare atrăgându-i porecla de „panzermeyer”, cu aluzie directă la rezistenţa demnă de un tanc. După unele surse s-ar părea că din această cascadorie s-a ales cu un picior mai scurt, ceea ce a necesitat purtarea unei ghete ortopedice. Chiar dacă n-or exista dovezi fotografice, acest lucru pare plauzibil dacă ne gândim că o tălpică mai groasă poate face ca acest handicap să treacă neobservat. Dacă tot m-am băgat în amănunte medicale pot să afirm, cu certitudine, că acele fracturi i-au generat dureri pe toată durata vieţii iar nămolul de pe front nu a avut efecte terapeutice. Dar să lăsăm speculaţiile şi să trecem la probe verificabile.
            Devine membru al Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP) pe 1 septembrie 1930, ulterior arătându-şi disponibilitatea de a se alătura Schutzstaffel. Este acceptat în 15.10.1931 şi asimilat Regimentului 22 SS (22 SS-Standarte) cu sediul în Schwerin iar pe 10 iulie este ridicat la rangul de SS-Untersturmfuhrer (sublocotenent).
            În mai 1934 este transferat la prestigioasa unitate SS, Leibstandarte SS Adolf Hitler (LSSAH) unde, pe 10 martie 1935, este avansat la gradul de locotenent (SS-Obersturmfuhrer) şi preia comanda Companiei 14  antitanc (14 Panzerabwehrkompanie LSSAH). Postură din care participă la anexarea Austriei şi ulterior, ocuparea Cehoslovaciei.
            Campania din Polonia reprezintă botezul focului pentru tânărul SS-Hauptsturmfuhrer, pe 7 septembrie 1939 Meyer este împuşcat în umăr şi în ciuda acestui lucru, căpitanul alege să rămână pe câmpul de luptă, fapt care va duce la decorarea sa  (Crucea de Fier cls.II- 25.09.1939).
            După Polonia, Meyer a fost transferat la un regiment de recunoaştere – 15 Kradschutzenkompanie. Astfel călare pe motocicletă avea să participe la Invadarea Franţei şi la campania din Ţările de Jos. După  Campania din Vest, Meyer primeşte Crucea de Fier Cls.I , 15 Kradschutzenkompanie este asimilată de Regimentul de recunoaştere (Aufklarungsabteilung) iar în urma avansării în grad Meyer devine SS- Sturmbannfuhrer.
         
   În invazia din Grecia, tânărul maior îşi demonstrează calităţile de lider şi temeinicele cunoştinţe tactice. Grupul său de asalt are un rol crucial în capitularea oraşului Kastoria, trebuie menţionat că Meyer nu a ezitat să utilizeze grenade pentru a-şi împinge, de la spate, subordonaţii. Pentru cucerirea oraşului grecesc şi capturarea a circa 1700 de militari eleni, Meyer primeşte Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (18.05.1941).
            În iunie 1941 se declanşează Operaţiunea Barbarossa iar Batalionul de recunoaştere este anexat Grupului de Armate Sud (Heeresgruppe Sud), Meyer nu se dezice de comportamentul ce i-a adus supranumele „Der Schnelle Meyer”. Şi aici acesta aplică tactica de asalt rapid, fiind permanet în fruntea oamenilor săi, ocuparea oraşului Mariupol fiind un exemplu grăitor al eficienţei „stilului Meyer” cărei i-a căzut victimă aproape o divizie sovietică.
            Spre sfârşitul lunii octombrie, Meyer se îmbolnăveşte şi este nevoit să se retragă în spatele frontului, revine de la Berlin în ianuarie 1942. Reîntoarcerea pe front  este marcată de acordarea prestigioasei decoraţii Crucea Germană de Aur pentru curajul de care a dat dovadă în luptă iar Divizia LSSAH devine SS-Panzergrenadier Division LSSAH.
            Odată cu înfrângera suferită la Stalingrad, germanii pierd şi controlul deţinut asupra oraşului Harkov (eliberat în februarie 1943). Pentru a spăla ruşinea cauzată de retragerea Waffen-SS, se declanşează un nou contraatac  (A treia bătălie de la Harkov 16.02. -15.03.1943 ). Corpul al II-lea SS Panzer a jucat un rol semnificativ în recucerirea oraşului, din componenţa sa făceau parte Divizia I LSSAH şi Divizia  a II-a „Das Reich”. În cadrul diviziei, Meyer a reînfiinţat Batalionul 1 de Recunoaştere care s-a situat constant în fruntea trupelor şi a cooperat strâns cu trupele conduse de Joachim Peiper şi Wisch Theodor. Datorită vitezei de reacţie această Kampfgruppen, alcătuită la iniţiativa celor trei, a fost capabilă să intervină în zonele de criză salvând trupe germane din încercuire sau făcând capturi importante de materiale şi personal inamic. Printre misiunile primite s-a numărat şi ocuparea pieţei centrale a oraşului, Piaţa Roşie. Luptele au fost extrem de sângeroase iar pierderile foarte mari de ambele tabere dar sub conducerea lui Meyer,  Divizia SS Leibstandarte Adolf Hitler a îndeplinit misiunea şi la final, în semn de recunoaştere, piaţa centrală a primit denumirea „Platz der Leibstandarte”. Victoria germană repurtată în cea de-a treia bătălie de la Harkov avea să fie ultima victorie majoră a Germaniei în WW2. Aportul lui Meyer la această răsunătoare victorie avea să îi aducă „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar”.
            În vara anului 1943, Hitler a decretat formarea unei noi divizii SS, Hitlerjungend 12 SS Panzer Division, prin asimilarea membrilor Tineretului Nazist iar comanda asigurată de ofiţerii din cadrul LSSAH. Meyer a fost desemnat la conducerea Regimentului 25 SS-Panzergrenadier Division Hitlerjungend, fiind înaintat la gradul de SS-Standartenfuhrer ( 21.06.1943). Proaspătul colonel s-a implicat în antrenarea trupelor aflate sub comanda sa şi, deşi unii dintre combatanţi erau prea tineri pentru a primi raţie de tutun şi alcool, rezultatele antrenamentelor aveau să se vadă curând.
            Pe 6 iunie 1944 aliaţii declanşează Operaţiunea Overlord, unele trupe Hitlerjungend au fost aruncate în luptă pe sectorul Sword cu misiunea de a avansa până pe plajă, în ciuda faptului că tirul aliaţilor era devastator. Colonelul Meyer şi regimentul său au intrat în luptă pe 7 iunie 1944, centrul de comandă îl stabileşte într-o mânăstire (Ardenne Abbey) ce oferea o poziţie excelentă pentru planul defensiv ce îl avea în vedere. Divizia a 3-a Canadiană avea să fie prima victimă a strategiei abordate de Meyer şi avea să piardă cel puţin 10 tancuri în această confruntare. În următoarele două săptămâni luptele au fost extrem de aprige, pierderile fiind însemnate pentru fiecare metru de teren câştigat sau pierdut.
            Pe 14.06.1944 SS-Brigadefuhrer Fritz Witt este omorât atunci când postul său de comandă devine ţinta tirului naval. Meyer, ca ofiţerul următor, cu gradul cel mai înalt a devenit automat comandant de divizie. Acest lucru se întâmpla când Meyer avea 33 de ani, ceea ce îl făcea cel mai tânăr comandant de divizie din WW2.
            O perioadă de timp, Meyer  reuşeşte să păstreze linia frontului la nord de Caen, în ciuda presiunii uriaşe exercitate de atacurile reunite ale trupelor canadiene şi britanice. Pierderile suferite afectează grav capacitatea de reacţie iar trupele rămase nu mai alcătuiesc o divizie decât pe hârtie. În ciuda tuturor problemelor, Meyer rezistă pe poziţie până pe 9 iulie, moment când realizează că retragerea este singura soluţie rămasă. Pe 10.07.1944 acesta ordonă rămăşiţelor diviziei  Hitlerjungend să ocupe poziţie pe malul râului Orne. Această retragere a constituit o gură de oxigen pentru trupele greu încercate,  în doar o lună de lupte din 22.000 de subordonaţi rămăseseră cu puţin peste 5.000. Însă nici noua poziţie defensivă nu avea să le ofere un răgaz foarte mare.
            12 august 1944, trupele canadiene declanşează Bătălia de la Falaise în încercarea de unire cu trupele americane şi prinderea trupelor SS în acestă încercuire. După câteva zile de rezistenţă eroică, timp în care efectivul s-a redus la doar 1.500, Meyer îşi conduce oamenii în încercarea de a străpunge capacana reprezentată de „Buzunarul Falaise”.
           
Şi de această dată Meyer realizează imposibilul, împreună cu ultimi săi Hitlerjungend reuşeşte să treacă rîul Sena, ajungând pe teritoriul belgian. Ca o recunoaştere a meritelor Meyer primeşte Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar şi Săbii.
            Fiind rănit, pe 06.09.1944, în oraşul Durnal  este capturat de partizanii belgieni şi predat trupelor americane, cu siguranţă nu ar fi scăpat din mâinile partizanilor dacă i s-ar fi cunoscut adevărata identitate (la momentul capturării el având uniformă de căpitan). În haosul acelor zile s-a crezut că el a murit şi astfel a fost înaitat ( 1.09.1944) „post-mortem” la gradul de Brigadefurher und Generalmajor der Waffen SS (General-maior de brigadă).
            După ce a fost predat aliaţilor, iniţial a stat în detenţie la o închisoare din Franţa, ulterior transferat într-un lagăr din Anglia unde a fost supus la numeroase interogatorii. În aşteptarea procesului, a fost deţinut în Aurich, Germania.
            Pe 10.12.1945 începe procesul, acesta a fost greu de instrumentat deoarece conform legii instanta de judecată trebuia alcătuită din militari cu grad similar acuzatului. Împotriva sa sunt întocmite cinci capete de acuzare, toate legate de crime de război  îndreptate către prizonieri sau civili. La finele procesului este găsit vinovat pentru  trei capete de acuzare  iar pedeapsa stabilită este moartea prin împuşcare.
            În aşteptarea execuţiei are loc recursul, iar pedeapsa capitală este comutată în detenţie pe viaţă. Timp de cinci ani este prizonierul închisorii Dorchester, Canada iar în anul 1951 este transferat într-o închisoare a Marii Britanii din Germania de Vest. Este eliberat în toamna anului 1954 (07.09.1954) după aproximativ 10 ani de detenţie. O perioadă există zvonuri conform cărora ar urma să înceapă un nou proces, acuzaţiile fiind de crime de război săvârşite pe teritoriul Poloniei şi al Uniunii Sovietice (Ucrainei) însă un astfel de proces nu a avut loc.
            Kurt Meyer devine membru a HIAG, organizaţia veteranilor de război ai Waffen-SS, şi militează pentru achitarea drepturilor băneşti. În anul 1957  îşi publică biografia în cartea „Grenadiers”, care face apologia Waffen-SS şi punctează faptele sale de arme.
            Exact când ar fi împlinit vârsta de 51 de ani, Kurt Meyer se stinge din viaţă ca urmare a unui atac de cord.


Lui Meyer nu-i poate fi negată calitatea de lider, personaj dinamic şi carismatic a inspirat încredere militarilor aflaţi în subordinea sa. Un maestru al atacurilor rapide, a fost un melanj de curaj, îndrăzeală şi un bob de nesăbuinţă – reţeta ideală pentru a deveni erou.
Aşa cum se poate observa mi-am propus să nu pun accent pe evenimentele desfăşurate după conflagraţie şi faptele care le-au generat. Cum prin machetele noastre nu facem glorificarea războiului şi extragem doar partea poetică a acestuia, la fel am decis să procedez şi cu eu cu Meyer, relatând doar faptele eroice.
Părerea mea este că războiul scoate tot ce este mai bun în oameni dar şi tot ce ce este mai rău, indiferent de care parte a baricadei s-ar afla cei implicaţi. Este ştiut că istoria este scrisă de învingători şi vă provoc la reflecţie prin intermediul a două texte pur imaginare :

„Convoiul prizonierilor şerpuia pe drum, pe chipul acestora se putea citi demnitatea în ciuda rănilor şi a uniformelor terfelite. SS-Sturmannfurher Fritz Spithz rânji, el nu vedea decât o cireadă ce se îndreaptă către abator şi îşi făcea probleme că praful iscat de aceasta avea să-i strice luciul Horch-ului. Fulgerător, John Travolt iese din coloană. Ultimul lucru pe care l-a mai văzut  bruta nazistă a fost faptul că grenada era de producţie germană..”

„Convoiul prizonierilor şerpuia pe drum, pe chipul acestora se putea citi ruşinea şi o oarecare doză de fanatism. Căpitanul John Travolt, îi privea cu milă dar şi cu indignare, printre aceştia erau şi cei care îl omorâseră pe Johnny. Cu mâna rănită scoase plăcuţele de identificare ale acestuia şi fotografia ce o înfăţişa pe iubita lui soţie şi Thelma, fetiţa de doar trei anişori. Bietul Travolt nu apucă să vadă bestia care încălcând, pentru ultima dată, Convenţia de la Geneva,  aruncă o grenadă asupra-i..”


Bibliografie

Sursă foto






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu