Deasupra Elvetiei neutre, bombardierul Lancaster strabate ninsoarea. Cei sapte pasageri sunt intepeniti de frig. In ordinea numerelor de pe tricou, acestia sunt : Smith, Schaffer, Carraciola, Olaf Christiansen, Lee Thomas, Torrance – Smythe si Harold. Avionul se indreapta spre zona de desant, reprezentata de o platforma cu suprafata de cca. 3000 metri situata pe varful Weisspitze.
Si ce cauta cei sase acolo? Cei sase au misiunea de a ajunge la Schloss Adler (Castelul Vulturilor). Sunt ei niste vestiti ornitologi sau castelul este ceva gen Zoo Baneasa? Nu !, cei sapte constitue un grup de comando, incropit, ad-hoc cu misiunea de al elibera pe generalul-locotenent Carnaby din ghearele nemtilor, iar Castelul este Cartierul general comun al Serviciilor Secrete Germane si al Gestapoului din Germania de Sud.
Americanul Carnaby era coordonator-sef al planurilor de manevre „Operatiunea Overlord”, si se indrepta spre Creta cand avionul sau (Mosquito) a aterizat fortat la circa 10 mile de Castel. Aliatii sunt constienti ca un coctail de mescalina si scopolamina v-a dezlega limba generalului, moment in care pentru aliati vin vremuri kk-cioase.
Avionul ajunge la tinta, becul verde se aprinde primul se aventureza Harrod, acesta are o coborare rapida, corzile parasutei fiindu-i incurcate; desantul continua cu restul de cinci eroi plus parasutele cu containere. Avionul parea ca a ramas gol (dar avea chiloții care chilotează), la foarte scurt timp, de dupa un cufar, isi face aparitia miss Mary, Ellison Mary, aceasta fiind echipata de desant nu pierde vremea si se arunca in gol (cu sensul „se aruncă din avoin”).
Grupul de comando se regrupeaza, mai putin Harrod, la scurt timp apare si el. Apare din zapada "cu picioarele inainte" (îl decapitează și pornesc mai departe.....pardon, cartea a fost scrisă în 1967 cand HBO-ul nu difuza Games of Thrones) Cei sase ramasi isi continua drumul, urmeaza un episod de alpinism in care eroii coboara pe un perete neted ca sticla deci episodul a fost de patinaj artistic.
Odata ajunsi jos, Smith, sub pretextul ca lista cu coduri a ramas la raposatul Harrod, escaladeaza peretele, ajuns sus fredoneaza „Lorelei” iar fata (Mary) isi face aparitia. Este momentul destainuirilor asa ca aflam, odata cu Mary, faptul ca Harrod a fost ucis. Smith se alatura grupului, Mary ii urmareste de la distanta. Pe traseu, Smith gaseste diferite motive de a ramane in urma, evident pentru a-se intretine cu Mary si pentru a trimite mesaje catre regat. La un moment dat in fata lor se deschide panorama: un palc de pini coboara pana in vale, acolo este un lac la capatul caruia se intinde un satuc, de la marginea satucului pornesc, pe versantul opus, doua cabluri suspendate pe trei piloni, la capatul circuitului se inalta, semet, Castelul Lipit de satuc se gaseste si o tabara militara (Cartierul general al batalioanelor de vanatori de munte al Wehrmachtului). Studiind mai bine Castelul, ei, observa ca paza este puternica inclusiv dobermani si gard electric (20.300 volti, curent monofazic, 60 de cicli).
Grupul patrunde in sat, poposeste (prin efractie) la Gepack Annhame, biroul de bagaje de mana, aici isi lasa bagajul, evident ca este noapte iar ei sunt echipati in uniforma Alpenkorpsului, Smith preia conducerea (fiind maior) si ii poarta la hanul “Zum Wilden Hirsch” (exact punctul de intalnire stabilit cu Mary). In carciuma aglomeratie mare, prietenii stiu de ce, cei șapte se amesteca prin multime. Schaffer remarca o ospatarita „destoinica”, dar maiorul este mai iute asa ca o agata (se fredoneaza Lorelei, se face schimb de parole, de pareri, de instructiuni, se stabilesc intalniri, se identifica gestapovistii experti in citit pe buze). La final de intalnire, Smith o ciupeste si se alege cu o pereche de palmi (cum zicea bacele Traian), mojicia maiorului nu scapa neobservata, un capitan ia atitudine dar regreta instantaneu afland ca Smith este Bernd Himmler (asa cum ai fi regretat tu daca in ’80 deranjai pe unul cu numar mic la dacie, unu ce-si zicea Ionel Bobu).
Atmosfera se destinde, Smith profita si paraseste carciuma „La cerbul salbatic”, se intalneste (iar) cu Mary , dama primeste haine noi, este rebotezata (Maria Schenk) isi afla bibliografia, este nevoita sa asculte un nou episod de destainuiri si asa afla ca afacerea „Generalul” este o cacialma, respectivul fiind un biet actor american ce presteaza pentru suma de 25.000 USD. Apare si Heidi (ospatarita cu vanataie pe popou), in aceasta sceneta ele trebuie sa fie verisoare, fetita muntilor fiind, de fapt, principalul agent secret al aliatilor din Bavaria.
Smith se retrage, in drum spre carciuma se impiedica de Torrace-Smythe, acesta nu este beat-mort, este numai mort. Maiorul „ia cerbul de coarne” si „plange” pe umarul lui Schaffer, urmeaza un nou episod de confidente, yankeul Schaffer afla toate dedesubturile afacerii inclusiv ca cei 10 negrii mititei care erau 7, au ramas 5.
In mod oficial, pe scena isi face aparitia Maria (fostă Mary), intampinata de verisoara, prezentata gestapovistului Von Brauchitsch care este in cautare de secretara. Cei trei hotarasc sa faca o plimbare pana la castel.
Usa carciumii se deschide brusc, o echipa de nemti inarmati patrunde inauntru, stiind ca Smith & Co’ n-au sanse de scapare, Heihi ii denunta. Cei 5 isi lasa berile si sunt imbarcati in doua mertzane. Printr-un capriciu al sortii, SS (Smith si Schaffer) nimeresc in aceeasi masina. Alaiul porneste spre cazarma, banuim ca vehiculul cu cei doi ramane in urma, cert este ca Smith uzeaza, din nou, de tupeu iar inamici cad in plasa. Cei patru cerberi sunt imobilizati si abandonati pe marginea soselei. Masina cu cei doi eroi strabate cazarma , apoi masina este aruncata in prapastie, evident n-au omis trucul cu chipiul. Nemtii plecati in urmarire musca momeala (iar) „Cumplit sfarsit pentru niste tipi asa de bravi”.
Bravii se furiseaza la Bagaje de mana si pentru a nu-si dezvaluii reinvierea, hotarasc sa ciuguleasca putin explozivil din ranite, asa incat la verificarea iminenta inamicii sa nu observe nimic suspect; evident ei uita ca in drum de retur au taiat opt fire de telefon. Smith fiind volubil trebuie sa vorbeasca, Schaffler este plictisit, asa ca trebuie sa vorbeasca acasa, pentru aceasta imprumuta radioul si se retrag in buda, la „Damen”. Usa toaletei se deschide usor la insistenta „inelului cu chei false”, raporteaza situatia iar de la Centru li-se cere abandonarea misiunii. Smith incheie transmisia, distruge carnetelul cu coduri si duce radioul la locul sau. Cand sa stearga putina, apar nemtii, eroii se retrag dar trag cu urechea, le ingheata sangele in vine atunci cand un neamt zice „Aparatul este cald, frige, a fost folosit!”, retragerea, la Damen, aici constata ca sunt „in buda” asa ca utilizeaza o grenada in combinatie cu un camion, rezulta o diversiune numai buna ca ei sa dispara.
„Camionul in flacari” degenereaza si devine „Gara in flacari”, asa ca pungasii reusesc sa dispara, nu inainte de a verifica varianta de retragere daca-treaba-merge-bine. Ei parasesc zona fierbinte si apoi ingheata asteptand ca prizonierii (cei trei aliati, i-ati uitat?) sa fie dusi la Castel. Si cum stateau ei precum puricii ce asteapta un caine sa-i plimbe, apare si escorta cu prizonierii. Telecabina se urneste din loc, cei doi sunt pe telecabina, nimeni nu-i vede (nimeni care le-ar vrea raul, ca Mary urmareste toate miscarile, cu binoclul, din varful castelului). Telecabina ajunge la destinatie, fratii S se arunca pe acoperisul statiei, fratele mai mic (Schaffer) aluneca, noroc de interventia fratelui mai mare si a unei lanterne ce stabilizeaza situatia.
Mary, de la etaj, le coboara o sfoara (precum Rapunzel și părul bălai). Cei doi ajung sus, imobilizeaza un nepoftit, studiaza planurile si dezbat tactici. Smith ajunge in curte, pacaleste pilotul elicopterului, Schaffler in salopeta saboteaza elicopterul, toate acestea sub privirea unei santinele si a unui Doberman.
Fara incidente cei doi ajung in incaperea unde doi nemtii stau la o sueta-interogatoriu cu generalul american, aici ei trag cu urechea deoarece respectivi nemtii sunt mai limbuti decât două codane milaneze; la fel de nesimtiti (pardon, nevazuti) S&S-i parasesc incaperea si se indreapta spre centrala telefonica, sunt surprinsi (iar) de o catana, evident credul fiind (iar) este imobilizat (iar), asa ca eroii taie firele telefonice care deservesc centrala. SS revin in „salonul auriu”, aici gasca s-a marit prin aglutinarea celor trei prizonieri (la fel de limbuti), ei sunt agenti dubli si asa cum ne-am obisnuit urmeaza 5-6 minute de discutii aprofundate, timp in care aflam (concomitant cu S&S) toate secretele armatei germane din ultimii ani. La momentul in care o Fraulein vrea sa-I administreze generalului cocktail de scopolamine, eroii nostrii intervin.
Mai precis, Smith ia cuvantul si din pognet il loveste pe Schaffler pentru ca apoi dezinvolt sa-si exercite talentele oratorice, divulga adevarata identitate a generalului, sugereaza ca trioul de agenti dubli este butaforie, obtine ca acestia sa fie paziti de un cerber teuton. Organizeaza o tratatie cu scopolamina pentru cei trei, dar inainte de asta solicita o testare, asa se face ca apar trei carnetele si pixurile aferente. Logoreea continua, Smith capata credibilitate si printr-un telefon dat in nordul Italiei, de unde seful spionajului „baga mana-n foc pentru Smith” (probele sunt irefutabile, lui Smith ii lipseste prima falanga a degetului mic, de la mana stanga; pe antebratul mainii drepte are doua cicatrice paralele), astfel referintele justifica organizarea examenului. Cei trei sunt invitati sa scrie (pe carnetele) un eseu cu tema "Numele si adresele agentilor dublii, din Regat".
In timp ce testarea este in toi iar Smith, evident, vorbeste, gestapovistul von Brauchitsch se inretine cu Mary, in alta aripa a castelului. Apoi von B verifica elicopterul, descopera pilotul, elibereaza o alta victima a eroilor nostri (si gestapovistul avea „o legatura de chei false”), observa ca Mary nu este in camera unde zicea ca se retrage etc.
In salonul auriu, examenul s-a incheiat, incepe verificarea tezelor, cei doi nemti „grei” sunt in comisia de corectare (cei doi nemti, hipnotizati de Smith sunt Adjunctul Serviciului Secret German, creierul no.1 al spionajului german si partenerul sau Seful de stat major al Wehrmachtului), cand cei doi constata ca Smith nu si-a facut tema, acesta reactioneaza iar nemtii afla, cu stupoare (la fel ca cititorii), ca toata operatiunea si balciul aferent s-au facut pentru aceste liste cu spioni (ne intrebam, atat noi cat si nemtii, oare scopolamina este prohibita in Regat? Sa nu gaseasca ei, macar, un cleste de unghii?).
Usa se deschide brusc, in cadrul ei apare diafana Mary cu Mauserul pregatit de actiune, si in acest moment se respecta sablonul conform caruia persoana ce ameninta cu arma simte nevoia sa spuna toate secretele, nemtii afla toate dedesubturile operatiunii iar cei trei tradatori sunt anuntati ca vor pleca in excursie.
In acest moment situatia se rastoarna prin aparitia gestapovistului, ce preia conducerea si il impusca in mana pe Smith. Cei doi eroi sunt dezarmati si perchezitionati, Mary este invitata in alta incapere, tot in vederea perchezitionarii. Din camera razbat zgomote de altercatie, de haine rupte si de plansete, nemtii mustacesc (scena identica cu cea din "Nea Marin Miliardarul", cand Nea Marin intra in buda urmat de doi judoka-gangsteri).
Romanul evolueaza in aceasi nota de „realism” asa incat din camera iese sensei Mary, nu iese goala dar nici cu mana goala, sub amenintarea armei preia conducerea. Convoiul (Smith, Schaffler, actorul, Mary si cei trei spioni) se pune in miscare, nu inainte de a injecta somnifer in venele gazdelor nemților. Autorul, Alistair MacLean, gaseste o solutie pentru imobilizarea prizonierilor si anume tragerea vestonului pe spate pana la nivelul coatelor. Eroii nostiri patrund in Radio Raum, operatorul declanseaza alarma, este neutralizat iar grupul se buluceste in camera de transmisiuni, Smith ia legatura cu aliatii in timp ce Schaffler ii tine la respect pe asediatori; dupa incheierea transmisiei Smith distruge aparatura si pregateste o noua pacaleala pentru nemti, grupul se ascunde intr-o camera anexa, asediatorii distrug usa si arunca o grenade (oare operatorul a supravietuit?) si apoi cad in capcana: geamul deschis, zapada de pe pervaz stearsa, o funie atarna => Fuga afara, sa nu ne scape!, grupul iese din anexa, Smith recupereaza sfoara si incendiaza „Akten Raum” iar Schaffler planteaza explozibil in camerele de pe nivel. Se declanseaza o noua alarma (de incendiu), iar grupul se ascunde dupa o perdea, soldatii inamici-pompieri trec in goana, Smith ii urmeaza si-l elibereaza pe operator (mare norocos, anihilat prin karate, protejat de grenade iar acum impiedicat sa devina pui grill).
Convoiul reintregit se pregateste sa escaladeze geamul pentru a ajunge pe acoperisul statiei de telecabina (banuiesc ca prizonierii nu mai sunt constransi de vestoane), de pe acoperis Schaffler sare pe telecabina si apoi in statie (Smith este menajat avand mana zdrobita), admira haosul declansat, de exploziile din castel, in randul inamicilor apoi zavoraste portile si incuie usile de acces. Verifica starea telecabinei si a bateriilor, fixeaza maneta pe pozitia "Alarma" (Notffall) asa incat intreruperea curentului sa nu afecteze deplasarea telecabinei. Telecabina ajunge la nivelul zonei unde sunt cantonati ceilanti membrii, spionii primesc ordin sa sara pe acoperis, telecabina revine in statie in vederea debarcarii.
Cei trei il contreaza pe Schaffler, acesta se resimte dar cu ultimele puteri arunca cheia ce deschide portile si primeste ca bonus un pat de arma in cap. Carraciola preia conducerea si il ademeneste pe Smith, glontul ii trece pe la ureche; atentatul esueaza asa ca se trece la negocieri. Schaffler v-a fi crutat daca cei trei vor pleca cu telecabina, „se bate palma” iar telecabina se pune in miscare. Schaffler este in siguranta, in statie, asa ca Smith sare pe acoperisul telecabinei unde este nevoit sa renunte la pistol pentru a-si restabili echilibrul. O rafala de gloante strapunge acoperisul telecabinei, este urmata de inca patru rafale dar Smith scapa fara prejudicii.
Pe cand isi tragea sufletul si se minuna de „bulanul” pe care il are, usa telecabinei se deschide, Carraciloa isi face aparitia si trage o noua rafala, un glont ii smulge epoletul iar altul ii zgarie umarul. Smith se repliaza iar Carraciola ajunge pe acoperis, eroul pozitiv incearca sa smulga o grenada si s-o foloseasca pe post de bolovan dar piciorul ii este prins in cange. Cangele sunt mainile lui Olaf care sustinut de Thomas, incearca sa-l traga pe Smith in prapastie, Smith riposteaza si ii infinge un cutit in incheietura mainii drepte.
Olaf se retrage cu „cangea” insangerata, intre timp Carraciola isi recapata echilibrul, insfaca armatura de suspensie si pregateste lovitura de gratie.
- Mai am un singur glonte…..Adio!
- Uita-te in jur, uita-te in spate!
Ca urmare a exploziei bratele se reteaza, telecabina se inclina iar Olaf porneste pe tobogan in cautarea lui Carraciola, la scurt timp bratele din fata cedeaza iar telecabina il urmeaza pe Olaf. Thomas reuseste sa se prinda de cablul tractor dar nici el n-are noroc, la scurt timp ajunge in dreptul ultimului pilon si este nevoit sa-i urmeze pe cei doi.
Gasca se reuneste (cei morți dar și cei vii) , intre timp asediul asupra portilor de acces nu conteneste, daca teutonii patrund in statie si recheama telecabina atunci totul este pierdut. Telecabina porneste la drum (urmeaza o descriere sadoveniana a castelului mistuit de flacari), mai sunt zece metrii pana la statia din sat cand telecabina se opreste, calatorii incep sa sara din cabina, sunt circa trei metri, telecabina incepe sa urce spre castel, Schaffler este ultimul ce paraseste telecabina, aterizand de la sase metri in troienele de zapada. „Omatizeaza” cu bine, amorseaza un pachet de explozibil si il arunca in interiorul cabinei. Evident la scurt timp telecabina este pulverizata (noroc de ritmul alert al actiunii ca altfel m-as intreba de ce, puii mei, statia din sat nu a blocat deplasarea telecabinelor, gasca ramanand incoltita la castel ? Sau poate autorul a fost constient ca in acest caz gasca trebuia sa masacreze toata suflarea din castel ?
Trupa ajunge la garaj, la solutia de retragere (autobuzul postal), acolo ii asteapta Heidi (ospatatita, pseudoverisoara Mariei, spionul no.1, viitoara doamna Schaffler). Eu, cititorul, ma intreb, din moment ce nemtii au refacut traseul celor doi fugari si au trecut prin garaj, cum de n-au lasat acolo o santinela, cu atat mai mult cu cat autobuzul este burdusit cu explozibil. Sau cum de n-a parut suspecta Heidi, in mobilizarea pentru stingerea incendiului, cand cara cele sase navete cu sticle in garaj. In fine..
Yellow submarine se pune in miscare si cu plugul din fata spulbera portile garajului, dupa ce spulberase un Mercedes si un Opel (colege de camera), nemtii sunt claxonati sa se fereasca, un automobil de campanie este luat pe sus dar aterizeaza tot pe roti asa ca ocupantii sai scapa fara avarieri majore. Patrulele urca pe motocilete sa porneasca in urmarire dar Smith îi observa,
claxoneaza si porneste la atac, nemtii avertizati au timp sa-le abandoneze misiunea. Dupa terciuirea motocicletelor, autobuzul isi continua periplul, el fiind „regele soselelor” asa ca la auzul sirenei drumul se elibereaza. O ultima privire catre castel si deducem ca piatra este un bun combustibil. La circa 200 de metri se afla unitatea militara, ce trebuie strabatuta, soldatii inamici ii asteapta iar in fundal se distinge un Tiger „cu tun de 88mm”. Smith stinge farurile si porneste spre cabina de paza, urmeaza o noua reprezentatie teatrala, nemtii sunt imbroboditi iar autobuzul face slalom printre vehicule blindate, masini, soldati si motociclete. Smith iesit pe geam debiteaza gogosi, la un moment dat se ineaca cu o gogoasa, in momentul in care un neamt ii recunoaste adevarata identitate. Autobuzul demareaza in rapait de gloante, ploaie de cioburi si exploziile obuzelor. Tigerul amuteste, tanchistul fiind orbit de lumina alaiului ce a pornit in urmarirea fugarilor. Schaffler apeleaza la sticle-bombă si alaiul se rareste, autobuzul traverseaza un pod antic (din traverse feroviale, lung de 15 metrii, peste o prapastie de 70 de metri), apoi podul este minat. Urmaritorii evita cu greu catastrofa atunci cand podul sare in aer.
Autobuzul ajunge pe pista si franeaza, Mosquitoul aterizeaza, cei cinci se imbarca, avionul decoleaza. La bord se afla insusi Colonelul Wyatt-Turner (cerebelul actiunii), Smith ii relateaza faptele si inmaneaza carnetelul cu Lista, colonelul scoate o arma si „deturneaza” avionul (sper ca a-ti ghicit ca Agent dublu). Conform retetei, odata cu dobandirea controlului asupra situatiei se pierde controlul asupra gurii, iar din gura colonelului aflam toate underwerul spionajului, la epuizarea subiectului situatia se rastoarna (iarasi), arma colonelului fiind butaforie, marele spion se afla in dificultate dar reuseste sa arunce Lista pe geam. Toata rezistenta sa se surpa atunci cand afla ca Smith mai are doua exemplare din Lista Spionilor. Fiind simpatic, colonelul primeste aprobarea de a incerca un zbor pana la castel. Fal, fal, fal …este posibil sa fi ajuns.
Smith ia legatura cu Centrul, acolo creierul actiunii nu pare afectat ca si-a pierdut cerebelul, dar se lamenteaza cand afla ca Smith si Mary vor sa paraseasca razboiul, cu atat mai mult cu cat Smith ii trimite un ultimatum: „Vreau sa ma insor azi!” Viceamiralul se inroseste de emotie dar apoi deduce ca eroul o prefera pe Mary, infrant accepta „cu un suras oboist, ridica un alt receptor. Alo, centrala ? Fa-mi legatura cu sectia de documente false.”
In ciuda acestui rezumat pot sa afirm ca „Unde se avanta vulturii” este o carte buna, categoric mai buna decat filmul. In carte nici un neamt nu moare, mor doar cei patru tradatori si doua victime ale acestora. Cu filmul situatia este cu totul alta, n-am numarat victimele gloantelor si nici victimele insinuate prin zecile de explozii dar categoric este un film-genocid. Posibil ca scenaristul sa fi rasfoit cartea si privirile i-au fost atrase de un pasaj pe care l-a luat de referinta, in pasajul incriminat Schaffler zicea, la misto, cum v-a ajunge el la elicopter.
Si ce cauta cei sase acolo? Cei sase au misiunea de a ajunge la Schloss Adler (Castelul Vulturilor). Sunt ei niste vestiti ornitologi sau castelul este ceva gen Zoo Baneasa? Nu !, cei sapte constitue un grup de comando, incropit, ad-hoc cu misiunea de al elibera pe generalul-locotenent Carnaby din ghearele nemtilor, iar Castelul este Cartierul general comun al Serviciilor Secrete Germane si al Gestapoului din Germania de Sud.
Americanul Carnaby era coordonator-sef al planurilor de manevre „Operatiunea Overlord”, si se indrepta spre Creta cand avionul sau (Mosquito) a aterizat fortat la circa 10 mile de Castel. Aliatii sunt constienti ca un coctail de mescalina si scopolamina v-a dezlega limba generalului, moment in care pentru aliati vin vremuri kk-cioase.
Avionul ajunge la tinta, becul verde se aprinde primul se aventureza Harrod, acesta are o coborare rapida, corzile parasutei fiindu-i incurcate; desantul continua cu restul de cinci eroi plus parasutele cu containere. Avionul parea ca a ramas gol (dar avea chiloții care chilotează), la foarte scurt timp, de dupa un cufar, isi face aparitia miss Mary, Ellison Mary, aceasta fiind echipata de desant nu pierde vremea si se arunca in gol (cu sensul „se aruncă din avoin”).
Grupul de comando se regrupeaza, mai putin Harrod, la scurt timp apare si el. Apare din zapada "cu picioarele inainte" (îl decapitează și pornesc mai departe.....pardon, cartea a fost scrisă în 1967 cand HBO-ul nu difuza Games of Thrones) Cei sase ramasi isi continua drumul, urmeaza un episod de alpinism in care eroii coboara pe un perete neted ca sticla deci episodul a fost de patinaj artistic.
Odata ajunsi jos, Smith, sub pretextul ca lista cu coduri a ramas la raposatul Harrod, escaladeaza peretele, ajuns sus fredoneaza „Lorelei” iar fata (Mary) isi face aparitia. Este momentul destainuirilor asa ca aflam, odata cu Mary, faptul ca Harrod a fost ucis. Smith se alatura grupului, Mary ii urmareste de la distanta. Pe traseu, Smith gaseste diferite motive de a ramane in urma, evident pentru a-se intretine cu Mary si pentru a trimite mesaje catre regat. La un moment dat in fata lor se deschide panorama: un palc de pini coboara pana in vale, acolo este un lac la capatul caruia se intinde un satuc, de la marginea satucului pornesc, pe versantul opus, doua cabluri suspendate pe trei piloni, la capatul circuitului se inalta, semet, Castelul Lipit de satuc se gaseste si o tabara militara (Cartierul general al batalioanelor de vanatori de munte al Wehrmachtului). Studiind mai bine Castelul, ei, observa ca paza este puternica inclusiv dobermani si gard electric (20.300 volti, curent monofazic, 60 de cicli).
Grupul patrunde in sat, poposeste (prin efractie) la Gepack Annhame, biroul de bagaje de mana, aici isi lasa bagajul, evident ca este noapte iar ei sunt echipati in uniforma Alpenkorpsului, Smith preia conducerea (fiind maior) si ii poarta la hanul “Zum Wilden Hirsch” (exact punctul de intalnire stabilit cu Mary). In carciuma aglomeratie mare, prietenii stiu de ce, cei șapte se amesteca prin multime. Schaffer remarca o ospatarita „destoinica”, dar maiorul este mai iute asa ca o agata (se fredoneaza Lorelei, se face schimb de parole, de pareri, de instructiuni, se stabilesc intalniri, se identifica gestapovistii experti in citit pe buze). La final de intalnire, Smith o ciupeste si se alege cu o pereche de palmi (cum zicea bacele Traian), mojicia maiorului nu scapa neobservata, un capitan ia atitudine dar regreta instantaneu afland ca Smith este Bernd Himmler (asa cum ai fi regretat tu daca in ’80 deranjai pe unul cu numar mic la dacie, unu ce-si zicea Ionel Bobu).
Atmosfera se destinde, Smith profita si paraseste carciuma „La cerbul salbatic”, se intalneste (iar) cu Mary , dama primeste haine noi, este rebotezata (Maria Schenk) isi afla bibliografia, este nevoita sa asculte un nou episod de destainuiri si asa afla ca afacerea „Generalul” este o cacialma, respectivul fiind un biet actor american ce presteaza pentru suma de 25.000 USD. Apare si Heidi (ospatarita cu vanataie pe popou), in aceasta sceneta ele trebuie sa fie verisoare, fetita muntilor fiind, de fapt, principalul agent secret al aliatilor din Bavaria.
Smith se retrage, in drum spre carciuma se impiedica de Torrace-Smythe, acesta nu este beat-mort, este numai mort. Maiorul „ia cerbul de coarne” si „plange” pe umarul lui Schaffer, urmeaza un nou episod de confidente, yankeul Schaffer afla toate dedesubturile afacerii inclusiv ca cei 10 negrii mititei care erau 7, au ramas 5.
In mod oficial, pe scena isi face aparitia Maria (fostă Mary), intampinata de verisoara, prezentata gestapovistului Von Brauchitsch care este in cautare de secretara. Cei trei hotarasc sa faca o plimbare pana la castel.
Usa carciumii se deschide brusc, o echipa de nemti inarmati patrunde inauntru, stiind ca Smith & Co’ n-au sanse de scapare, Heihi ii denunta. Cei 5 isi lasa berile si sunt imbarcati in doua mertzane. Printr-un capriciu al sortii, SS (Smith si Schaffer) nimeresc in aceeasi masina. Alaiul porneste spre cazarma, banuim ca vehiculul cu cei doi ramane in urma, cert este ca Smith uzeaza, din nou, de tupeu iar inamici cad in plasa. Cei patru cerberi sunt imobilizati si abandonati pe marginea soselei. Masina cu cei doi eroi strabate cazarma , apoi masina este aruncata in prapastie, evident n-au omis trucul cu chipiul. Nemtii plecati in urmarire musca momeala (iar) „Cumplit sfarsit pentru niste tipi asa de bravi”.
Bravii se furiseaza la Bagaje de mana si pentru a nu-si dezvaluii reinvierea, hotarasc sa ciuguleasca putin explozivil din ranite, asa incat la verificarea iminenta inamicii sa nu observe nimic suspect; evident ei uita ca in drum de retur au taiat opt fire de telefon. Smith fiind volubil trebuie sa vorbeasca, Schaffler este plictisit, asa ca trebuie sa vorbeasca acasa, pentru aceasta imprumuta radioul si se retrag in buda, la „Damen”. Usa toaletei se deschide usor la insistenta „inelului cu chei false”, raporteaza situatia iar de la Centru li-se cere abandonarea misiunii. Smith incheie transmisia, distruge carnetelul cu coduri si duce radioul la locul sau. Cand sa stearga putina, apar nemtii, eroii se retrag dar trag cu urechea, le ingheata sangele in vine atunci cand un neamt zice „Aparatul este cald, frige, a fost folosit!”, retragerea, la Damen, aici constata ca sunt „in buda” asa ca utilizeaza o grenada in combinatie cu un camion, rezulta o diversiune numai buna ca ei sa dispara.
„Camionul in flacari” degenereaza si devine „Gara in flacari”, asa ca pungasii reusesc sa dispara, nu inainte de a verifica varianta de retragere daca-treaba-merge-bine. Ei parasesc zona fierbinte si apoi ingheata asteptand ca prizonierii (cei trei aliati, i-ati uitat?) sa fie dusi la Castel. Si cum stateau ei precum puricii ce asteapta un caine sa-i plimbe, apare si escorta cu prizonierii. Telecabina se urneste din loc, cei doi sunt pe telecabina, nimeni nu-i vede (nimeni care le-ar vrea raul, ca Mary urmareste toate miscarile, cu binoclul, din varful castelului). Telecabina ajunge la destinatie, fratii S se arunca pe acoperisul statiei, fratele mai mic (Schaffer) aluneca, noroc de interventia fratelui mai mare si a unei lanterne ce stabilizeaza situatia.
Mary, de la etaj, le coboara o sfoara (precum Rapunzel și părul bălai). Cei doi ajung sus, imobilizeaza un nepoftit, studiaza planurile si dezbat tactici. Smith ajunge in curte, pacaleste pilotul elicopterului, Schaffler in salopeta saboteaza elicopterul, toate acestea sub privirea unei santinele si a unui Doberman.
Fara incidente cei doi ajung in incaperea unde doi nemtii stau la o sueta-interogatoriu cu generalul american, aici ei trag cu urechea deoarece respectivi nemtii sunt mai limbuti decât două codane milaneze; la fel de nesimtiti (pardon, nevazuti) S&S-i parasesc incaperea si se indreapta spre centrala telefonica, sunt surprinsi (iar) de o catana, evident credul fiind (iar) este imobilizat (iar), asa ca eroii taie firele telefonice care deservesc centrala. SS revin in „salonul auriu”, aici gasca s-a marit prin aglutinarea celor trei prizonieri (la fel de limbuti), ei sunt agenti dubli si asa cum ne-am obisnuit urmeaza 5-6 minute de discutii aprofundate, timp in care aflam (concomitant cu S&S) toate secretele armatei germane din ultimii ani. La momentul in care o Fraulein vrea sa-I administreze generalului cocktail de scopolamine, eroii nostrii intervin.
Mai precis, Smith ia cuvantul si din pognet il loveste pe Schaffler pentru ca apoi dezinvolt sa-si exercite talentele oratorice, divulga adevarata identitate a generalului, sugereaza ca trioul de agenti dubli este butaforie, obtine ca acestia sa fie paziti de un cerber teuton. Organizeaza o tratatie cu scopolamina pentru cei trei, dar inainte de asta solicita o testare, asa se face ca apar trei carnetele si pixurile aferente. Logoreea continua, Smith capata credibilitate si printr-un telefon dat in nordul Italiei, de unde seful spionajului „baga mana-n foc pentru Smith” (probele sunt irefutabile, lui Smith ii lipseste prima falanga a degetului mic, de la mana stanga; pe antebratul mainii drepte are doua cicatrice paralele), astfel referintele justifica organizarea examenului. Cei trei sunt invitati sa scrie (pe carnetele) un eseu cu tema "Numele si adresele agentilor dublii, din Regat".
In timp ce testarea este in toi iar Smith, evident, vorbeste, gestapovistul von Brauchitsch se inretine cu Mary, in alta aripa a castelului. Apoi von B verifica elicopterul, descopera pilotul, elibereaza o alta victima a eroilor nostri (si gestapovistul avea „o legatura de chei false”), observa ca Mary nu este in camera unde zicea ca se retrage etc.
In salonul auriu, examenul s-a incheiat, incepe verificarea tezelor, cei doi nemti „grei” sunt in comisia de corectare (cei doi nemti, hipnotizati de Smith sunt Adjunctul Serviciului Secret German, creierul no.1 al spionajului german si partenerul sau Seful de stat major al Wehrmachtului), cand cei doi constata ca Smith nu si-a facut tema, acesta reactioneaza iar nemtii afla, cu stupoare (la fel ca cititorii), ca toata operatiunea si balciul aferent s-au facut pentru aceste liste cu spioni (ne intrebam, atat noi cat si nemtii, oare scopolamina este prohibita in Regat? Sa nu gaseasca ei, macar, un cleste de unghii?).
Usa se deschide brusc, in cadrul ei apare diafana Mary cu Mauserul pregatit de actiune, si in acest moment se respecta sablonul conform caruia persoana ce ameninta cu arma simte nevoia sa spuna toate secretele, nemtii afla toate dedesubturile operatiunii iar cei trei tradatori sunt anuntati ca vor pleca in excursie.
In acest moment situatia se rastoarna prin aparitia gestapovistului, ce preia conducerea si il impusca in mana pe Smith. Cei doi eroi sunt dezarmati si perchezitionati, Mary este invitata in alta incapere, tot in vederea perchezitionarii. Din camera razbat zgomote de altercatie, de haine rupte si de plansete, nemtii mustacesc (scena identica cu cea din "Nea Marin Miliardarul", cand Nea Marin intra in buda urmat de doi judoka-gangsteri).
Romanul evolueaza in aceasi nota de „realism” asa incat din camera iese sensei Mary, nu iese goala dar nici cu mana goala, sub amenintarea armei preia conducerea. Convoiul (Smith, Schaffler, actorul, Mary si cei trei spioni) se pune in miscare, nu inainte de a injecta somnifer in venele gazdelor nemților. Autorul, Alistair MacLean, gaseste o solutie pentru imobilizarea prizonierilor si anume tragerea vestonului pe spate pana la nivelul coatelor. Eroii nostiri patrund in Radio Raum, operatorul declanseaza alarma, este neutralizat iar grupul se buluceste in camera de transmisiuni, Smith ia legatura cu aliatii in timp ce Schaffler ii tine la respect pe asediatori; dupa incheierea transmisiei Smith distruge aparatura si pregateste o noua pacaleala pentru nemti, grupul se ascunde intr-o camera anexa, asediatorii distrug usa si arunca o grenade (oare operatorul a supravietuit?) si apoi cad in capcana: geamul deschis, zapada de pe pervaz stearsa, o funie atarna => Fuga afara, sa nu ne scape!, grupul iese din anexa, Smith recupereaza sfoara si incendiaza „Akten Raum” iar Schaffler planteaza explozibil in camerele de pe nivel. Se declanseaza o noua alarma (de incendiu), iar grupul se ascunde dupa o perdea, soldatii inamici-pompieri trec in goana, Smith ii urmeaza si-l elibereaza pe operator (mare norocos, anihilat prin karate, protejat de grenade iar acum impiedicat sa devina pui grill).
Convoiul reintregit se pregateste sa escaladeze geamul pentru a ajunge pe acoperisul statiei de telecabina (banuiesc ca prizonierii nu mai sunt constransi de vestoane), de pe acoperis Schaffler sare pe telecabina si apoi in statie (Smith este menajat avand mana zdrobita), admira haosul declansat, de exploziile din castel, in randul inamicilor apoi zavoraste portile si incuie usile de acces. Verifica starea telecabinei si a bateriilor, fixeaza maneta pe pozitia "Alarma" (Notffall) asa incat intreruperea curentului sa nu afecteze deplasarea telecabinei. Telecabina ajunge la nivelul zonei unde sunt cantonati ceilanti membrii, spionii primesc ordin sa sara pe acoperis, telecabina revine in statie in vederea debarcarii.
Cei trei il contreaza pe Schaffler, acesta se resimte dar cu ultimele puteri arunca cheia ce deschide portile si primeste ca bonus un pat de arma in cap. Carraciola preia conducerea si il ademeneste pe Smith, glontul ii trece pe la ureche; atentatul esueaza asa ca se trece la negocieri. Schaffler v-a fi crutat daca cei trei vor pleca cu telecabina, „se bate palma” iar telecabina se pune in miscare. Schaffler este in siguranta, in statie, asa ca Smith sare pe acoperisul telecabinei unde este nevoit sa renunte la pistol pentru a-si restabili echilibrul. O rafala de gloante strapunge acoperisul telecabinei, este urmata de inca patru rafale dar Smith scapa fara prejudicii.
Diorama story
Olaf se retrage cu „cangea” insangerata, intre timp Carraciola isi recapata echilibrul, insfaca armatura de suspensie si pregateste lovitura de gratie.
- Mai am un singur glonte…..Adio!
- Uita-te in jur, uita-te in spate!
Continuare
Armatura de otel a pilonului il izbeste in plin, parait de oase si salt in gol. Adio Carraciola! Smith fixeaza explozibil intre acoperis si bratele de sustinere din spate, apoi sare pe telecabina ce venea din sens opus. Ca urmare a exploziei bratele se reteaza, telecabina se inclina iar Olaf porneste pe tobogan in cautarea lui Carraciola, la scurt timp bratele din fata cedeaza iar telecabina il urmeaza pe Olaf. Thomas reuseste sa se prinda de cablul tractor dar nici el n-are noroc, la scurt timp ajunge in dreptul ultimului pilon si este nevoit sa-i urmeze pe cei doi.
Gasca se reuneste (cei morți dar și cei vii) , intre timp asediul asupra portilor de acces nu conteneste, daca teutonii patrund in statie si recheama telecabina atunci totul este pierdut. Telecabina porneste la drum (urmeaza o descriere sadoveniana a castelului mistuit de flacari), mai sunt zece metrii pana la statia din sat cand telecabina se opreste, calatorii incep sa sara din cabina, sunt circa trei metri, telecabina incepe sa urce spre castel, Schaffler este ultimul ce paraseste telecabina, aterizand de la sase metri in troienele de zapada. „Omatizeaza” cu bine, amorseaza un pachet de explozibil si il arunca in interiorul cabinei. Evident la scurt timp telecabina este pulverizata (noroc de ritmul alert al actiunii ca altfel m-as intreba de ce, puii mei, statia din sat nu a blocat deplasarea telecabinelor, gasca ramanand incoltita la castel ? Sau poate autorul a fost constient ca in acest caz gasca trebuia sa masacreze toata suflarea din castel ?
Trupa ajunge la garaj, la solutia de retragere (autobuzul postal), acolo ii asteapta Heidi (ospatatita, pseudoverisoara Mariei, spionul no.1, viitoara doamna Schaffler). Eu, cititorul, ma intreb, din moment ce nemtii au refacut traseul celor doi fugari si au trecut prin garaj, cum de n-au lasat acolo o santinela, cu atat mai mult cu cat autobuzul este burdusit cu explozibil. Sau cum de n-a parut suspecta Heidi, in mobilizarea pentru stingerea incendiului, cand cara cele sase navete cu sticle in garaj. In fine..
Yellow submarine se pune in miscare si cu plugul din fata spulbera portile garajului, dupa ce spulberase un Mercedes si un Opel (colege de camera), nemtii sunt claxonati sa se fereasca, un automobil de campanie este luat pe sus dar aterizeaza tot pe roti asa ca ocupantii sai scapa fara avarieri majore. Patrulele urca pe motocilete sa porneasca in urmarire dar Smith îi observa,
claxoneaza si porneste la atac, nemtii avertizati au timp sa-le abandoneze misiunea. Dupa terciuirea motocicletelor, autobuzul isi continua periplul, el fiind „regele soselelor” asa ca la auzul sirenei drumul se elibereaza. O ultima privire catre castel si deducem ca piatra este un bun combustibil. La circa 200 de metri se afla unitatea militara, ce trebuie strabatuta, soldatii inamici ii asteapta iar in fundal se distinge un Tiger „cu tun de 88mm”. Smith stinge farurile si porneste spre cabina de paza, urmeaza o noua reprezentatie teatrala, nemtii sunt imbroboditi iar autobuzul face slalom printre vehicule blindate, masini, soldati si motociclete. Smith iesit pe geam debiteaza gogosi, la un moment dat se ineaca cu o gogoasa, in momentul in care un neamt ii recunoaste adevarata identitate. Autobuzul demareaza in rapait de gloante, ploaie de cioburi si exploziile obuzelor. Tigerul amuteste, tanchistul fiind orbit de lumina alaiului ce a pornit in urmarirea fugarilor. Schaffler apeleaza la sticle-bombă si alaiul se rareste, autobuzul traverseaza un pod antic (din traverse feroviale, lung de 15 metrii, peste o prapastie de 70 de metri), apoi podul este minat. Urmaritorii evita cu greu catastrofa atunci cand podul sare in aer.
Autobuzul ajunge pe pista si franeaza, Mosquitoul aterizeaza, cei cinci se imbarca, avionul decoleaza. La bord se afla insusi Colonelul Wyatt-Turner (cerebelul actiunii), Smith ii relateaza faptele si inmaneaza carnetelul cu Lista, colonelul scoate o arma si „deturneaza” avionul (sper ca a-ti ghicit ca Agent dublu). Conform retetei, odata cu dobandirea controlului asupra situatiei se pierde controlul asupra gurii, iar din gura colonelului aflam toate underwerul spionajului, la epuizarea subiectului situatia se rastoarna (iarasi), arma colonelului fiind butaforie, marele spion se afla in dificultate dar reuseste sa arunce Lista pe geam. Toata rezistenta sa se surpa atunci cand afla ca Smith mai are doua exemplare din Lista Spionilor. Fiind simpatic, colonelul primeste aprobarea de a incerca un zbor pana la castel. Fal, fal, fal …este posibil sa fi ajuns.
Smith ia legatura cu Centrul, acolo creierul actiunii nu pare afectat ca si-a pierdut cerebelul, dar se lamenteaza cand afla ca Smith si Mary vor sa paraseasca razboiul, cu atat mai mult cu cat Smith ii trimite un ultimatum: „Vreau sa ma insor azi!” Viceamiralul se inroseste de emotie dar apoi deduce ca eroul o prefera pe Mary, infrant accepta „cu un suras oboist, ridica un alt receptor. Alo, centrala ? Fa-mi legatura cu sectia de documente false.”
The End
In ciuda acestui rezumat pot sa afirm ca „Unde se avanta vulturii” este o carte buna, categoric mai buna decat filmul. In carte nici un neamt nu moare, mor doar cei patru tradatori si doua victime ale acestora. Cu filmul situatia este cu totul alta, n-am numarat victimele gloantelor si nici victimele insinuate prin zecile de explozii dar categoric este un film-genocid. Posibil ca scenaristul sa fi rasfoit cartea si privirile i-au fost atrase de un pasaj pe care l-a luat de referinta, in pasajul incriminat Schaffler zicea, la misto, cum v-a ajunge el la elicopter.
„Ma duc spre poarta principala, le imobilizez pe cele patru santinele, le strangulez dobermanii, secer la pamant doua-trei persoane inarmate care patruleaza in curte in permanenta, anihilez vreo douazeci de soldati care isi beau berea in cantina de vizavi, iar dupa aia, il lichidez pe individual care repara motorul..”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu