Nu cred că pe timpul lu` Ceaușescu exista familie care să nu aibă prin casă un bibelou cu chinez, în mod absolut halucinant părinții mei nu aveau dar deviația s-a corectat căci eu eram absolut îndrăgostit de „arta asiatică” (visam la o cameră tematică..asta în timp ce împărțeam camera cu frații mei). Încet încet piesele au început să se adune, fie că-l prindeam pe Dumnezeu de picior și mă nimeream când apărea în vitrină la „Menaj”, fie plusam cu Pif-uri / mașinuțe de fier și cei de leatul meu riscau să mănânce o chelfăneală zdravănă, o a treia variantă o reprezenta Prichindel (Bazarul din Neptun) unde mai pica câte un ipsos, o ceramică, un plastic.
Timpul a trecut, democrația a venit peste noi, mi-am satisfăcut stagiul militar și în ciuda experienței absolut oribile parese că eram încă purtătorul acelui microb asiatic (stră-străbunicul lui Covid). În vara anului 1992 am găsit aceste două piese la o tarabă de la bazarul din stațiunea Venus, prețul a fost piperat dar nu se putea să nu fie ale mele.
Acest paragraf începe identic „Timpul a trecut”, colecția ASIA a sfârșit acoperită de praf prin diferite colțuri (la fel ca trupa încă nenăscută).
Pentru vânzare cele două japtăntici au beneficiat de o îmbăiere cu soluție de future și tuș negru..ptr o detaliere suplimentară
RăspundețiȘtergere