Figurine la scară 1:35 – Eseu

În lumea machetismului lucrurile sunt clare în sensul că nu există dilema ancestrală ”Ce a fost întâi oul sau găina ?” aşa se face că oferta de figurine acoperă toate scările principale ale acestui hobby. Pornind de la ”scara feroviara” (1:78 HO) unde oferta este extrem de bogată şi diversificată iar imaginaţia nelimitată şi figurinele sunt gata vopsite, trecând prin „scara orbilor” (1:72) cu figurine compacte sau alcătuite din 3-4 componente, prin zona Wargames unde metalul şi răşina fac legea, continuând cu 1:48 şi 1:35 unde piesele componente (cu tot cu accesorii) ajung la 8-10 bucaţi/figurină şi lista continuă, enumerarea tuturor categoriilor nu face obiectul acestui articol dar nici nu pot sa trec cu vederea scara 54mm „scara rafinamentului” unde orice personaj important are o replică, pentru ca seria să se încheie cu scara 1:1, aceste figurine intrând în componenţa materilului didactic şi al muzeelor, marea majoritate lipsite de naturaleţe ceea ce justifică folosirea apelativului „manechin”.

Deoarece sunt fan 1:35, mai exact spus fan al figurinelor la scara 1:35 acest articol, cum reiese şi din titlu, este dedicat acestora. Articolul s-a nascut pe fondul unei mari nemulţumiri cauzate de producătorii de kituri, aceştia necăjindu-mă prin abordarea iresponsabilă a etalonului „1:35” in cazul figurinelor şi nu numai.

Dacă în cazul aceluiaşi producător apar diferenţe între kituri (figurinele Tamiya early vs. generaţia late) adevărata problemă apare la încercarea combinării figurinelor provenite de la firme diferite, situaţia devenind cu adevărat dramatică în cazul încercării de mixare a pieselor între aceste figurine.

a și c - MB; b și d - Dragon

Fiind axat pe diorame şi vinete tentaţia combinării este puternică, dorinţa obţinerii de poziţii şi scene originale fiind doar de faţadă, în fapt, la nivel subconştient acest fenomen se explică prin teama dată de posibilitatea ca „inbox-ul” meu să întâlnească „inbox-ul” unui coleg talentat, caz în care verdictul să fie dur.

Scopul declarat al acestui hobby este reducerea la scară a realităţii, cu alte cuvinte reproducerea la scară păstrând proporţiile şi detalierea încât rezultatul să fie replica în miniatură a subiectului. Diorama face parte, indiscutabil, din acest hobby şi se supune regulilor amintite însă consider că aici „licenţa poetică” trebuie să vegheze aşa ăncât să nu apară situaţii (de altfel posibile, chiar frecvente, in viaţa reală) care să rupă omogenitatea şi naraţiunea  dioramei dând naştere unor dubii şi suspiciuni din partea privitorului. Exemplificare:

Este foarte posibil, ca în toiul bătăliei, să lupte cot la cot trei ostaşi:

Alpha, 2 metri înălţime, 230 kg şi 46 la bocanc

Beta, 1,60 metri înălţime, 63 kg şi 43 la bocanc

Gamma, 1,45 metri înălţime, 80 kg şi 36 la bocanc

În concepţia mea, este greşită încercarea de a imortaliza această scenă, Atenţie!, dacă prin alte elemente ajutătoare (titlul lucrării, accesorii etc.) nu se oferă privitorului toate explicaţiile care să impiedice naşterea concluziei finale : „L-am prins cu mâţa-n sac” (noroc de diacrilice ca altfel suna straniu).

Oricum variaţia „1:35” este atât de mare încât depaşeşte cu mult genotipul uman, astfel n-aş vrea să-i omit pe monstruleţii de la Italeri, cu capetele lor model Axinte, corpurile fusiforme şi poziţiile robotice, pe  subnutriţii de la Academy din care se pot face preşcolari militarizaţi  sau problemele de glandă aparute la aceeasi firma, astfel Fritz parca asteaptă să-i fie cântat  „He's Got The Whole World In His Hands”. 

Tot aici este locul unde să amintesc de hiperdopaţii scoşi de Zvezda. Utilizarea ciudaţilor enumeraţi dă dovadă de mult devotament machetistic dar chiar şi aşa ei trebuie prezentaţi individual sau intr-un grup din aceeaşi specie, trebuie evitată utilizarea accesoriilor (vehicule, clădiri..iarbă) care le-ar scoate în evidenţă „personalitatea”. Ei trebuie izolaţi (exclus expoziţii sau agape similare) pentru a evita situaţiile hilare la contactul cu normalitatea.

Iniţial mergeam pe ideea că uniforma şi înălţimea sunt standardizate în armată, aberaţie inoculată pe parcursul anului de satisfacere a stagiului militar unde exista o singură mărime la uniformă (mărimea „prea”, prea scută, prea tocată etc.) iar scopul declarat, Omogenizarea, mergea până într-acolo încât toţi aveam aceiaşi înălţime, cei mai deşiraţi erau aduşi la etalon prin încărcarea cu echipament (AG-7, Căţeaua, afet) , cei mai scunzi ranforsaţi cu lopeţi, ţinte, complex chimic. S-a dovedit o ipoteză eronată.

Cel puţin pentru armatele altor state.

Să mergem pe ipoteza ca dreptatea este de partea firmelor, prin diferenţe de talie date de rasă, naţie şi bagaj genetic, pâna aici este bine dar refuz să cred că fabricarea armamentului şi a accesoriilor ţine cont de această variaţie individuală, aşa încât blamez în continuare abordarea iresponsabilă a stasului „1:35”.

Nu mi-am propus să le găsesc o explicaţie pentru acest fenomen (că la data demodării 1:32 în favoarea 1:35 n-au modificat matriţele sau acestea au fost făcute după chipul şi asemănarea sculptorului, că apar variaţii date de sistemul metric vs. sistemul englezesc etc.), evident nu mi-am propus nici stoparea şi eradicarea acestei situaţii ciudate.

Oricum situaţiile de „1:35-ul meu este mai mare decât 1:35-ul tău” se întâlnesc şi în cazul altor firme, în unele situaţii talentul şi cunoştinţele machetistului (umbre puse strategic, poziţionarea in planuri separate, utilizarea culorii negre „care subţiază”) pot salva situaţia însă sunt cazuri în care trebuie să ne declarăm înfrănţi în faţa versatilului „1:35”.

1. Dragon
2. Alanger
3. ICM
4. MB

1. Dragon
6. MiniArt
7. Tamiya
8. Revell