Faceți căutări pe acest blog

Translate

marți, 20 august 2019

Afrika Korps 1/32 – Airfix 51457-0

Afrika Korps 1/32 – Airfix 51457-0 

Era un german, un american, un englez și un român ... nu- i banc, este doar o recenzie la figurine. 

Setul conținea 29 figurine, pentru 7 poziții. Echipament clasic ce include  lopata de infanterie, baioneta, cutia pentru masca de gaze, sacul de pâine, bidonul și încărcătoarele . Toți echipați regulamentar dar oarecum cu o lejeritate yankee.

Producător : Airfix 

Mărime : 54 mm 

Scară : 1/32 

Țară origine: Marea Britanie 

Material : Plastic 

Culoare: Gălbui 

Perioada : WW2 

Tip: Figurine din plastic nepictate 

An producție : 1973 

Așa cum afirmam cu ocazia unui review, acest set pare la scara 1/35 dacă se compară cu German Infantry Airfix, cu atât mai vizibil cu cât se face comparația cu un set Matchbox. 


Un set favorit așa încât trupele erau când de partea Axei când de partea Aliaților, ei au luptat prin deșert, prin Paris, pe crestele înzăpezite ale Alpilor etc.



F1. Ofițerul.

Figurina este una deosebită, aspectul „neamț de Hollyoowd” îl ajută într-o așa măsură încât se ignoră cu lejeritate faptul că binoclul face corp comun cu căpățâna. La ora când eram Vulpea Deșertului nu știam de existența dispozitivelor de night vision și cu toate acestea „hauptmann Smith” reușea să imobilizeze destul de mulți dușmani. Posibil ultimile cuvinte ale santinelei engleze să fi fost : „But, grandmother, what big eyes you have !”

Chipiul este bine realizat, vulturul fiind vizibil iar ochelarii de protecție sunt cireașa de pe tort. Eșarfa oferă un aer de dandy iar curelele așezate în „X” asigură partea practică susținând încărcătorul, teaca pistolului, bidonul și porthartul.

Bernard, zeig es mir !

Fiind așa un personaj pitoresc, normal că a ajuns pe scenă


Prospătură la comanda, 09.10.2022


Herr Mână Lungă 19.04.2023



F2. Trăgător din poziția în genunchi

Înarmat cu un Mauser K98 a făcut multe victime rezistând până spre sfârșitul beligerațiunii. Postură clasică, utilă pentru lupta narativă iar poziția ghemuită și hararnașamentul bine echilibrat (mască de gaze, încărcătore, lopată infanterie și bidon) asigură izbânda și pentru varianta hit-him.
Eine rața 

Comando 6 pentru miruire 

Patru rugăciuni, 09.10.2022, ocazie cu care am observat că și acest set este binecuvântat cu numere :)
Respectiv : 26, 25, 29, 28 toate în pozitiv pe fesa stg.


Șase saci pușcași
19.04.2023



Pirații din Caraibe China nu puteau să rateze o astfel de ofertă 


F3. Aruncătorul de grenadă

Destul de activ pentru un aruncător de grenade, nu cred că greșesc dacă îl numesc „Tata grenadierilor la scara 1/32”. Dar așa cum spuneam acest kit este deosebit dar, dacă este obligatoriu să existe și uscături, uscătura lu` Afrika Korps categoric este Obergefreiter Mușat. Aceiași grijă pentru detalii, același echipament regulamentar cu un bonus de trei grenade tip ciocan (una în lansare, două la cingătoare).

Toboșarul mono 

Douăzeci și unul de ciocane pentru Schneewittchen

Inevitabil că și acest personaj a cunoscut magia reflectoarelor (deși în ambele variante cu mari suferițe).


Plus 2

Plus încă doi, 09.10.2022, aceiași descoperire cu privire la dangare, pe pulpana vestonului: 17, respectiv 19

Trei Nea Castană (prestatori la castaniete) 19.04.23



F4. Trăgător din poziția în picioare

Tragerea „din șold” îi conferă atitudine de învingător, așa încât este absolut normal ca această postură să îl dubleze pe ofițerul german. Astfel purtătorul de MP 40 ajungea până în ultimul episod al seriei și dacă se nimerea să moară, moartea era așa de elaborată încât un remake putea surveni oricând.

Tu ești cumva legionar ? 

Șase sași cu doișpe ciocane

Nu avea cum să nu

Încă doi

Nu mai puțin de 5 fârtați sosiți în 09.10.2022
Numerotare pe pulpa dreptului : 12, 13, 2x14, 15
Coincidență sau nu, numărul 13 arată vai de steua fața lui

Next 5 19.04.2023




F5. Trăgător din poziția în picioare, foc cu foc

Un alt clasic în viață înarmat cu Mauser K98, reprezentând coloana vertebrală a luptelor de la „Mocheta Însângerată”.
Eine rața este pentru ăla micul, eu prefer eine struț 

Cinci rafale pentru Reich 

Unu mai muncitoresc

Tot un doi
Unu din 09.10.2022
De remarcat glonțul din patul puștii, muchia de bavură și no.12

5 19.04.2023


F6. Soldat în fugă.

Atitudinea dinamică oferă o rată mare de supraviețuire, categoric se sosea la finish dacă Herr Airfix monta și o baionetă erectă.

La plăcinteee ! 

Unuia i se rupse de război 

Doi frateli s-au jerfit au omagiat „Vulpile Deșertului”



Trei pe fugă

4 panicați, 09.10.2022
Clasica revelație : 9/6/11/10

Maraton 5
19.04.2023


F7. Trăgător din poziția culcat rezemat

Categoric Capo di tutti capi, poziția de târâtor explicându-se datorită roabei de cohones. MG 42 beneficia de cartușe „fără număr” și chiar dădea dovadă de abilitate în infiltrare și oarece tehnici de jiu jitsu. În echipa originală erau doi băiețași, însă favoritul era cel pictat (în fapt avea două-trei pete de vopsea maronie).

Herr dr. Justice foto 1 

Herr dr. Justice foto 2 

Șapte undițe pentru Fuhrer 



Pintea Țintea

Ce mai târa-vâra s-a întrecut cu unul măsura (09.10.2022)
Bazatul își poartă douășdoiul pe crac

Gușterul 19.04.2023




Încă o dovadă a aprecierii maxime de care s-a bucurat acest set rezidă și din faptul că din rândurile sale, așa cum afirmam printre rânduri,  s-a făcut prima ofrandă pe altarul zeului Make.

https://atelierminiatural.blogspot.com/2019/01/prima-diorama-25032004.html


Da, începând cu 7 ianuarie 2022 Bertha și-a rotunjit formele

Da, majorat serbat în octombrie












2 comentarii: